Nordul Scandinaviei-safari de balene

Acum trei ani cand ne hotarasem prima data sa vizitam Norvegia, am avut o discutie despre asta cu prietena mea poloneza de atunci. Mi-a spus ca neaparat sa ajungem pe Lofoten ca de acolo poti sa vezi balenele. Atunci i-am marturisit ca planurile noastre nu includ insulele, dar am retinut asocierea: Lofoten-balene. Nu am intrebat-o amanunte atunci, acum nu mai tinem legatura, eu nu am avut timp inainte de concediu sa studiez multe despre locurile unde mergeam. Tot ce imi doream de la acest concediu era liniste, relaxare, sa fiu cu ai mei...iar daca ar fi sa fie mai mult, e bine venit. Va spun astea sa intelegeti ca safari-ul a venit ca o pleasca, nu a fost nimic programat.

In seara in care ne-am cazat la casuta de langa Svolvaer, am primit de la gazda doua pliante cu atractiile de pe arhipelag. Catarari pe munte, pescuit si...safari! Dada, mi-au facut ochii ca la Tom si Jerry daca va amintiti, iesind cu arcuri din orbite :) si i-am aratat lui Ovi. Iata si site-ul celor care organizeaza asa ceva. Insa nu e chiar pe Lofoten, ci in partea de nord a arhipelagului care poarta numele de Vesterålen, in oraselul Andenes, situat la  210 km de Svlovaer. Primul lucru a fost sa trimitem un email pentru rezervarea locurilor. De la o zi la alta, parea cam ireal sa fie posibil, sa gasim locuri...dar nu aveam alta sansa. Seara, dupa calatoria cu masina pe arhipelag din postarea anterioara, am gasit confirmarea la email, ne asteptau a doua zi la ora 14.30 pentru safari!

Dimineata ne-am trezit devreme, aveam mai mult de trei ore de facut pana in Andenes. Neobisnuiti cu lumina non-stop si cu frumusetile din jur, ne schimbasem programul de somn...ne culcam tarziu, stand sa vedem soarele de la miezul noptii si ca atare dormeam pana la pranz aproape, in ziua urmatoare :).

Citisem pe site ca e recomandat sa luam cu noi haine impermeabile si antivânt. Ne felicitasem acum in gând ca luasem in valiza si pantalonii de fâs, pentru orice eventualitate. Geci potivite aveam cu noi, stiam ca venim la vreme rece si ploioasa. Ca un făcut, dimineata ne-a intâmpinat cu nori, se parea ca vremea nu va tine cu noi si in aceasta zi. Tot ce ma ingrijora era aparatul foto...nu puteam face fotografii cu el pe ploaie. L-am invelit intr-o punga de nylon dar pe ploaie puternica s-ar fi vazut numai stropii pe lentila. Eh, imi spuneam, dar noi tot vom avea amintirile, in memorie :).

Am ajuns la timp in Andenes, am gasit locul indicat de intalnire. Am ridicat biletele, impreuna cu care am primit cateva indicatii si...trei pastile de rau de mare. Cu indicatia sa le luam cu 10 minute inainte sa plecam daca credem ca e cazul. Eu mi-am luat pastiluta, zicandu-mi ca e mai sigur. Am facut bine, nu stiu daca rezistam tangajului, in conditiile in care eram mai mult cu aparatul la ochi.

La ora 14.30 era adunarea grupului si vizitarea timp de o ora jumate a muzeului marin, insa am fost anuntati ca vom pleca pe mare inainte, la ora 15 adica si ca vom vizita muzeul la intoarcere. Urma sa ne intalnim in port, la ora 15. Am ajuns acolo pe o ploaie torentiala, am urcat pe M/S Reine care urma sa ne transporte in larg. La bord erau trei copii, unul dintre ei fiind Silvia. Toti trei au primit veste de salvare, pe care le-au avut tot timpul aventurii. Ambarcatiunea a pornit in larg, tarmul a ramas in urma, iar pe noi ne plouaaaaa...Am primit cateva indicatii, in trei limbi (aveam sa aflam mai tarziu ca personalul era alcatuit din cercetatori din mai multe tari): norvegiana, engleza si germana. Apoi am avut voie sa urcam pe puntea de sus.

In asteptarea balenelor, adimiram peisajul. Eram in fiord, Andenesfjord. Ni s-a explicat ca desi de obicei se merge in larg, de data asta (probabil din cauza ploii?) s-a preferat fiordul pentru ca au vazut de la far ca sunt balene in fiord. La un moment dat ploaia s-a oprit ca prin minune, desi norii erau gramada...vântul nu batea deloc, marea era ca oglinda...asa ca am putut face si fotografii. Mai intai peisajul:

Asteptarea a fost lunga. Balenele se lasau greu vazute si ne intrebam deja daca nu suntem cumva intre cei 1% ghinionisti care nu au sansa sa vada balene in timpul safari-ului. Personalul ne-a anuntat ca cel care se ocupa cu ascultarea semnalelor emise de balene (aveau hidrofoane lipite de ambarcatiune, pentru a recepta sunetele emise de balene) a auzit ca sunt balene in zona si ca totul e sa asteptam sa iasa la suprafata. Si iata ca rabdarea ne-a fost rasplatita! Prima balena apare la suprafata:

Si apoi iar peisaj si asteptare :

Pana au aparut inca trei. Ultima e Glen, o balena pe care cercetatorii au recunoscut-o dupa o pata alba de langa inotatoare (eu nu am vazut-o, dar am fost tot timpul cu aparatul la ochi :)).

Si iata momentul culminant, cand balena se scufunda iar in adancuri: majestoasa coada a lui Glen:

Am facut si cateva filmulete, cel mai reusit fiind Glen:

Iata cum a aratat aventura noastra intr-un tabel: balenele au fost casaloti, desi e posibil sa vezi si alte balene, vantul a batut cu 2m/s iar temperatura a fost de 10 grade Celsius.

Ne intoarcem, entuziasmati si fericiti de fantastica aventura!

La muzeu am ales ghidul in norvegiana, deja ne obisnuisem cu limba apropiata de suedeza dar putin ciudata. Tipa pe care am avut-o ghid, e o tanara studenta la biologie care isi face specializarea in biologie marina si lucreaza peste vara in Andenes, avand posibilitatea astfel sa studieze indeaproape viata balenelor. Ne-a povestit despre ele, ceea ce va redau mai jos sunt ceea ce am aflat de la ea: in apele reci din nord vin doar masculii de balene. Apa e prea rece pentru pui, care nu au destula grasime pe ei sa reziste in apele reci, astfel ca raman cu femelele in apele mai calde din jurul Africii,unde se si nasc de altfel. Motivul pentru care masculii vin aici vara, este hrana foarte multa pe care o gasesc in aceste ape, din cauza soarelui care e pe cer 24 de ore din 24 timp de mai bine de 2 luni. Ei vin sa manance ca sa creasca in greutate, pentru ca femelele ii aleg ca parteneri pe cei mai mari. Astfel ca ei nu fac altceva in perioada in care stau aici, decat sa manance. Sunt vazuti cand ies la suprafata, ca sa respire. Rezista in apa cca 30 minute pentru ca apoi sa se ridice la suprafata sa respire. Perioada cat stau sa respire dureaza intre 2 si 10 minute. Casalotii au o singura gaura pe care respira, situata lateral. Ei emit ultrasunete care sunt respinse in apa de pesti sau orice obstacol intalnit si apoi receptate din nou de balena care stie in acest fel unde se afla si cat de mare e "hrana". Aceste semnale respinse de obstacole sunt receptate si de catre hidrofoane, personalul stiind in functie de intensitatea sunetului unde se afla balena si ca ea trebuie sa apara la suprafata. In timp ce asteptam balenele, pe ambarcatiune, auzeam sunetele emise in difuzoare.  In ape se mai pot vedea orca sau balena cu cocoasa, delfini, dar cel mai adesea casaloti. Pe multi i-au vazut ani la rand, ca pe Glen de ex. Pe Glen il deosebesc cum am spus prin pata alba de langa inotatoare, dar pe altele dupa...coada. Care e ca o amprenta, avand forme diferite, unele chiar un fel de cicatrici, probabil din bataile purtate pentru femele. Glen a fost vazut prima data acum 18 ani, are 50 de ani acum si e unul din cei mai rabdatori masculi. E adevarat...de el ne-am putut apropia cel mai tare, a stat cel mai mult la suprafata, parca a fost un spectacol prezenta lui, parca stia cat e de cunoscut si admirat...


Scheletul de mai jos e al unui casalot care a esuat pe plaja acum cativa ani si al carui schelet l-au recuperat.

Scheletul capului unui casalot in comparatie cu al unei balene mici (cel pe care ghida a pus mana).

La iesire, desi era deja ora 20.30, ne-a intampinat soarele :).

Am ajuns inapoi la casuta, fericiti de aventura, una din cele mai extraordinare din viata noastra.

Maine pornim spre Capul Nord, spre alte aventuri :). Nu inainte sa va spun ca mai era un safari interesant de facut, dar pe care noi nu l-am mai apucat, pentru ca nu am mai avut timp. E vorba de safari de puffins, denumiti si papagalii nordului.