Tara mea de glorii, tara mea de dor-Pestera Scarisoara

Cu siguranta cea mai frumoasa si aventuroasa excursie, din mai multe puncte de vedere, a fost cea pe care am facut-o la Pestera Scarisoara. Am incercat in 2 randuri sa ajungem acolo. Prima data am esuat...socotisem ca cei 250 km pana la Garda de Sus, localitatea de unde se ajunge la pestera ii putem face in 3,5-4 ore...dar cum socoteala de acasa stiti cum e...am facut vreo 5 si am ajuns taman la ora 16.30 in Garda. Stiam ca intrarea ultimului tur in pestera este la ora 17 si ca nu avem cum ajunge, asa ca ne-am intors acasa. A doua oara insa ne-am pregatit si in loc de ora 16.30, am ajuns pe la 14. Jos, in Garda...cine sa stie ce ne astepta...o parcare neamenajata "adapostea" cateva masini ale celor care stiau probabil ce drum e spre pestera. Noi nestiutori ca si multi altii...am zis ca putem urca si in 10 minute(pentru 5 km) suntem sus. Pana la un moment dat am putut intr-adevar. Si altii la fel...dar e un punct acolo pe drum unde multe masini care incercasera ca si noi s-au dat batuti. Si toti voiau inapoi...deodata! A fost cumplit pana am reusit sa dam inapoi masina si sa o lasam asa cam aiurea, ca de altfel si altii ca noi, undeva intr-un loc mai ferit de pe drum. Si de acolo am luat-o la picior...nu stiam ce ne asteapta, cat drum avem de facut. TOTI faceau ca si noi...isi abandonau masinile care pe unde puteau si o porneau pieptis spre culme. Timp aveam, cica intr-o ora ajungi sus...hmmmm da...dar nu cu un copil de 3 ani jumate :). Silvia era ca si de fiecare data cu noi, Diana insa nu. Toti ne depaseau si deja incepeam sa ne ingrijoram ca nu vom ajunge la pestera in timp util...cateva masini ARO pline cu lume au trecut pe langa noi umplandu-ne de praf...drumul e un drum de munte, macinat de siroaiele de apa care curg in urma ploilor, impracticabil pentru masinile joase si in unele locuri chiar ibngust. Unii cu Logan s-au incumetat, altii cu masini de teren si cativa localnici care faceau drumul pentru turisti, contra cost desigur, cu vechile ARO-uri.
Am ajuns cu 20 de minute inainte de ultima intrare in pestera, am luat bilete si am asteptat putin sa se faca ora 17...si am coborat spre pestera. Un drum pe scari abrupte si alunecoase, partial metalice, apoi direct pe pamant inghetat, cu o singura balustrada de care poti sa te tii, pe alocuri chiar si aceasta lipseste. Eu am tinut-o pe Silvia cu o mana, era mai mult suspendata in aer pentru ca nu isi putea tine echilibru. Eu coboram treapta cu treapta cu toata greutatea pe un picior...mi-era o frica teribila sa nu cad. Am ajuns cu bine jos, hopul cel mare a fost insa la intrarea in pestera unde nu exista nici o balustrada si e o portiune cu gheata si foarte alunecoasa. Acolo chiar nu mi-a placut...
Zona e destul de paraginita si neintretinuta. Daca doresti toaleta, doar copacii din padure iti pot fi de folos :). Lumea zice ca nu se vrea zona turistica, ca nu i se face reclama tocmai pentru ca mai multi turisti ar insemna topirea ghetii care e si asa in pericol... Dar mai e mult pana departe...


Pe masura ce cobori spre pestera se face tot mai frig...daca sus sunt 25 de grade...jos sunt 0. Vizita dureaza 10-15 minute in pestera, numarul de vizitatori/tur e limitat, luminile nu au voie sa fie aprinse decat 10 minute/jumatate de ora. Toate acestea pentru a nu se topi gheata. Dar tot efortul merita din plin! E o experienta minunata, extraordinara. Pestera e ceva deosebit intr-adevar.

Dar nu numai ea...peisajele acolo sunt scoase parca din povesti...povesti din copilaria fiecaruia, cu carari de munte, case de lemn si vacutze care pasc pe pasuni de munte. La coborare a fost infinit mai usor, o adevarata placere sa admiri pomii infloriti la sfarsit de aprilie, pe apus de soare si sa culegi flori pe carari de munte.
Si daca pana atunci avusesem nevoie de confirmari, cum ca putem merge cu Silvia la drumuri lungi si anevoioase, a fost prima confirmare ca ccc copilul nostru e pregatit de asa ceva. Si de atunci confirmarile au tot venit....;).



Imaginile artistice sunt aici ....cum va ziceam zona e de un potential extraordinar.

.

Tara mea de glorii, tara mea de dor-Moneasa si Deva

Nu exista nici o legatura intre cele doua localitati, in afara faptului ca noi am fost in aceeasi excursie in ambele. Intr-o vara frumoasa, o calatorie de cateva ceasuri bune pe drumuri nu tocmai "europene" prin anul 2006...drumul ne ducea intr-o statiune de munte de care auzisem ca ar fi frumoasa, salbatica si linistita-Moneasa. Mergeam sa o recuperam pe mama de la o petrecere cu colegii de facultate cu care se intalneste anual si acum dupa 42 de ani de la absolvire. Intr-adevar statiunea e o oaza de verdeata si liniste. Ne-am incarcat bateriile 2 zile acolo, desi in pima zi ploaia nu prea ne-a lasat, dar nu ne-am lasat nici noi :)) si ne-am plimbat cat am putut de mult in aerul curat de munte. Si ne-am umplut sacul cu amintiri...



La intoarcere am oprit in Deva, sa urcam la Cetatea Deva .
Va spuneam intr-un post anterior ca atunci cand aveam 10 ani am mai fost acolo, am urcat pe jos tot drumul cu nuiele in maini ca sa ne aparam de vipere. Ei bine, teama de vipere nu mi-a trecut, sus la cetate era plin de anunturi: "atentie vipere!" desi am urcat acum altfel, puteti vedea in poze cum. E un fel de lift care urca pe sine pana suuuus de tot. Privelistea e ametitoare si merita din plin "efortul" :). O lectie de istorie placuta, un loc unde te simti maaaare de tot privind in jos la cei "marunti" :)). Sper sa nu mi-o luati in serios, a fost doar o figura de stil. ;)

Ca de obicei, las fotografiile sa vorbeasca. Si va invit sa mergeti cu incredere si placere in aceste doua locuri, fie si separat. Placerea va fi mai mare.

.

Tara mea de glorii, tara mea de dor-la munte

Nu suntem amatori de schi, desi ne-am gandit de multe ori sa incercam. Nu suntem nici amatori de munte, preferam marea in loc. Dar suntem amatori de calatorii, in orice anotimp. Si cum stateam relativ aproape de Cavnic, vestita statiune de la poalele Gutaiului pentru schi si sanius, am purces intr-o zi frumoasa de iarna cu soare bland si zapada alba frumoasa sa respiram aer curat si sa admiram vitejii care se incumeta pe pista.
Informatii despre localitatea Cavnic si despre schi pentru cei doritori si iubitori de munte. Noi am urcat pe jos partia, pe margine. Schiorii de toate varstele se uitau cam ciudat la noi, parca le paream picati de pe alta planeta, veniti numai la contemplat. :)

Am sa las si de data asta cateva fotografii sa vorbeasca:



.

Tara mea de glorii, tara mea de dor-Alba Iulia

Stau in fata computerului si nu stiu despre ce sa scriu...sunt multe locuri care mi-au ramas in suflet, cu amintiri frumoase. Imi amintesc ca erau we in care ne hotaram asa brusc sa vizitam ceva oras...asa a fost si Alba Iulia. O dimineata de sambata cand am zis-mergem sa vedem orasul. Si dusi am fost...
Nu era prima data cand ajungeam in Alba Iulia. Fusesem de cateva ori cu scoala, apoi la o nunta acolo, tocmai in Catedrala Ortodoxa din Cetate. Dar acum era altfel...mergeam pentru prima data cu copiii sa avem o lectie de istorie. Si pentru ca nu stiu atat de multe despre istoria orasului, mi-am permis sa introduc aici un pasaj de pe net, probabil cel pe care l-am citit si atunci cand le-am povestit copiilor...



"Principala zonă istorică a oraşului este Cetatea Alba Carolina, dezvoltată foarte mult de Carol al VI-lea. Habsburgii au redenumit oraşul în Karlsburg în onoarea sa. Fortăreaţa în stil Vauban cu 7 bastioane, în formă de stea, a fost construită în perioada 1716-1735, dupa un plan al arhitectului italian Giovanni Morando Visconti, fiind cea mai impresionantă de acest tip din sud-estul Europei, în special datorită porţilor triumfale ce asigurau accesul, iniţial în număr de şase.

Principalele obiective turistice care sunt situate în interiorul fortificaţiei sunt: Catedrala Reîntregirii, Muzeul şi Sala Unirii, Biblioteca Batthyaneum, Catedrala Romano-Catolică, Celula lui Horea, Closca şi Crisan, situată în ansamblul arhitectural al porţii a 3-a a cetăţii, Palatul Apor, Palatul Principilor, Universitatea 1 Decembrie, Obeliscul ridicat in memoria lui Horea Closca si Crisan,etc.

În interiorul Catedralei Reîntregirii se află două importante lucrări de artă care au scăpat de teroarea şi prigoana comunismului, reprezentand monarhia româneasca în acea perioadă, Regele Ferdinand şi Regina Maria, capetele incoronate în anul 1922 în aceasta catedrală. În interiorul Catedralei Romano-Catolice este îngropat guvernatorul Ioan de Hunedoara. Pe partea laterală stânga a Catedralei Romano-Catolice, deasupra unui vitraliu se poate vedea o interesantă poziţionare a trei capete de cal cu trei urechi, fiecare cap cu câte doua urechi, sculptură realizată şi poziţionată într-un mod interesant. În cripta catedralei se află înmormântat episcopul Áron Márton.

Catedrala romano-catolică Sf. Mihail este o remarcabilă operă de arhitectură religioasă în stil romanic. A fost construită în perioada 1247-1291 şi se pare că la elaborarea planurilor iniţiale a contribuit şi arhitectul francez Villard de Honnecourt."

Va las in compania catorva fotografii personale:

Sala Unirii:


Mormantul lui Ioan de Hunedoara:




.

Tara mea de glorii, tara mea de dor-Brasov si Cozia

Nu pot intr-adevar sa ma laud ca am fost in multe locuri din Ro, desi am fost :)). Insa nu am vazut multe din locurile propuse. Nu e prea tarziu, stiu asta. Cand eram in Ro plecam uneori in we asa pe nepusa masa...pana la Borsa, pana la Felix, pana la Alba Iulia, pana la Baia Mare, pana la Sighetul Marmatiei sa colindam pe dealuri si sa vedem muzeul inchisorii(dar n-am reusit), pana la Cavnic...si multe alte parti. E adevarat ca ne-am dorit sa vedem Molodova mai pe indelete si manastirile, inca nu am apucat. Si apoi sa ajungem in Retezat...

Am sa incerc sa fac o trecere in revista a locurilor de dor si de glorie romanesti. Si dragi deopotriva. Pentru ca toate mi-au ramas in suflet cu cate ceva...o icoana, o pictura veche, un munte in departare, un lac frumos...sau macar cu gandul ca am trecut si eu pe acolo.

Daca imi amintesc bine, prima noastra calatorie lunga in Ro a fost pana in Bucuresti. Ne luasem masina noua in noiembrie si undeva prin aprilie-mai anul urmator am putu sa o luam la drum...vreo 650 de km, cu 2 copii mici: de 7 ani si de 8 luni. Primvara anului 2004. Mergeam la intalnirea bebelusilor de varsta Silviei, in Bucuresti. Cele minim 2 posibilitati de a ajunge din Satu Mare in Bucuresti sunt Valea Oltului si Valea Prahovei. Cum ne place sa vedem locuri, mai mereu am facut dus pe o parte si intors pe alta.

De obicei am mers pe Valea Prahovei. Nu stiu de ce, pare drumul mai drept :). Ne-am oprit in Brasov, am urcat pe Tampa si ne-am oprit sa facem cateva fotografii in Piata Sfatului. Biserica Neagra era inchisa, n-am putut sa vedem nimic inauntru. Cateva poze facute cu un aparat "de unica folosinta" pe care il aveam atunci, pe film. Va rog sa scuzati calitatea lor.

Intalnirea a fost frumoasa, dar din pacate n-am reusit sa vedem nimic in Bucuresti, am pornit inapoi spre casa cu alta tinta: Valea Oltului si Manastrea Cozia, iar de acolo mai departe spre casa.

prima evadare

Anul de gratie 1981, aveam 10 ani. In oraselul mic de provincie din nord-vestul tarii unde locuiam, excursia din acea vara a fost un eveniment important. Viitoarea mea diriginta, profesoara de geografie si pasionata de calatorii, cu ceva pile probabil la cei in drept, a fost initiatoarea si organizatoarea unei excursii de o saptamana in tara si o zi in strainatate. Strainatate care desi aproape pentru noi, era imposibil sau aproape imposibil de ajuns...Ungaria. Nu mai stiu exact traseul, in amanunte...n-am fotografii de atunci din pacate...stiu doar ca am ajuns la Deva si am urcat la Cetate pe jos, cu nuiele in maini ca sa ne aparam de vipere. Am repetat Deva si Cetatea acum vreo 2 ani, venind de la Mogosa. De data asta urcand cu o telecabina, deh...conform timpurilor in care traim :).

Imi mai amintesc ca am fost la Sarmisegetuza dacica si apoi la cea romana, apoi la Tg.Jiu la operele lui Brancusi, la Brasov si de aici filmul s-a taiat. A ramas doar ziua petrecuta la Debrecen, unde nu imi amintesc decat inghetate, ciocolate, gume(din acelea bile impachetate frumos pe lung) si sapunuri frumos impachetate si mirositoare pe care le-am tinut apoi cativa ani buni in dulap intre haine, in special cel cu miros de lacramioare...

In afara de Brasov si Debrecen n-am reusit sa mai ajung de atunci, dar imi doresc. Desi la Sarmisegetusa dacica am auzit ca se ajunge foarte greu.

Au trecut mai bine de 20 de ani pana am iesit intr-un concediu in "afara". Doar eu cu Ovi, Diana n-a putut veni iar Silvia era doar un proiect pe atunci. Pe vremea aceea deja lumea mergea la Rimini, facea concedii in Austria, in Franta, in Grecia. Noi abia deschisesem ochii spre un litoral mai ieftin decat al nostru si ne-am oprit la Turcia din mai multe motive:
-transport cu autocar-la vremea aceea aveam o Dacie veche cu care nu puteam iesi nicaieri din tara
-pret mai mic decat in alte locatii
-auzisem lucruri frumoase despre Turcia
-gasisem un loc de unde puteam face excursii pe placul nostru
A fost prima noastra experienta cu rezervare pe net, plata intr-un cont bancar, multi spuneau ca ajungem in Bucuresti si ioc vacanta. Ei bine, am avut o experienta pozitiva si totul a fost bine.
O seara tarzie de august, pasarile calatoare se strangeau stoluri sa plece...noi am luat trenul si am ajuns la Bucuresti pe un soare frumos care ne facea dor de duca spre locurile calde ce ne asteptau. Drumul cu autocarul a fost obositor, am dormit noaptea prin Bulgaria si Turcia, am trecut dupa miezul noptii peste Dardanele, ceea ce nu ne-a impiedicat sa stam pe punte si sa ne holbam la intunericul din jur. Totusi era ceva memorabil, nu? :) Dis de dimineata am ajuns in Kushadasi, caci asta era punctul terminus al calatoriei, obositi pana peste poate dar fericiti ca eram acolo. Ziua am petrecut-o dormind, ne-am trezit cam pe la apus de soare si am iesit putin la explorat orasul...
N-am stat la un hotel all inclusiv cum era si mai e la moda...am stat la un hotel de o stea cred, pe care acum nu-l mai gasesc pe net...Am avut insa servicii bune, camera apartament si 2 mese incluse. Mancarea turceasca ne-a incantat...am mancat bine si gustos. Dezavantajul a fost ca eram in oras, faceam cam o ora pana la plaja(depinde pe care o alegeam, caci sunt mai multe) dar era o incantare drumul...treceam pe langa Insula Porumbeilor si apusul de soare era superb, in mare. Uneori dimineata luam microbusul care facea turul spre locurile cu plaje.
Am facut 3 excursii minunate:
-prima a fost un boat trip, cu masa de pranz pe vaporas, cu 3 opriri in golfuri unde am facut baie in apa albastra si limpede alaturi de pesti colorati
-a doua a fost o adevarata lectie de istorie, desi am auzit-o numai in sarba :)), n-am gasit un grup de romani ca sa avem ghidul nostru. Am fost la Efes si am ramas muti de ce frumuseti am vazut acolo, apoi am vazut Templul zeitei Artemis
-a 3-a a fost istorie si relaxare deopotriva: Pamukkale cu Baile Cleopatrei si Hierapolis

Din pacate nu am fotografii decat pe hartie, in cateva albume ramase in Ro, am preferat sa fac trimitere la site-uri si fotografii care vorbesc in locul meu.

Plimbarile seara de seara prin bazar, opririle la spectacolul soarelui care apunea in mare, insulele care apareau la apus din mare, orasul pestritz cu palmierii superbi de pe faleza portului si vasele de croaziera ce opreau in port, amestecul de turisti si localnici, de occident si orient, au fost pentru noi o gura de "diferit", de inedit si de surprize. Daca unii vanzatori negociaza "la sange" pretul, il lasa chiar si mai jos de sfert din cat a cerut la inceput, numai sa nu pleci cu mana goala daca i-ai calcat pragul, laudandu-l pe Hagi si stiind de Romania, altii iti spun pe fata ca bijuteriile pe care le admiri nu sunt pentru tine, roman fiind, ci trebuie sa te uiti in partea de jos, acolo gasindu-se cele ieftine.
Un bazar mirosind a mirodenii, a tutun, a fistic si baclava, a porumb copt si a vata de zahar.
Am reusit sa intram pana si intr-o moschee, intr-o seara cand renuntasem la pantalonii scurti si la tricou, intre strigatele muezinului si rugaciunile de peste zi.

Poate ca ne-am promis ca vom reveni, pentru ca nu am gustat nimic din tot ce gusta orice turist ajuns acolo: parcurile acvatice, jeep sau horse safari, o seara turceasca traditionala, scuba diving in Marea Egee si un masaj in hamam (baile turcesti), n-am fost la Samos. Plus ca n-am vazut Istanbulul.
Pe curand, Turcia!

.

Mica dar premianta :)

Sincer nu ma asteptam...am inceput blogul din prea mult entuziasm fata de ceea ce am trait timp de o saptamana, apoi m-am gandit ca mai pot aduna aici si alte calatorii, bun prilej de aduceri aminte de locuri frumoase si de momente la fel, petrecute prin cateva colturi de lume. Atat cat am reusit in cativa ani.



Asadar am primit premiul de la Crina cititoarea mea fidela si scriitoarea mea draga. Asta ma ambitioneaza sa continui povestile noastre de calatorie si promit ca ccc chiar atunci cand timpul meu liber se va limita, cateva ore la cateva zile imi voi gasi ca sa scriu aici. Pentru ca mai am ce. ;)

Eu va multumesc voua cititorilor si voua comentatorilor. Si echipei mele de calatorii (Ovi, fetele, mama, sora mea si o persoana speciala si draga Nick).

Premiul merge mai departe...tocmai la celalat "pol" la Alina pentru ca impartaseste aceeasi pasiune pentru calatorii si pentru ca traieste intr-o tara unde imi doresc sa ajung ca turist.

Londra-ultima zi

Dimineata ne-am trezit cu greu, oboseala si putinele ore dormite isi spuneau cuvantul. Micul dejun insa se termina la ora 9 si trebuia sa ajungem. Am facut din nou planuri pentru obiectivele din ziua ce ne astepta. Primul lucru-schimbarea garzii la Palat, apoi Hyde Park si pe urma City of London...iar mai tarziu la hotel si de acolo cu masina la Stonehenge. Era 1 ianuarie si stiam ca nu avem ce cauta la Windsor, desi ne dorisem sa ajungem si acolo.
Din nou cu "one five nine to Marble Arch" dar cand ajungem in Westminster, autobusul nu trece podul, e blocat de politie...o ia pe alta ruta si ne pierdem...coboram la prima, cautam cum putem ajunge la Victoria. E metrou in apropiere dar statiile sunt inchise...luam un alt bus care ne duce pe Oxford Street, unde constatam cu uimire ca magazinele sunt deschise si lumea e din nou buluc la reduceri...Ne gandim iar cum sa ajungem la tinta noastra, ne-a incurcat rau de tot traficul inchis...vedem insa ca metrorile s-au deschis si coboram.
Cu metroul puteam ajunge pana la statia Victoria si de acolo la Palat, in timp util sa prindem schimbarea garzi...insa socoteala de acasa...stiti cum e...:). Ne urcam in metrou, aveam de facut cateva statii bune...la un moment dat Ovi observa ca daca ne dadeam jos cu o statie inainte, puteam lua o legatura mai rapida spre Victoria...mie imi scapase. Acum mergem mai departe...insa la statia urmatoare suntem anuntati ca trebuie sa coboram pentru ca trenurile nu merg mai departe...a avut loc un accident, un om care a cazut in fata trenului si se cerceteaza. E clar ca trenurile nu vin nici in directia inversa, asa ca urcam sa luam un autobus. Cercetam harta, lista, numerele care trec pe acolo(e o retea extraordinara de autobuse si trebuie sa te dezmeticesti putin pana sa stii cum sa te descurci) si gasim un numar care ne duce in apropiere. Ajungem la Palat si...surpriza! In 1 ianuarie garda nu se schimba! Ei asta e, ne consolam cu ideea, eu imi primesc portia :)) ca n-am vrut sa venim sa vedem schimbarea cu o zi inainte si ne indreptam spre Hyde Park.

De departe se aude ceva muzica, ne dam seama ca este parada tinerilor americani pe care ii vazusem noi in 30 dec. si de aceea sunt inchise strazile. Intrebam iar piticul mic ce doreste: sa mergem la parada sau in parc. IN PARC cica, asa ca ne conformam. Parcul iarna e dezolant...o campie intiiiiinsaaaaa cu un lac imens plin de rate si gaste. E frig si nu ne arde de plimbare. Noroc cu un parc de distractii pentru mici si mari pe unde cascam si noi ochii.

Silvia vrea sa se dea in roller coaster...eu n-o incurajez, ii spun cam ce senzatie e...ea tot vrea. Ovi ii spune si el, ea vrea in continuare. Asa ca tati se sacrifica si se urca cu copila...veselie, tipete si groaza...coboara tinandu-se de o ureche, se pare ca s-a lovit la un balans...e doar lovitura la lobul uechii, nimic grav. Dar ne anunta ca nu mai merge pe asa ceva NICIODATA :)) si ca nu mai vrea masinutze, nimic! Si ca ii e foame. Langa lacul imens, troneaza un restaurant, intram si mancam. Mancarea englezeasca de pranz de aici ne-a cam dezamagit...noi am fi vrut sa incercam un alt restaurant international cu mancare buna...dar astea au fost circumstantele...
Inapoi la metrou si o luam catre catedrala Saint Paul, vrem sa o vizitam. Intrarea insa se plateste si daca nu m-a lasat memoria am vizitat Bazilica Sf.Petru din Vatican fara taxa de intrare...asa ca renuntam. O admiram de afara, e chiar impresionanta si sunt sigura ca si inauntru e frumoasa. E in restaurare, e posibil ca de aceea sa fi pus taxa de intrare.
Mergem pe jos pana in City, cladiri impunatoare, cateva blocuri inalte vedem faimoasa Bursa de la Londra.



Ne e frig, suntem obositi si ne hotaram sa mergem la hotel, sa mergem la Stonehenge, poate mai prindem ceva lumina. Luam busul, e cel mai la indemana...e cald, ne leagana si ne simtim cum la toti trei ni se inchid ochii...Silvia adoarme de-a binelea si chiar trebuie sa o duca Ovi in brate.

In camera cald, placut...nu mai avem chef de iesit nicaieri...adormim cu totii si ne trezim pe la ora 20. Cu foamea in stomac, iesim sa cautam ceva de papa bun pe strada din apropiere. Ne fac cu ochiul cateva restaurante indiene, studiem meniul expus la intrare...mancaruri iuti, nu suntem fani...renuntam in favoarea unui restaurant thai nu inainte de a auzi protestele Silviei: " dar ieri am mancat la thai bufet...acum iaaaaar?". Intram totusi si nu ne pare rau. Mancare delicioasa, ori suntem noi prea flamanzi? :))
La hotel din nou, facem bagajele si stam la tv. Filmul binecunoscut Terminalul, dar pe care nu am apucat sa-l vad intreg, decat cateva bucatele si ne distram cu totii apoi doborati de zilele pline adormim. Maine ne asteapta o zi luuuunga...

Au ramas multe obiective pe din afara, n-am facut "plimbarea" cu London Eye, nu am fost la Wembley, nu am vizitat Windsor, nu am vazut Westminster Abby si mormintele regilor, nu am ajuns la Stonehenge, nu am fost la Gradina Zoologica, n-am fost in Soho, Notting Hill, Kensington si White City, Greenwich, n-am ajuns la cateva muzee pe care le pusesem pe lista: National Gallery, Tate, Muzeul de istorie naturala, Muzeul de stiinta, la Harrods, in Chinatown si lista e luuuunga....dar pentru astea toate e nevoie de o saptamana macar. Nu, nu cred ca ajunge atat. Oricum, noi am lasat loc de revenire, intr-o vara frumoasa cand vom colinda din nou cu aceeasi placere strazi si muzee.

Ce mi-a placut:
-toate intersectiile unde scrie pe jos "look right" ca sa iti atraga atentia ca se circula invers si apoi pe banda cealalta "look left"
-faptul ca nu ai probleme sa mananci la orice ora din zi sau din noapte si la un pret accesibil buzunarelor chiar si in centru(mancare intre 7-15 lire portia); pentru cei carora le place mancarea japoneza, le recomand cu caldura Japan Center unde se mananca foarte bine sushi si alte mancaruri traditionale. A fost locul unde am mancat excelent, la 26 de lire: 2 supe, 2 felul 2 si 2 deserturi plus apa si suc. Au oferte de meniuri combinate: supe cu sushi sau felul 2. Merita din plin!
-hotelul la care am stat, bun pentru categoria lui, la pret mai mult decat acceptabil, atat ca e departe de centru, insa se ajunge foarte usor
-reteaua de autobus excelenta, doar sa te stii descurca, dar nu e ceva ce nu se poate face
-reteaua de metrou la fel, excelenta
-n-am avut probleme de nici un fel cu localnicii mai colorati din zona unde am locuit, desi am circulat la ore mai mult decat imposibile pe strazi :)
-cartelele de o zi cu 5.90 centi valabile pe orice mijloc de transport, de cate ori vrei.
-modul civilizat in care a decurs revelionul, am auzit ca au fost peste 400.000 de oameni in centrul Londrei la acea ora
-politia pe jos si politia calare care povestea cu turistii si stateau la poze oricat
-tot politia care era peste tot si ii puteai intreba informatii turistice, sunt adevarati ghizi ai Londrei
Sunt sigura ca am uitat ceva...
Bye bye London, see you!

Drumul inapoi spre casa a fost luuuung, nu fara peripetii, datorate mai ales iernii care ne-a "prins" in Suedia si din cauza careia era sa pierdem feribotul spre Gotland. Dar totul e bine cand se termina cu bine, suntem acasa deja de 3 zile si facem planuri pentru vacanta de vara...