luni, 8 iulie 2019

Țările Balcanice. Croația

Călătoria de anul acesta e rezervata țărilor balcanice. Ne-am propus un tur cu mașina ce incepe la Dubronik și se sfârșește tot aici. Vom trece pe rand din Croația in Muntenegru, Albania, Grecia, Macedonia și Serbia, ca să revenim la sfârșit in Croația unde vom zăbovi mai mult.

Aterizăm in Croația intr-o zi caniculara de 17 iunie, taman după prânz. Nu venim chiar de la frig, acasă sunt 25 de grade și un soare fierbinte dar care nu se compara totuși cu cele 32 de grade de la Marea Adriatica, plus soarele care arde altfel. Vom constata în următoarele zile asta.

Primele impresii sunt pozitive. Merge relativ rapid cu inchiriatul mașinii, cu unele mici piedici care sunt însă trecute. Prietena noastră din acest turneu va fi o mașina Polo Wolksvagen.

Dubrovnik a fost dragoste la prima vedere. Nu numai orașul ci porțiunea de coasta Dalmată care chiar așa se numește, Coasta Dubrovnik. Avem la dispoziție o zi jumate sa explorăm. Dar mai intâi mergem sa ne cazăm, avem o cameră rezervată la un privat, la 9 km de centrul orașului, intr-o localitate care se numește Plat. Camera se dovedește a fi un mic apartament, avem un hol cu dulapuri, un living mic cu frigider, fierbător de apă si ceva veselă, o baie si un dormitor. Dar cel mai cel e balconul, cu vedere la mare! Nu avem timp sa studiem prea mult, ne grăbim sa mergem in oraș. Ne schimbăm întâi in haine adecvate temperaturii de afara si ieșim sa explorăm.

Dificil de găsit parcare, ne învârtim destul de mult păna ne lămurim, găsim o parcare cu plată și plecăm spre orașul vechi. Ne încântă ce vedem, e frumos. E prea târziu sa ne urcăm pe zidurile orașului despre care citisem că au 3 km lungime si ca toată distanța se poate parcurge pe ele. Dar e și mâine o zi.

Recuperăm mașina si căutam un loc sa luăm cina.

Facem planurile pt mâine si plecăm spre casa noastra pentru trei nopți.

















2 comentarii:

Svea spunea...

Chiar mă gândeam dacă o să mai scrii pe blog. Aștept cu nerăbdare urmarea :)

salmi spunea...

Mi-a prins bine pauza :), am revenit cu chef de scris :)