Norvegia-fiordul Geiranger (p.2-a)

In penultima seara petrecuta in Norvegia ne hotarasem sa mergem cu vaporasul pe fiorduri, intre Geiranger si Valldal, un tur de 2 ore si ceva si apoi pe vestitul drum Trollstigen. Ideea am preluat-o din ghidul despre Geiranger si bine am facut. Am ales acest traseu in detrimentul orasului Ålesund care e cu siguranta un oras care meritra vazut. Citisem in ghid despre acvariul cu apa marina care ne facea cu ochiul...dar am hotarat ca e mai frumos si mai salbatic traseul nostru, planificasem o vacanta fara muzee si orase, doar drumetii si natura.

Dimineata ne-a intampinat cu ceata care facea ca totul sa para ireal:



Am pornit la drum catre Geiranger de unde la ora 12 pleca vaporasul. Pe drum biciclisti si oi...nu aveau acelasi traseu cu noi :)).

Vaporasul a plecat la timp, privelistea era minunata, ceata disparuse.

Cascadele 7 surori, vestitele:

Si apoi pe fiord, cel mai frumos fiord Norvegian:





Cea din stanga e Sabi a noastra :).



In bataia vantului, temerarii:

Coltul salvarii:



De acolo de sus am vazut fiordul(in postarea anterioara):


Ne apropiem de Valldal:


Valldal este o localitate mica dar clima din zona o face sa fie cel mai mare producator de capsuni norvegiene. Surprinzator, nu-i asa? Capsuni in Norvegia...Cca jumatate din productia anuala de capsuni a Norvegiei o are Valldal si imprejurimile. Pe drumul spre Trollstigen, puteti sa opriti sa cumparati direct de la producatori capsuni, cirese sau zmeura, nu veti regreta. Capsunii novegieni au o aroma aparte...
Pana la Trollstigen, faceti un popas la Gudbrandsjuvet :









Din pacate pe Trollstigen am avut ceata, sus pe munte...asa incat imaginea superba de sus era doar o masa alba si compacta:


Mai jos insa, ceata se risipea si imaginile deveneau de vis:





Normal ca incidentele nu puteau lipsi, noroc ca a fost unul minor. In parcarea de la baza muntilor, unde lumea se oprea sa citeasca istoria drumului (de unde am aflat si noi ca pe vremuri era foarte greu de trecut muntii si ca mureau deopotriva oameni si vite in incercarea lor de a trece dincolo) sau sa ia o gustare si o cafea inainte de a merge mai departe. Am oprit si noi si in scurta pauza, eu cu Silvia am ramas o vreme in masina. La un moment dat, o zguduitura ne-a surprins si n-am stiut pentru inceput ce s-a intamplat...pana ne-am lamurit ca masina care era parcata in spatele nostru, o luase la vale si se oprise in...masina noastra. Nu avusese probabil trasa frana de mana...proprietarii-2 batranei erau la o masa si isi luau gustarea...au observat incidentul si nu stiau cum sa se mai scuze. Nu s-a intamplat nimic, masina era aproape si n-a apucat sa ia viteza. Eu insa nu m-am putut opri sa ma intreb unde ar fi ajuns masina lor daca nu era a noastra parcata acolo...in fata nu era alta masina si s-ar fi dus la vale pana in iarba/copaci/rau...deci am avut si au avut noroc. Ne-am inteles cu ei intr-un amestec de suedeza/norvegiana de mie imi venea sa rad cand imi dadeam seama ca mai mult nu inteleg din ce vorbesc ei. :)

La revenire spre cabana, asteptand vaporasul:

O fotografie facuta la 3 noaptea sau mai bine zis 3 dimineata caci soarele rasarea :). M-am trezit instantaneu vazand cat e de lumina afara si nu m-am putut abtine sa nu imortalizez:

Ultimele fotografii facute in ziua plecarii...cabana unde am dormit 3 nopti:


Si un ultim popas la Geiranger:


Drumul ne-a dus iar prin muntii superbi ai Norvegiei:



La revedere si pe curand Norvegia! Am avut o vacanta inedita, iesita din tiparele clasice de concediu cu care ne obisnuisem, un concediu care ne va ramane multa vreme in inimi.

Norvegia-fiordul Geiranger (p.1)

Noaptea cand ajunsesem la cabana, nu vazusem mai nimic din peisaj...norii si ceata acopereau vaile si in semiintunericul orei 12.30 peste care se suprapuneau oboseala zilei(facusem 10 kn pe jos) si a drumului cu masina, nu se distingea mare lucru. Atat ca ccc cabana noastra era undeva sus pe un munte. Noaptea a trecut repede(de fapt care noapte? ;) ) si dimineata cand ne-am trezit, soarele era demult sus pe cer...am aruncat un ochi pe fereastra si m-am trezit instantaneu. Imaginea ce mi se arata ochilor mi-a taiat rasuflarea: aveam privire la un brat al fiordului, era dumnezeiesc...

Am iesit pe terasa sa admir mai de aproape imaginile de vis:

Dupa micul dejun...
...am baut cafeaua pe terasa privind in zare, cu Silvia distrandu-se prin fata aparatului...

De la cabanierul foarte amabil se serviabil am aflat ca in apropiere, la vreo 3 km mai sus de noi, incep cateva trasee de mers in urcare pe jos, unul dintre ele ducand la o culme inalta de vreo 1000 de m numita Blåhörnet(coltul albastru) de unde se vede foarte bine o parte a fiordului si muntii. Asa ca am pornit-o la drum:


Un lac pe drum...

Si niste prieteni blanosi care si-au vazut cumniti de drum:


La un moment dat drumul devine destul de abrupt si Silvia da semne de oboseala...


...dar a fost tare fericita cand a ajuns suuuus de tot:

Va las sa admirati si voi in liniste...












S-a facut deja aproape dupamasa, noi mancasem cate un sandwich si afine gasite pe drum, asa ca ne-am hotarat sa mergem sa vedem Geirangerul-fiordul si localitatea si sa cinam acolo. Drumul care duce la Geiranger se numeste Ørnevegen iar punctul turistic de atractie, locul de unde ai o vedere superba spre localitate si fiord se numeste Ørnesvingen. Acolo am oprit si noi:


Ajunsi in orasel, am cautat fara succes un restaurant ieftin...stiam ca mancarea e scumpa in Norvegia, insa am ajuns la concluzia ca Visby, oraselul suedez unde locuim noi este chiar ieftin(unde pana atunci il consideram scump...) comparativ cu Geiranger. Am ales varianta pizza, la dorinta Silviei desi noi am fi mancat cu mai mare placere o mancare traditionala...
Priveslistea de pe terasa ne arata un feribot urias care acostase peste zi in fiord si acum il parasea la ceas de seara...

Am gasit si troll-ul asta urias iar Silvia a vrut fotografii cu el...

Seara am mers in cabana si ne-am culcat devreme, nu inainte de a face planurile pentru a doua zi, ultima pe care o aveam de petrecut in Norvegia. Aveam de ales intre a face drumul pana la vestitul oras Ålesund si de a ne petrece acolo ziua sau a merge pe vestitul Trollstigen. Stati pe aproape, urmeaza continuarea! :)

Norvegia-cascada Vetti si drumul spre Geiranger

Ramasesem undeva in munti pe zapada...acolo bateriile aparatului m-au lasat. Drumul inapoi spre cabana a durat ceva vreme. La cabana, de la geamul dormitorului lumina se intrezarea printre munti...nu stiam daca era lumina apusului sau rasaritului, cred ca se contopeau cumva, era trecut de miezul noptii.
Dimineata dupa ce am curatat cabana, am predat-o proprietarilor, am spus ramas bun muntilor care ne-au gazduit 3 nopti si am plecat spre cascada cea mai lunga din Norvegia, care se afla in fiordul Sogne.

Am precizat undeva intr-o postare anterioara, cum ca eu eram GPS-ul in masina de ani de zile. Ei bine, anul acesta am primit imprumut de la prietenii nostri un GPS, o tanti care ne vorbea suedeza foarte robotic, fara pic de inflexiuni in voce. Nederanjant insa, atunci cand drumul pe care ne ducea ajungea la obiectivul propus. Si-a facut treaba in 99% din cazuri, unele erori venind din faptul ca hartile "ei" erau pe alocuri neinnoite si ne tot spunea sa ne intoarcem. Insa eu am scapat de facut traseu cu o noapte inainte, uitat pe harta in timpul drumului si indicat drumul pe care sa o luam abia dupa ce am trecut si rataciri din motive de neatentie...deh, eroarea umana are o rata mai mare decat cea robotica ;).
Asadar, am pus-o pe GPS-a la treaba si ne-a dus frumos la Øvre Årdal unde am lasat masina intr-o parcare, restul drumului urmand sa-l facem pe jos...



Harta de la parcare ne indica un drum de 4,8 km pe un drum de tractor, acceptabil am spus noi, in conditiile in care facusem 5 km acum 2 ani pana la Scarisoara, in aceleasi conditii. Imediat cum am pornit pe drum, o cascada care are 170m lungime ne-a rasfatat de pe partea opusa a drumului. Fiind aproape, ni s-a parut cea mai mare cascada vazuta pana atunci...


Drumul a continuat in urcare lina, cu un peisaj ce te lasa fara aer cand ridicai privirile, era ametitor! Apa atat de albastra ca in acele locuri n-am vazut niciodata...aflasem cu o zi inainte ca si gheata de pe ghetari e albastra...



Pe drum, tristetea Silviei m-a facut sa las fotografiatul de o parte si sa ma ocup de ea...pierduse medalionul jucariei pisica ce a luat-o cu ea, cheful de urcat ii pierise, cascada devenise neinsemnata fata de necazul ei. Asa ca am incercat fara succes sa o inveselim culegand fragute aromate de pe marginea drumului, admirand peisajul si sperand sa ajungem cat de curand la cascada. O casa mare si rosie a aparut pe culmea unui deal dar nici urma de cascada...nici un zgomot nu se auzea, zgomot de cadere de apa...la casa alte indicatoare care ne aratau 2 drumuri catre vestita Vettisfossen: unul pieptis de 30 de minute(asta insemnad o ora dus-intors) si altul de o ora jumate, un drum putin mai domol(deci inca 3 ore). Timpul deja trecea in defavoarea noastra, era ora 3 si mai aveam de coborat la masina, apoi un drum de vreo 6 ore cu masina pana la destinatie. Casa rosie era vechea ferma a familie Vetti - Vetti gard transformata acum in restaurant/cafenea unde un tanar polonez impreuna cu prietena lui nemtoaica faceau totul, ca slujba de vara. Inauntru mirosea imbietor a cafea si waffles, ne era sete si foame. Am comandat 3 portii de waffle cu dulceata de zmeura si frisca, cate un suc la fiecare si hotararea a fost luata intr-o clipa. Ovi voia sa mearga pe drumul de 30 min dus la cascada, iar eu cu Silvia il vom astepta o ora acolo sau vom porni incet catre masina ca sa recuperam din timp. A luat aparatul foto si iata ce a vazut:


Noi l-am asteptat la casa, am avut nevoie de acea ora ca sa ne relaxam putin si sa ne refacem fortele pentru coborare. Privelistea de sus era minunata, iar cand mi-am recuperat aparatul am trecut la actiune:

Undeva pe malul raului de un albastru incredibil:

Pentru ca voiam sa vedem si ghetarii, chiar daca numai de jos si numai pe unul sau doi din ei, am cerut GPS-ului sa ne duca pe drumul care traverseaza muntii printre ghetari.

La intrarea pe drum, taxa pentru "vizionare" piperata: 180 de coroane norvegiene.

Si iata-l de departe:

Si apoi din ce in ce mai aproape:


Gheata e intr-adevar albastra!

Surpriza a fost insa ca drumul nu traverseaza muntii printre ghetari ci prin ei...adica prin tunel. Pe partea cealalta drum inainte, in spate un mic ghetar care abia se vedea din ceata pe langa un chip zambitor...


Asa ca am plecat mai departe:

Ploaia a alternat cu soarele pe tot drumul si spre seara am oprit sa facem o scurta pauza si sa memoram pe retina aparatului frumuseti:



In munti era ceata, zapada stralucea de dupa ea, in vale cand am coborat nu se vedea nimic, am trecut de bratul Geiranger, vestitul si am ajuns la cabana noastra pe la miezul noptii.



Cabanierul, un novegian foarte simpatic si primitor ne-a asteptat(l-am anuntat telefonic ca venim tarziu) si ne-a urat sedere placuta.

Voi reveni cu urmatoarele 2 zile, cele mai frumoase dupa parerea mea...

norvegian.net

Multumesc site-ului pentru publicarea articolului meu. Promit partea a 2-a cat de repede...

Norvegia-fiordul Sogne

Atunci cand spui Norvegia, gandul te duce la o tara nordica, rece si ploioasa, tara fiordurilor si a muntilor fara sfarsit. Vara insa caldura e perfecta pentru excursii, catarari pe munte si admirat frumusetile fiordurilor de la inaltime. Ploua mai des decat in alte parti, dar numai pentru a lasa loc apoi soarelui sa te rasfete cu caldura lui nordica. Iar ziua nesfarsita in perioada iunie-iulie, e ceva care te tine treaz intre frumusetile naturii.

Planurile de a ajunge la fiorduri au inceput undeva anul trecut, dupa ce am venit din concediul de vara. Cum stiam ca numai vara poti face turism acolo, am hotarat ca anul acesta sa programam o saptamana la fiorduri. E adevarat, o saptamana e tare putin, dar atat au fost zilele disponibile. Normal pentru 2 fiorduri mari si frumoase, cu atatea lucruri de vazut si vizitat, ar fi trebuit macar 10 zile. Dar asa am lasat portita deschisa pentru o alta vizita. Cum a trebuit sa alegem intre atatea locuri de vazut, am hotarat ca de data asta sa facem obiectivele mai "mari si importante" ca sa spun asa, doua fiorduri care se remarca prin lungimea sa(Sognefjord) si prin frumusete(Geiranger) ultimul fiind patrimoniu UNESCO.

Sognefiord a fost primul pe care l-am vazut...e cel mai mare(lungime si adancime) fiord norvegian si al doilea ca lungime din lume. Are mai multe brate, dintre care se remarca Nærøyfjord care e de asemenea patrimoniu UNESCO. Pentru cei ce doresc sa afle mai multe, gasesc aici si aici . Sunt foarte multe activitati intersante de facut in acest fiord, unul dintre ele pe care noi nu l-am facut dar cu siguranta ramane o atractie de necontestat este excursia pe ghetari in Jostedalsbreen , cel mai mare ghetar continental din Europa. Iata si activitatile ce se pot face acolo.

Daca va uitati pe harta fiordului veti vedea undeva in dreapta pe mijloc localitatea Borgund. E localitatea unde am gasit cazare destul de ieftina, asta pentru ca nu e la fiord ci in munti la o distanta de vreo 20 km de fiord. Atmosfera e de vis, in mijlocul muntilor, mai multe cabanutze care apartin aceluiasi proprietar. De aici am mers in cele 2 zile petrecute la Sognefjord multi km cu masina inspre Gudvangen sau Sogndal si mai sus spre ghetari. De la Gundvagen se poate admira in liniste Nærøyfjord de jos sau daca aveti timp sa mergeti intr-o drumetie de o ora sus pe munti, puteti admira fiordul de sus. Daca vreti sa vedeti fiordul de pe apa, exista cateva ferry care va transporta cu tot cu masina la Flåm si Kaupanger. Dar sa incep cu inceputul si sa va duc printr-o calatorie imaginara prin fiordul Sogne:

Data: 10 iulie 2009. Ora: 00.57...asa arata cerul vazut din geamul dormitorului la cabana in care am dormit 3 nopti, in noaptea in care am ajuns. Drumul l-am facut din Visby intr-o singura zi, cu masina.

Dimineata am pornit la drum. Mai intai ne-am oprit sa vedem una din cele 28 biserici pe stalpi de lemn ramase in picioare din cele 1000 care au existat in Norvegia in sec.12. Priviti si admirati:

Mergand in continuare spre Lærdalsøyri dai peste o cascada pe drumul istoric. Pacat sa ratezi apa albastra si floricelele ce cresc la marginea apei, flori pe care le vezi pe "toate drumurile" norvegiene.

In orasul vechi Lærdalsøyri se gasesc cca 180 de case protejate, majoritatea dintre ele datand din sec.18.
Silvia a gasit un loc de joaca si am stat putin sa se distreze si copilul :)

De la Lærdal la Aurland norvegienii au construit cel mai lung tunel din lume, care are o lungime de 24 de km. Se numeste desigur ;) Lærdalstunnel si de-a lungul sau cam la un sfert, la jumate si la trei sferturi exista cate un loc care se largeste si e luminat in albastru cu alb facute cu menirea sa dea senzatia calatorului ca iese afara, sau poate si pentru a alunga monotonia celor 20-25 de minute cat dureaza drumul prin tunel.

Drumul trece mai departe prin Flåm si ajunge la Gudvangen, trecand prin multe alte tunele. La Gudvangen a fost locul unde am vazut Nærøyfjorden, prima data de jos...


Si apoi de sus...



Un mic popas la Aurland pe drumul de intoarcere, trecerea inapoi prin Lærdalstunnelen.

Prima zi s-a terminat, cabana ne astepta cuminte ;) sa facem un gratar pe apus de soare...

Desi ceasul arata 22.27, soarele straluceste inca pe dealul de vis-a-vis:

Dupa un somn linistit, o pornim la drum din nou, de data asta mergand pe partea cealalta a fiordului. O luam din nou spre Lærdalsøyri si mergem spre Fodnes de unde luam feribotul spre Mannheller(din pacate pe harta de pe net nu se vad localitatile, eu ma ghidez dupa harta pe care am primit-o la cabana, e putin mai la nord de Lærdalsøyri) si de acolo continuam drumul spre Kauphanger si Sogndal.


Mai departe continuam spre Solvorn, Gaupne si Skjolden. Pe drum vedem undeva sus pe munte 2 case si ne duce gandul sa urcam la ele...gasim drumul si iata-ne sus deasupra fiordului. Locul se numeste Bergen(muntele). O minunatie de priveliste, 2 familii locuiesc acolo sus si acum e momentul "cositului" ierbii. Cosit care se face cu masini speciale care si baloteaza fanul ambalandu-l automat in role mari si albe. Ne distram, mancam, facem poze si plecam mai departe. Multumim gazde bune ca ne-ati permis sa stam pe iarba cosita ;).


Ajungem la Skjolden(sper sa nu gresesc locatiile, daca cineva a mai fost pe acolo va rog corecatati-ma!) si ne hotaram sa mergem de-a lungul fiordului pe partea cealalta(suntem pe bratul Lustrafjord acum) ca sa vedem o cascada pe care o ochisem de pe partea opusa.

Drumul pana acolo a fost putin obositor dar a meritat din plin...


Cascada se numeste Feigumfossen(adica cascada Feigum) sau Feigefossen si e a doua cascada ca lungime din Norvegia cu cei 218 m ai ei:

Am pus aparatul sa faca treaba singur si iata-ne pe toti 3 in fotografie:

Ei bine, daca Ovi a reusit sa bea apa rece de munte fara sa alunece, nu acelasi lucru l-am facut si eu...asa ca am intrat in apa pana la gat, m-am speriat ca apa repede m-ar putea duce la vale, noroc ca am avut atata minte sa ma duc intr-un loc unde era un fel de oaza si apa nu te tragea la vale. Asa ca am iesit vie si nevatamata dar uda din cap pana in picioare, fara haine de schimb la mine si cu un drum lung in fata. Macar am avut puterea sa zambesc, ceea ce fac si acum cand rememorez cascada Fegum, caci nu-i asa, cine mai are amintiri ca ale mele de acolo? ;)


Drumul ne-a intors la Skjolden si de acolo sus de tot spre Turtagrø unde am intors spre Øvre Årdal mergand pe Tindevegen. Probabil pe harta aceasta se vede mai bine.
Tindevegen e drumul care trece pe langa ghetari, care se pot vedea din masina si ca atare drumul se plateste. Costa 50 de coroane norvegiene pentru o masina mica si trebuie sa aveti bani la voi, bancnota pentru ca nu se accepta monede. Va spun asta pentru ca noi n-am stiut si cum cu cardul nu se putea plati, am platit in euro. 10 euro daca aveam bani potriviti(mai mult decat 50 de coroane insa) dar cum am avut numai o bancnota de 50 de euro, am primit rest in coroane norvegiene(euro nu avea nenea) dar am pierdut mult, platind astfel si rata de schimb euro coroane. Undeva la aproape dublu, deci in jur de 100 de coroane norvegiene...

Insa am avut si distractie, Silvia a fost in extaz pe zapada, au escaladat cu Ovi pe inaltimi inzapezite. Eu am fost nevoita sa stau in masina, hainele mele fiind la uscat :).

Maine am sa va duc spre Geiranger, dar inainte vom trece pe la Vettisfossen, tot in Sognefjord, cascada cea mai mare din Norvegia.

A fost odata America-plecarea, New York

Cateodata imi place sa visez. Chiar si cu ochii deschisi atintiti in monitor, sa calatoresc cu gandul si cu privirea minunandu-ma de fotografii, citind despre locuri in care as vrea sa ajung. Insa la America nu-mi amintesc sa fi visat vreodata. Mult prea departe, mult prea greu de ajuns avand nevoie de viza, nu poti pleca cu familia caci risti sa nu mai pleci(apropo de vize) si mult prea scump daca nu ai un sponsor acolo peste Ocean. Ei bine, nici macar cand sora mea a plecat sa lucreze in America, nu am inceput sa visez la o calatorie sau un concediu. Asa ca intrebarea:"ce ziceti, ati veni aici in concediu?" a picat asa pe o minte nelucrata cu vise americane, iar raspunsul a venit fara nici un gand: "Da, de ce nu?" Tarziu, dupa ce ne-am dat seama ce inseamna acel DA, am inceput sa visam. Nu prea mult si nu prea des. Nu sunt o superstitioasa, nu am multe superstitii, defapt nici nu stiu daca mai am una in afara de asta: nu-mi place sa ma gandesc foarte intens la ceva ce-mi doresc cu ardoare, mi-e frica sa nu ramana doar un vis. Asa ca prefer sa las lucrurile sa vina de la sine si sa savurez clipa.

Asadar am inceput demersurile: cont in banca, adeverinte de la serviciu(cuuuum, vreti sa mergeti in America??? wow!), inscriere la interviu si plata taxei de interviu. In ziua programata ne-am infatisat cu mic cu mare la Ambasada Americii in Bucuresti, dupa o calatorie cu masina si o noapte la hotel. Stiam ca sansa noastra de a primi vizele, noi cei mai mari din familie-eu,Ovi si Diana-era ca Silvia sa ramana acasa. Oricum era prea mica sa faca asa o calatorie, avea doar un an jumate. N-ar fi inteles si retinut nimic si riscam ca cerand cu totii vize sa nu primim nici unul. Probabil ca loteria vizelor americane, nu numai aceeea pentru emigrare dar si aceea de la Ambasada mai sus amintita, o stiti cu totii. Adica depinde cum s-a trezit consulul/consula in dimineata respectiva, cat de repede si-a baut cafeaua si cum te vede el/ea prin ghiseul acela de sticla in cateva minute de interviu. Asteptarea in sala ambasadei, pana iti auzi numele pocit de un accent puternic american, intelegand dupa ce te-ai uitat uimit in stanga si in drepta ca e numele tau cel care s-a auzit in boxe, te face sa auzi chiar fara sa vrei diverse povesti despre primirea/refuzul vizei..."eu sunt aici a 3-a oara, imi mai incerc norocul...","eu vreau doar sa ma duc sa-mi vad nepoata, dar nu le zic eu la astia nimic...", "eu sunt student si vreau sa lucrez peste vara...", etc. vezi oameni cu fete vesele, abtinandu-se cu greu sa traga un chiot acolo in mijlocul ambasadei, cei carora le-au fost retinute pasapoartele pentru aplicarea vizei. Apoi ii vezi pe cei tristi, cu capete lasate, ochi in lacrimi si pasapoarte in mana...ei au fost respinsi. Nu poti sa nu ai emotii, stomacul iti e in gat si te intrebi in minutele urmatoare tu unde te vei incadra? Intre cei veseli sau intre cei tristi?
In fata ghiseului, o doamna consul(erau 2 tipe si un tip, ne rugasem sa ajungem la tip, de la ghiseul lui plecau cei mai multi cu zambetul pe buze, apoi ne rugasem sa nu ajungem la tipa cealalata, de unde toti plecau cu pasapoartele in mana...), varianta nici prea-prea nici foarte-foarte, incepe sa ne verifice dosarul, sa ne puna intrebari, mai ales lui Ovi...daca are de gand sa isi dea examenele de diferenta in SUA ca sa poata profesa ca medic, daca s-a gandit vreodata sa lucreze ca medic in SUA...i se opresc ochii pe invitatia la congres(ca sa fim mai convingatori, ni s-a parut ca o invitatie facuta de un prieten din SUA, platita de el, ar da bine), intrebari ca daca avem bani, de ce congresul e platit de prieten, raspuns ca a fost o surpriza pe care n-am putut sa o refuzam, nu a fost cererea noastra. D-na consul pare din ce in ce mai indecisa, invarte pasapoartele si eu ma vad deja cu ele in mana si cu capul plecat. In ultimul moment rasfoieste pasaportul lui Ovi si dupa ce vede iesiri multe din tara(fusesem in anul anterior in Europa si pe atunci se puneau stampile in pasaport), ne intreaba daca am calatorit mult...ochii ii se opresc pe poza Silviei(era inclusa in pasaportul lui Ovi, ce noroc! Noi nu pomenisem nimic de inca un copil, ni se spusese sa nu dam noi informatii ci sa raspundem strict la intrebari) si privirea i se lumineaza(probabil nu era ea convinsa sa ne respinga, dar ii trebuia un motiv bun ca sa ne accepte) si ne spune satisfacuta:" oooo, dar mai aveti un copil! Care ramane acasa, nu-i asa? Cu cine il lasati, n-o sa va duca dorul? Asadar va intoarceti, aveti un motiv bine intemeiat! La revedere, la ora 15 reveniti sa va luati pasapoartele!" Nu va pot spune senzatia, pluteam, pluteam si abia atunci stiam ca aveam voie sa incep sa visez...
Nu stiam pe cata vreme vom primi vizele, nu conta prea mult, nu aveam de gand sa stam decat 3 saptamani si apoi una in Canada, mai aveam de luat viza canadiana in ziua urmatoare. Dupamasa am primit pasapoartele, viza a fost pe un an.

Pregatiri, bagaje, bilete...program stabilit de sponsorii americani(ii pup si imbratisez cu drag). Eu si Diana zburam pentru prima data cu avionul...Ovi mai zburase, dar in Ro pana la Bucuresti. Un microbus ne-a dus la Budapesta la aeroport, am mers o noapte intreaga. In Budapesta luam dupa vreo 6 ore de asteptare British-ul pana la Londra unde dupa inca vreo 4 ore luam tot un British spre NY-JFK. Am dormit putin in aeroporturi, ceva mai mult in avion iar pe la 19 seara, cand incepea sa se intunece, am vazut de sus panorama uriasului. Cred ca tot ce am simtit atunci a fost ca am ajuns, in sfarsit. Faptul ca eram acolo aveam sa-l reazlizez peste cateva ore bune de odihna, cand m-am trezit din nou si am aruncat ochii pe fereastra blocului unde statea sora mea: in plin Manhattan. Nick ne facuse micul dejun, el era grabit sa plece la treburi. Sora mea era plecata in Toronto, urmand sa revina in 2-3 zile. Am ramas singuri, am mancat in liniste privindu-ne tacuti si intrebandu-ne din priviri daca e adevarat...

Sper sa imi amintesc ordinea cronologica a evenimentelor, noroc cu datele imprimate pe fotografii ;)...Nick avea totul pregatit pe unde sa ne duca, a primit aprobarea noastra si a fost cam asa: o plimbare pe jos sa vedem Manhattan-ul si sa urcam pe Empire State Building, apoi un pranz la un restaurant in Central Grand Terminal, unde am mancat pentru prima data paine cu masline, paine oferita gratis din partea casei(deh, americanii cica nu mananca paine la masa, nu stiau ei ce paguba isi fac cu noi ;) ) si inca o plimbare de seara pe strazi. Eram obositi, schimbarea fusului orar isi facea de cap...

Ziua urmatoare a fost planificata o vizita in Worcester, unde Ovi avea intalnire la spitalul local cu o doctorita plecata din Ungaria si care acum avea nevoie de rezidenti. Nu, n-a iesit nimic din planuri, pentru ca de ce sa nu recunoastem, am incercat sa ajungem si in SUA. Era(si e si acum) greu pentru un medic specialist sa ajunga sa munceasca ca si medic...foarte multa munca luata de la zero. E mult mai simplu pentru cineva plecat imediat dupa facultate, singur, fara familie. In fine, asta e un subiect delicat...Din Worcester drumul ne-a dus la Mohegan Sun un loc fascinant, un cazino imens unde exista si jocuri pentru copii, un restaurant-bufet si multe alte distractii. E insa si un loc istoric, interesant pentru noi care nu auzisem de el.

A treia zi am avut program de voie pana dupamasa...am colindat singuri cascand ochii pe sus la zgarie nori, uimindu-ne de parcurile de joaca unde Diana nu mai contenea sa ne imbie sa intram ca sa se joace. Am colindat putin prin Central Park si am ramas uimiti de activitatile de acolo-oameni facand jogging, jucand baseball sau mamici la un party cu carucioare pe iarba verde. Am iesit spre Broadway si ne simteam deja artisti :))...am admirat locurile binecunoscute din filme, am intrat in magazine ca sa vedem de curiozitate preturi si nu mare ne-a fost mirarea sa constatam ca in plin centru NY poti cumpara mai ieftin(nu mai spun de calitate si marca) decat in Ro. Nu, nu aceleasi produse, pentru ca nu gasesti marci americane in Ro, cel putin la acea vreme si cel putin in N-V-ul Romaniei. Poate in Bucuresti...
Multe din locurile newyorkeze erau ca un "deja vu"...le vazusem in filme sau in reportaje televizate, eram ca acasa ;)). Am ajuns in buricul targului, am intrat la ToysRUs unde ne-au coplesit pe noi adultii, jucariile si faptul ca puteai sa te joci cu ele...iar Diana era in extaz. Voia sa cumparam si aia...si ailalta...dar si asta...ce mai, dezmat total! Acolo in plin centru, afisele luminoase iti iau ochii, la propriu! Imense, stralucitoare si imbietoare. Ne-am trezit dintr-o data ca trebuie sa ne intoarcem la apartament, ne astepta Nick sa mergem intr-o croaziera cu vaporasul. A fost o zi superba, sa vezi Manhattanul de departe, roata roata, si nu in ultimul rand simbolul NY-ului, e ceva minunat. Seara am incheiat-o cu o vizita la fostul WTC si apoi la vestita Bursa. Am asteptat-o pe sora mea la aeroport si am incheiat ziua la un restaurant. Ziua urmatoare plecam spre Florida!

La revenire din perindarea noastra americana si inainte sa plecam spre Canada, am mai avut o zi de plimbare prin NY. Atunci am vazut Rockefeller Center, catedrala St. Patrik si ne-am mai plimbat pe strazi admirandu-le. Bye bye NY, inceputul si sfarsitul concediului american!

Am reusit sa aleg din gramada de fotografii cateva, va invit la o plimbare prin NY...

Primii zgarie nori:

Sus, pe Emipre State:




Di nou cu picioarele pe pamant...

Grand Central Station:

Mohegan Sun:




Central Park:



Pe Broadway:


In Times Square:


ToysRUs:



Cu vaporasul in jurul Manhattanului:






Politist amabil, stand la o poza cu noi:

Locul WTC, in 2005:


Pe langa Bursa newyorkeza:


Times Square noaptea:

Rockefeller Center:


Catedrala Saint Patrick:

Stockholm, primavara

Cand am pus prima data piciorul in Stockholm, era toamna. Nu aveam la dispozitie decat cateva ore intre feriboturi ca sa colindam la pas orasul. Eram pe drumul care ne aducea pe insula. Orasul m-a impresionat din prima clipa.
Apoi am mai fost in cateva randuri, dar niciodata mai mult de o zi si niciodata primavara. Ne pregateam anul trecut sa ajungem si sa stam mai mult ca sa apucam sa colindam orasul, sa vedem muzee. Insa n-am apucat decat o zi la Muzeul Tehnicii care e foarte interesant.
Anul acesta a fost asa o idee, pusa in practica in cateva zile. Aflasem acum vreo luna(sister, imi pare sincer rau ca n-am stiut la ora cand ai fost tu de pontul asta...) de la prietena mea poloneza de Stockholm a la carte un site pe care poti rezerva hoteluri ieftine dar bune, ai transport inclus pe tren, metrou, autobus, tramvai si unele tururi cu boat sau autobus in jurul orasului. In plus, ai 65 de muzee la care intrarile sunt gratis. Da, absolut tot e in pretul hotelului. La cazare primesti un card si acum va spun pe verificate, totul e absolut valabil. Studiati cu atentie site-ul si veti gasi toate informatiile. Rezervarea e OK, fara probleme, via internet. Noi am stat la un hotel Ibis, situat la 500 de m de o statie de metrou care ne ducea direct in centru.
Ca sa ai timp sa vizitezi cateva muzee insa, e nevoie de cateva zile bune. Noi fiind legati de programul feribotului care ne leaga de continent, am stat numai 2 zile. Normal ca mult prea putin, dar am profitat de we prelungit de 1 Mai si atat am avut la dispozitie. Ce am facut in asa scurt timp? Pentru ca deja vazusem orasul pe din afara, am ales sa vedem Skansen si Muzeul de istorie naturala plus sa facem o plimbare cu vaporasul pe seara.

Skansen e o zona pe o insula a Stockholmului numita Djurgården. Pe Djurgården sunt o multime de muzee demne de bagat in seama, printre altele Muzeul Vasa, Junibacken(e super pentru copii, e muzeul personajelor lui Astrid Lindgren), Muzeul Nordului, Muzeul Aquaria si vestitul pac de distractii Gröna Lund. Informatii amanuntite gasiti aici . Skansenul e un muzeu in aer liber, o Suedie in miniatura. E un loc unde intalnesti case vechi, poti vedea pe viu vechii mestesugari cum suflau sticla, faceau vase de lut si cum faceau brutarii painea. Ca mai apoi, urcand pe deal in sus poti sa intalnesti animale nordice, e un fel de zoo in aer liber. De sus panorama asupra Stockholmului e minunata, de o parte si de alta a insulei. Skansen Aquarium e tot un zoo, unde poti vedea animale exotice, reptile si pesti. Maimute se plimba pe langa tine, poti sa pui mana pe sarpe si pe tarantula. E un loc unde poti linistit sa stai o zi intreaga si apoi sa te intorci caci nu ai terminat de vazut/facut tot ce se putea.

Muzeul se istorie naturala e un muzeu frumos aranjat, cu multe locuri interactive. Poti vedea cum se produce o tornada si poti sa-ti faci norul tau personal ;). Iti poti testa memoria de scurta durata, echilibrul, auzul si spirometria. E un loc unde si cei mici si cei mari gasesc lucruri interesante de vazut si de facut. Merita din plin!

Plimbarea cu vaporasul a fost interesanta. E fascinant sa vezi un oras de pe apa, mai ales cand in casti iti vorbeste Markoolio, un cunoscut cantaret suedez, foarte simpatic de altfel. Felul haios in care prezinta itinerarul te bine dispune si Stockholmul ti se pare deopotriva un oras serios dar si distractiv.

Una peste alta, sfatul meu este ca atunci cand va hotarati sa vizitati Stockholmul, sa acordati pe putin 4-5 zile pentru asta. O sa va placa, cu siguranta. Perioada ideala e mai-septembrie, cat ziua e inca suficient de lunga si de calda pentru a nu va alunga in case inainte de ora 21.