Am luat din nou "biblia" noastra la studiat. Lonely Planet ne spunea ca cel mai apropiat oras de noi era Margao, la 10 km. Pentru ca ne mai spunea ca e foarte usor, ieftin si simplu sa circuli cu autobuzele locale, Ovi l-a sunat pe John sa il intrebe cum putem ajunge in oras. Sigur ca primul sfat a fost taxi-ul care ne era la dispozitie oricand, insa daca pentru mai putin de 2 km ne luase 300 de rupii, socotisem ca sub 1000 nu poate fi si am spus ca vrem sa luam autobuzul. John ne-a spus sa iesim la strada principala, langa magazinul alimentar si sa asteptam acolo. Sa facem semn, ca nu exista statii de autobuz si sa intrebam daca merge la Margao. Zis si facut, autobuzul a venit in cateva minute, era cel potrivit. Am urcat si la un moment dat a venit un nene sa platim biletele...nu mai tin minte acum daca a fost 8 rupii de persoana sau 8 rupii in total, inclin parca spre 24 de rupii total (pe Silvia n-a socotit-o) dar oricum era ceva diferenta fata de pretul unui taxi.
Autobuzul nu era lux dar pentru 20 de minute cat am mers n-a contat prea mult. In schimb a contat ca am experimentat si asta.
M-am asezat pe locul potrivit :). Si am aflat ca nu toate women sunt si ladies :).
Ajunsi in Margao stiam ca vrem sa mergem la MMC New Market de care citisem in "biblie" si la Church of the Holly Spirit. Si daca mai aveam timp sa ne plimbam prin Largo de Igreja.
Nu mai tin minte daca am spus-o pana acum, Goa a fost colonie portugheza timp de 450 de ani, fiind anexata Indiei in 1961. Casele colonistilor portughezi exista si acum raspandite peste tot, dar cartierul din Margao, Largo de Igreja, e unul vestit. Pana la urma l-am vazut numai din tuk-tuk, case coloniale tare frumoase.
Statia terminus al autobuzului nostru a fost in centru, ne-am dat jos langa parcul central pe care nu l-am vizitat pentru ca era groaznic de cald si era tare putina umbra, dar am vazut ca era frumos aranjat cu verde si flori. Nu era mare, un parc micut ce despartea drumul la mijloc pret de 200-300 m. Am pornit in cautarea MMC New Market dupa harta ce o aveam in carte. Sigur ca nu am scapat de acostari si intrebari, dar am refuzat ca de fiecare data. Mai greu era de scapat de copiii cersetori care se tineau scai de noi rugandu-ne sa le dam "ten rupies". Cu toata mila pentru ei, stiam ca daca dam unuia apar alti zece in jurul nostru si ne-am facut ca nu ii auzim si vedem. Au disparut intr-un tarziu.
Se parea ca mergeam pe un drum gresit, nu gaseam niciun market nicaieri. Am intrebat pe vreo 2 persoane pe drum si nu stiau de el. Pana la urma cineva ne-a zis ca e pe strada paralela celei pe care eram si am vazut in sfarsit The new market. Era o hala imensa, acoperita, cu "stradute" intre chioscuri si mese, grupate pe categorii: mancare, haine, detergent, condimente, etc. Un labirint imens in care am inceput sa ne miscam in timp ce simteam cum toti ar fi vrut sa le cumparam cate ceva. Am trecut privind, nestiind ce vrem sa cumparam, nu venisem pentru ceva anume, era mai mult curiozitatea si urma sa ne hotaram ce anume sa cumparam. Se pare insa ca in cazuri din astea altii hotarasc pentru tine :). La un moment dat am vazut un barbat ce ii facuse semn unei femei care statea pe un scaunel. Noi trecusem pe langa standul barbatului, el vindea dulciuri. Femeia s-a ridicat si a mers in partea cealalta a standului astfel ca ne-a venit in intampinare. Cu intrebari desigur de unde suntem, ce vrem sa cumparam si ne-a invitat sa ii vedem standul. Cum oricum eram cam pierduti in spatiu pe acolo, am mers. Ne-a placut ce am vazut, dar preturile...ah preturile astea care sunt astronomice pentru ei, dar stiu ca pentru noi nu inseamna nu stiu cat. Oricum am negociat si aici mult, dar voiau sa ne vinda produsele lor asa ca am ajuns intr-un final la compromisuri. Nu mai stiu cat si cum, dar am cumparat 4 huse de perne, ornamentale, pentru canapele. Din matase spuse vanzatoarea. Apoi doua saluri de casmir (credem ca sunt din casmir, nu avem cum verifica :)), un lantisor de argint si o geanta parca. Am aflat cu ocazia asta ca cei mai buni comercianti vin din aceeasi regiune indiana-Rajahstan. :)
Pernele sunt pereche, doua cate doua. Culorile la tot ce avea femeia erau...fara numar :). Avea saluri cu multe modele, mai incarcate, din alte materiale, avea foarte multe produse ce ma tentau, chiar a meritat sa ne oprim la ea.
Ceva soi de carnati, n-am avut curajul sa ii incercam, dar erau uscati si afumati. Mirosea demential in zona unde se vindeau.
Ni se facuse foame si Lonely Planet ne recomanda un restaurant la un hotel destul de departe de locul unde eram. Am zis ca asta e, mergem acolo. Pe drum insa ne-a aparut in fata un restaurant aratos, curatel si pliiiin de lume! Asta era recomandarea principala a ghidurilor. Sa cauti restaurante pline de lume, asta insemnand ca mancarea nu sta sa se strice in caldura. Am intrat fara speranta sa gasim un loc, era ful. Chelnerul insa ne-a deschis o usa si am ajuns intr-o incapere cu aer conditionat. Ce bucurie sa mancam la 25 de grade si nu la 35!
Cu burtile pline ne gandeam sa mergem pe jos pana la biserica...dar cand am ajuns din nou afara in soare si caldura, ne-am razgandit. Am luat la nimereala un tuk-tuk din zecile ce stateau pe margine sa se ofere si am ajuns rapid. Biserica e o biserica mare si impozanta, cum sunt bisericile catolice. Fiind sambata dupamasa am avut norocul sa asistam la o ceremonie de nunta, am admirat sari-urile de gala a indiencelor (eu sunt innebunita dupa ele!) si am ascultat muzica religioasa in limba locului. E ciudat sa vezi indieni imbrcati in portul lor national si sa te gandesti ca sunt catolici deopotriva cum e ciudat sa ii vezi imbracati in haine europene. Acolo la ei acasa.
Ziua in Margao se apropia de sfarsit. Nu insa fara putina aventura...
Langa biserica era o statie de autobuz. Nu stiam insa (nu scria nimic nicaieri) ce autobuze trec pe acolo, al nostru ne lasase in centru si intuisem ca de acolo trebuie sa il luam inapoi, chiar vazusem ca se urcau pasageri si pleca spre Varca cand ne plimbam prin zona. Am mers la un tuk-tuk ce astepta langa statie si am zis ca vrem sa ajungem in centru, unde e parcul. Omul era fara chef probabil altfel cum sa refuzi niste clienti? Ne-a intrebat unde vrem sa ajungem si i-am zis ca vrem sa luam autobuzul spre Varca, la care el ne spune ca in statia de autobuz de aici opreste si al nostru. Sceptici am zis ca ok, dar ne gandeam ca e de-a locului si stie el. In fine, au trecut zeci de autobuze, multe spre aceeasi directie dar numai inspre Varca nu. Eram in soare, cald, ne toropeam de caldura si praf, gaze de esapament. Dar am vazut ca se face curatenie :). Si am admirat casa coloniala de vis-a-vis.
Plictisiti de asteptare si acum siguri ca autobuzul nostru nu trece pe aici, am mers mai incolo sa oprim un tuk-tuk. Nu s-a lasat asteptat dar baiatul nu prea stia engleza. Ii explicam ca vrem la statia de autobuz din centru sa mergem in Varca si nu ne intelegea. Pana la urma a dat din cap si am rasuflat usurati ca a inteles. Da, a inteles el ca vrem la statia de autobuz...dar ne-a dus la cu totul alta statie, o autogara mare de tot, de unde plecau multe autobuze. Dar ati ghicit! Niciunul spre Varca. Ovi ramasese in spate sa plateasca, cand ii spuneam ca nu e niciun bus spre Varca de aici si ca trebuie sa ne duca la statia "noastra". La care baiatul s-a dumirit si ne-a dumirit si pe noi ca ne duce el la Varca pentru 100 de rupii. Zis si facut, 10 km cu tuk-tuk-ul a fost o placere, desi stateam inghesuite in spate, eu o tineam pe Silvia in brate. A fost un drum scurt, vantul ne batea in plete, omul isi alerga tuk-tuk-ul fericit pe drum si noi am rasuflat usurati cand am ajuns in binecunoscutul satuc tocmai la apusul soarelui. Eram "acasa" :).
A fost o zi frumoasa, am experimentat multe, am invatat iar multe despre oamenii locului. Voi reveni cu alte experiente.
Un comentariu:
O astfel de dezordine m-ar duce la spitalul de nebuni. D-aia eu inca nu ma gindesc sa parasesc Europa :).
Trimiteți un comentariu