India, Goa. Margao

Dupa vreo doua zile de plaja, ne-am trezit dimineata ca suntem cam rosii si ca ar fi binevenita o pauza de soare. Studiasem deja toate posibilitatile sa mergem prin Goa, ce sa facem si sa vedem. Gasisem si un aquapark langa Anjuna, citisem despre Mapusa si Old Goa ca ar fi faine de vizitat...DAR desi distantele nu sunt mari in Goa, traficul in stil indian face ca totul sa fie greu accesibil. Am renuntat asadar, ramanand cu speranta ca vom merge odata in partea de nord, intr-un viitor concediu si le vom vedea atunci.

Am luat din nou "biblia" noastra la studiat. Lonely Planet ne spunea ca cel mai apropiat oras de noi era Margao, la 10 km. Pentru ca ne mai spunea ca e foarte usor, ieftin si simplu sa circuli cu autobuzele locale, Ovi l-a sunat pe John sa il intrebe cum putem ajunge in oras. Sigur ca primul sfat a fost taxi-ul care ne era la dispozitie oricand, insa daca pentru mai putin de 2 km ne luase 300 de rupii, socotisem ca sub 1000 nu poate fi si am spus ca vrem sa luam autobuzul. John ne-a spus sa iesim la strada principala, langa magazinul alimentar si sa asteptam acolo. Sa facem semn, ca nu exista statii de autobuz si sa intrebam daca merge la Margao. Zis si facut, autobuzul a venit in cateva minute, era cel potrivit. Am urcat si la un moment dat a venit un nene sa platim biletele...nu mai tin minte acum daca a fost 8 rupii de persoana sau 8 rupii in total, inclin parca spre 24 de rupii total (pe Silvia n-a socotit-o) dar oricum era ceva diferenta fata de pretul unui taxi.

Autobuzul nu era lux dar pentru 20 de minute cat am mers n-a contat prea mult. In schimb a contat ca am experimentat si asta.

M-am asezat pe locul potrivit :). Si am aflat ca nu toate women sunt si ladies :).

Ajunsi in Margao stiam ca vrem sa mergem la MMC New Market de care citisem in "biblie" si la Church of the Holly Spirit. Si daca mai aveam timp sa ne plimbam prin Largo de Igreja.

Nu mai tin minte daca am spus-o pana acum, Goa a fost colonie portugheza timp de 450 de ani, fiind anexata Indiei in 1961. Casele colonistilor portughezi exista si acum raspandite peste tot, dar cartierul din Margao, Largo de Igreja, e unul vestit. Pana la urma l-am vazut numai din tuk-tuk, case coloniale tare frumoase.

Statia terminus al autobuzului nostru a fost in centru, ne-am dat jos langa parcul central pe care nu l-am vizitat pentru ca era groaznic de cald si era tare putina umbra, dar am vazut ca era frumos aranjat cu verde si flori. Nu era mare, un parc micut ce despartea drumul la mijloc pret de 200-300 m. Am pornit in cautarea MMC New Market dupa harta ce o aveam in carte. Sigur ca nu am scapat de acostari si intrebari, dar am refuzat ca de fiecare data. Mai greu era de scapat de copiii cersetori care se tineau scai de noi rugandu-ne sa le dam "ten rupies". Cu toata mila pentru ei, stiam ca daca dam unuia apar alti zece in jurul nostru si ne-am facut ca nu ii auzim si vedem. Au disparut intr-un tarziu.

Se parea ca mergeam pe un drum gresit, nu gaseam niciun market nicaieri. Am intrebat pe vreo 2 persoane pe drum si nu stiau de el. Pana la urma cineva ne-a zis ca e pe strada paralela celei pe care eram si am vazut in sfarsit The new market. Era o hala imensa, acoperita, cu "stradute" intre chioscuri si mese, grupate pe categorii: mancare, haine, detergent, condimente, etc. Un labirint imens in care am inceput sa ne miscam in timp ce simteam cum toti ar fi vrut sa le cumparam cate ceva. Am trecut privind, nestiind ce vrem sa cumparam, nu venisem pentru ceva anume, era mai mult curiozitatea si urma sa ne hotaram ce anume sa cumparam. Se pare insa ca in cazuri din astea altii hotarasc pentru tine :). La un moment dat am vazut un barbat ce ii facuse semn unei femei care statea pe un scaunel. Noi trecusem pe langa standul barbatului, el vindea dulciuri. Femeia s-a ridicat si a mers in partea cealalta a standului astfel ca ne-a venit in intampinare. Cu intrebari desigur de unde suntem, ce vrem sa cumparam si ne-a invitat sa ii vedem standul. Cum oricum eram cam pierduti in spatiu pe acolo, am mers. Ne-a placut ce am vazut, dar preturile...ah preturile astea care sunt astronomice pentru ei, dar stiu ca pentru noi nu inseamna nu stiu cat. Oricum am negociat si aici mult, dar voiau sa ne vinda produsele lor asa ca am ajuns intr-un final la compromisuri. Nu mai stiu cat si cum, dar am cumparat 4 huse de perne, ornamentale, pentru canapele. Din matase spuse vanzatoarea. Apoi doua saluri de casmir (credem ca sunt din casmir, nu avem cum verifica :)), un lantisor de argint si o geanta parca. Am aflat cu ocazia asta ca cei mai buni comercianti vin din aceeasi regiune indiana-Rajahstan. :)

Pernele sunt pereche, doua cate doua. Culorile la tot ce avea femeia erau...fara numar :). Avea saluri cu multe modele, mai incarcate, din alte materiale, avea foarte multe produse ce ma tentau, chiar a meritat sa ne oprim la ea.

Ceva soi de carnati, n-am avut curajul sa ii incercam, dar erau uscati si afumati. Mirosea demential in zona unde se vindeau.

Ne-am mai oprit si la standurile cu condimente de unde am luat scortisoara si vanilie, daca as fi cunoscut si alte condimente as mai fi luat, acum imi pare rau ca nu m-am documentat.

Ni se facuse foame si Lonely Planet ne recomanda un restaurant la un hotel destul de departe de locul unde eram. Am zis ca asta e, mergem acolo. Pe drum insa ne-a aparut in fata un restaurant aratos, curatel si pliiiin de lume! Asta era recomandarea principala a ghidurilor. Sa cauti restaurante pline de lume, asta insemnand ca mancarea nu sta sa se strice in caldura. Am intrat fara speranta sa gasim un loc, era ful. Chelnerul insa ne-a deschis o usa si am ajuns intr-o incapere cu aer conditionat. Ce bucurie sa mancam la 25 de grade si nu la 35!

Cu burtile pline ne gandeam sa mergem pe jos pana la biserica...dar cand am ajuns din nou afara in soare si caldura, ne-am razgandit. Am luat la nimereala un tuk-tuk din zecile ce stateau pe margine sa se ofere si am ajuns rapid. Biserica e o biserica mare si impozanta, cum sunt bisericile catolice. Fiind sambata dupamasa am avut norocul sa asistam la o ceremonie de nunta, am admirat sari-urile de gala a indiencelor (eu sunt innebunita dupa ele!) si am ascultat muzica religioasa in limba locului. E ciudat sa vezi indieni imbrcati in portul lor national si sa te gandesti ca sunt catolici deopotriva cum e ciudat sa ii vezi imbracati in haine europene. Acolo la ei acasa.

Din pacate cand a inceput lumea sa vina mi-a fost jena sa fotografiez, ma simteam ca un papparazzi si era totusi un eveniment la care noi nu eram invitati. Asadar nu am alte fotografii, nici cu invitatele cu sari-uri colorate si frumoase, nici nu mirii cand intra in biserica. :)

Ziua in Margao se apropia de sfarsit. Nu insa fara putina aventura...

Langa biserica era o statie de autobuz. Nu stiam insa (nu scria nimic nicaieri) ce autobuze trec pe acolo, al nostru ne lasase in centru si intuisem ca de acolo trebuie sa il luam inapoi, chiar vazusem ca se urcau pasageri si pleca spre Varca cand ne plimbam prin zona. Am mers la un tuk-tuk ce astepta langa statie si am zis ca vrem sa ajungem in centru, unde e parcul. Omul era fara chef probabil altfel cum sa refuzi niste clienti? Ne-a intrebat unde vrem sa ajungem si i-am zis ca vrem sa luam autobuzul spre Varca, la care el ne spune ca in statia de autobuz de aici opreste si al nostru. Sceptici am zis ca ok, dar ne gandeam ca e de-a locului si stie el. In fine, au trecut zeci de autobuze, multe spre aceeasi directie dar numai inspre Varca nu. Eram in soare, cald, ne toropeam de caldura si praf, gaze de esapament. Dar am vazut ca se face curatenie :). Si am admirat casa coloniala de vis-a-vis.

Plictisiti de asteptare si acum siguri ca autobuzul nostru nu trece pe aici, am mers mai incolo sa oprim un tuk-tuk. Nu s-a lasat asteptat dar baiatul nu prea stia engleza. Ii explicam ca vrem la statia de autobuz din centru sa mergem in Varca si nu ne intelegea. Pana la urma a dat din cap si am rasuflat usurati ca a inteles. Da, a inteles el ca vrem la statia de autobuz...dar ne-a dus la cu totul alta statie, o autogara mare de tot, de unde plecau multe autobuze. Dar ati ghicit! Niciunul spre Varca. Ovi ramasese in spate sa plateasca, cand ii spuneam ca nu e niciun bus spre Varca de aici si ca trebuie sa ne duca la statia "noastra". La care baiatul s-a dumirit si ne-a dumirit si pe noi ca ne duce el la Varca pentru 100 de rupii. Zis si facut, 10 km cu tuk-tuk-ul a fost o placere, desi stateam inghesuite in spate, eu o tineam pe Silvia in brate. A fost un drum scurt, vantul ne batea in plete, omul isi alerga tuk-tuk-ul fericit pe drum si noi am rasuflat usurati cand am ajuns in binecunoscutul satuc tocmai la apusul soarelui. Eram "acasa" :).

A fost o zi frumoasa, am experimentat multe, am invatat iar multe despre oamenii locului. Voi reveni cu alte experiente.

India, Goa. Varca Beach, vanzatorii ambulanti

Au aparut inca din prima zi si cred ca a fost doar o singura zi in care nu i-am vazut, de ne-am mirat si noi de ce nu mai apar. Aveam sa aflam insa in exact ultima zi a sederii noastre.

Cele 20 de sezlonguri cu umbrele de la shackul Evisha erau ocupate in afara celor 4 pe care le aveam noi, numai de rusi. Rusii stateau la Zuri resort de care am amintit acum doua postari dar veneau la plaja si apoi mancau de pranz la shack. Dupa care se retrageau in rezervatia lor, pentru programul de seara probabil. Plaja ramanea pustie si noi nu ne suparam.

In prima zi au aparut doua femei, le-am vazut de departe, imbracate in sari (in fotografie apare numai una din ele, impreuna cu vanzatorul de tobe).

Nu erau multe femei sa se plimbe in sari pe plaja si mi-au sarit in ochi. Le-am vazut ca se apropie de sezlonguri si s-au oprit pe la rusoaice, au povestit cu ele, probabil rusoaicele au cumparat. La un moment dat s-au apropiat si de noi, cu un "zdrastvuite!" la care i-am raspuns scurt "I don't speek russian!". Stiam deja ce urma, "aaaa, cum nu vb rusa, dar de unde esti???? " nu era prima data si nici primul concediu, ba chiar al treilea in care se mira lumea ca eu nu vorbsc rusa. Mda...

Eram pornita sa refuz orice oferta, nu voiam sa cumpar nimic. Asa ca la orice imi oferea una din ele, am spus din start nu, multumesc. La un moment dat cealalta, mai tinerica si mai draguta, cu mai multa rabdare, s-a apropiat de mine si a inceput o conversatie. Fara legatura cu comertul. Mi-a povestit ca are 28 de ani, 4 copii si un sot care o asteapta acasa in Rajahstan, ca ea e sezonier aici sa faca bani ca sa traiasca restul lunilor cat nu e sezon acasa cu familia. Acolo la ea e saracie mare, nu au apa si nu se fac produse, nu au ce manca. Ca asa isi castiga painea, ferindu-se zilnic de politistii care se plimba pe plaja, ca dorm si stau ascunsi in padurile de pe langa plaja. M-a intrebat de unde sunt, de familia mea, ce lucrez, daca am scoala, daca am un job stresant, daca imi place sa ma duc la munca. Apoi a trecut incet si la "păsul" ei, mi-a spus cam ce vinde si ca nu cara totul cu ele de frica politiei, dar ca daca ma intereseaza ceva imi aduce. Pana la urma am negociat zilele ce au venit, la sange cu ele, de mi-au spus ca ma tin foarte tare, ca asa negociator nu au mai avut, niste pixuri suvenir pentru fete si colege, apoi tot la sange de am ajuns de la 4000 de rupii cat au cerut la 2300 rupii cat am platit pentru trei tatuaje cu henna pe mana(ele au lasat la 2400 eu ziceam ca mai sus de 2200 nu merg, pana cea mai draguta dintre ele mi-a zis ca ele au lasat atat, sa las si eu o suta de la mine...bine eu inital am zis 1500 :)). Mi-au "vandut" tatuajele la incredere, de pe o zi pe alta, nu aveam destul cash la mine, le lasasem 500 de rupii. Stiau ca ziua urmatoare era ultima zi cand ne mai gaseau, le spusesem. Iar eu tot pe incredere, dupa ce le asteptasem pana la pranz sa vina si a aparut un tip pe care il vazusem ca vinde si el, sa imi spuna ca e fratele Emmei (una din fete, cea care ne tatuase) si ca Emma e vanata de politie, nu poate iesi azi pe plaja, sa ii dau lui banii. Am fost sceptica, i-am zis intai ca nu pot sa ii dau banii ca nu il cunosc, a sunat la tf pe cineva, a zis ca e Emma si am vorbit cu ea, mi.a zis ca e OK sa ii dau banii fratelui ei. I-am dat, apoi am stat cealalta jumatate de zi cu sufletul in gat ca va veni Emma sa imi ceara banii, spunand ca nu a trimis pe niciun frate sa ii ia in numele ei. Ei bine, am vazut-o pe Emma pe plaja dupa pranz, deja ii dadusem fratelui banii si am zis gata, asta sunt! Dar n-a venit la mine. A stat cu doi politisti mult timp de vorba pe plaja, apoi a disparut. Am zis ca a fost inca un mit pe care l-am sters, cum ca sunt mincinosi si inselatori. Dar nu recomand nimanui sa faca ce am facut eu, pentru ca sunt convinsa ca nu toti sunt la fel. Noi am avut mare, mare noroc, o zic inca o data.

De la un alt vanzator ambulant am cumparat doua bluze, una de plaja tare frumoasa si alta eleganta de iesit in oras.

A doua sau a treia zi a aparut vanzatorul de tobe. Asta a fost a lui Ovi si a durat cateva zile pana l-a convins sa cumpere doua din tobele lui.

E prima data cand in calatoriile noastre luam contact atat de aproape cu niste oameni simpli, ai locurilor. Si am mai fost intr-una din zilele din Goa, in vizita noastra la Margao. Dar despre asta, intr-un episod urmator. 

India, Goa. Varca Beach

Plajele din Goa sunt renumite. Pentru ca sunt late, cu nisip fin fin de tot, sunt lungi si neaglomerate. Cel putin cele din sudul Goa, unde am fost noi. In fotografii am vazut si plaje din nord, dar aratau mai mici, mai inguste.

In sud insa, plaja e infinita. Plajele sunt legate una de alta si le vedeti pe harta de mai jos. Punctul A e Imperial residency, "casa" noastra. Dati click pe minus pe fotografie sa se reduca harta in dimensiuni.


Visa större karta

Apa marii a fost cea mai calda apa in care am facut baie. Mai calda decat cea din Thailanda, sau poate cam asa ca in Thailanda, poate nu imi amintesc prea bine (spun asta pentru ca restul familiei spune ca era cam ca si cea din Thailanda). 26-28 de grade.
Soarele foarte fierbinte, la ora pranzului, cam intre 12 si 15 nu se putea sta, chiar si sub umbrela era foarte cald. Noi stateam pana pe la 13-13.30 cand ne retrageam la shack sa mancam.

Spre dupamasa, invariabil se pornea vant, un vant cald care insa se intetea spre apusul soarelui si se facea racoare acolo pe plaja. invariabil erau si valuri, frumoase si inspumate, numai bune de sarit in ele.

Multa lume se plimba cu bicicletele pe nisip. Apa batatorea nisipul in zona de flux si era tare, se putea merge lejer cu bicicleta. Era un loc unde se puteau inchiria, noi ne gandisem sa inchiriem si sa biciclim spre si de la plaja, dar ne-a fost groaza pana la urma, am preferat sa mergem.

Revin la shack, mi-am amintit ca am mai povestit cu baiatul care ne servea si apoi cu seful shack-ului. Ei doi serveau la mese. Baiatul era cam catre 30 de ani, venea in fiecare iarna in Goa pentru 6 luni din Nepal. Era nepalez, vara mergea acasa. Era al 11-lea an cand venea in Goa sa lucreze. El si bucatarul, tot nepalez. Locuiau pe plaja, dormeau pe sezlonggurile pe care noi faceam plaja ziua. Patronul trebuia sa fie musai din Goa, altfel nu primea licenta sa functioneze. An de an shack-urile se darama si se construiesc din nou, pentru 6 luni. Daca primesc licenta. Numarul de sezlonguri variaza de la an la an...uneori au primit licenta numai pentru 10 sezlonguri, alteori pentru 15 sau chiar pentru 20 cate aveau acum. Nu aveau voie sa puna mai multe, zilnci trecea politia de cel putin doua ori pe plaja, cica numarau si sezlongurile la fiecare shack. In fapt politia era la vanatoare de vanzatori ambulanti, dar voi reveni la acest subiect. La bucatarie, ca ajutor de bucatar lucra singura femeie, nevasta patronului. Evisha era numele uneia din fetele lor, le-am vazut pe amandoua in fotografii. Peste zi, cat munceau ei doi, fetele stateau cu bunicii. Nu stiu ce mancare se face in Nepal, dar bucatarul asta era minunat! N-a fost mancare la care sa nu ne lingem degetele (la unele chiar la propriu!) dupa ce mancam.

O sa las pozele sa vorbeasca si voi reveni cu un nou episod.