Bye Scotia. Marea Britanie-Stonhenge

Periplul scotian s-a terminat, cel britanic continua inca o zi, o zi rezervata special unui loc in care nu am ajuns data trecuta: Stonehenge.

Cum va spuneam, am innoptat in Londra la hotelul Alfred Hitchcock pe care sincer, NU il recomand. E prima data cand fac asta, dar hotelul acesta a fost cel mai nasol din toate aventurile noastre hoteliere. Nu am mai avut noapte atat de galagioasa ca aceasta, cand chiar aveam nevoie de liniste si somn...acum am citit si cateva review-uri si intr-un review din 2009! am gasit scris asta:

"No soundproofing at all, sounded like we were in the middle of the noisy road outside, the broken window probably didnt help. Plus the emergency services all congregate outside during the night waiting for calls and then speed off with their sirens blaring."

De aici.

Pe scurt: am ajuns noaptea la 23, receptia era inca deschisa conform datelor de pe net, pana la 23.30(patisem in Berlin o data ca nu verificasem pana la ce ora e deschisa receptia seara, am ajuns dupa ora inchiderii-am constatat asta ulterior, atunci nu stiam de ce e inchisa-si nu ne-am mai putut caza...am umblat o ora prin Berlin in cautare de hotel...am avut noroc pana la urma, deja ne vedeam dormind in masina). Am fost cazati, totul OK pana am ajuns in camera si am constatat ca e catre strada, o strada foarte circulata si ca totul se auzea ca...afara. Motivele: unul din geamuri care nu se inchidea bine si un altul spart( un ochi de geam din doua, dar care lasa zgomotul sa treaca)...galagia era teribila, mult peste limita admisa in timpul zilei, dar cand omul vrea sa mai si doarma... Nu, nu pot spune ca am dormit in noaptea respectiva, nici eu nici Ovi. Silvia insa, desi ea dormea in patul cel mai aproape de geamul care nu se putea inchide, a dormit neintoarsa...ce bine e sa fii copil!

Am reclamat geamurile cu probleme receptionistei, a venit si a incercat si ea sa inchida geamul, a zis ca nu are nicio camera libera sa ne mute, ca va spune patronului...pe noi nu ne incalzea deloc, voiam sa dormim dar la ora asa tarzie unde sa mai incerci sa mergi, plus ca deja platisem...

Curios ca am gasit comentariul din 2009 si pana acum patronul nu a aflat de problema galagiei, a geamului spart, etc. Oricum, recomandarea mea este sa nu alegeti hotelul. Cu parere de rau o spun, pentru ca acolo lucreaza o romanca...sigur ca ea e doar angajata si imi pare rau ca stric eventuala clientela(noroc ca blogul meu nu e foarte popular :)).

Asadar dupa o noapte nedormita, am luat micul dejun intre vorbe romanesti si am plecat prin Londra cu masina. Ceea ce nu facusem data trecuta, dar deh, acum dupa atatia mii de km condusi pe "cealalta" parte a drumului, eram obisnuiti. Am admirat toate locurile faimoase londoneze pe care data trecuta le vazusem la pas(London Eye, Big Ben, Westminster Abbey, Palatul unde tocmai se schimba garda si era buluc de turisti, Hide Park) ca sa ajungem in final la faimosul Harrods. :)) Da, stiu...curiozitatea de a vedea extravaganta si opulenta la ea acasa nu ne dadea pace...si am vazut-o. Ne-am permis totusi sa cumparam ciocolata si ceai, toate cu vestita marca pe ele, asadar am mancat Harrods si ne vom incalzi cu licoarea Harrods la iarna :).

In rest am cascat ochii(si gurile) la lucrurile dar si la preturile de acolo, mai ales la decoratiuni interioare, sufragerii si dining-uri. Nu am facut multe fotografii, iar Silvia si-a dorit sa fie fotografiata cu mascotele care erau de altfel de vanzare. Am admirat si rochii de seara, Silvia alegandu-si una pentru cand va primi premiul...Oscar :).

Am parasit Londra cu parere de rau, am mai fi stat in locurile acelea minunate...dar voiam sa vedem Stonhenge si vaporul ne astepta deseara in Dover sa ne transporte inapoi pe continent...

Stonhenge e un loc parca desprins de realitate, locuri pe care nimeni nu stie cum si de ce au fost construite, sunt doar presupuneri. Fascinant, as concluziona si cu asta va las sa vedeti fotografiile si va recomand cu caldura sa mergeti acolo. Cu un ghid audio inclus in pret(am gasit inclusiv in suedeza, a fost super pentru Silvia caci a inteles si ea ce e acolo si de ce sa nu recunosc, suedeza e mai accesibila si pentru noi atunci cand nu e la concurenta cu limba romana) am avut un tur minunat. Merita!

De aici nu mai am multe de spus. Concediul se apropia de sfarsit, drumul ne va duce inapoi spre Suedia, ne era dor de casa...Va mai urma un post despre un loc frumos din Romania pe care l-am vizitat inainte de a pleca spre Scotia.

Visam deja la urmatorul concediu, nu avem planuri inca, dar urmeaza...

Scotia-slalom printre ploi. Edinburgh

Noaptea in Ediburgh am petrecut-o la hotel Premier-Inn. Un hotel nu ieftin dar rezonabil, am dormit in liniste, departe de zgomotul strazii, obositi dupa drumul lung din ziua anterioara.

Ultima zi in Scotia nu se arata cu nimic mai prejos decat precedentele. Nori gramada, ploaie marunta...deja eram obisnuiti. Dar si cu faptul ca in Scotia ziua nu se cunoaste de dimineata :).

Aveam cateva ore la dispozitie pentru Edinburgh si stiam de la bun inceput ca vom regreta ca nu am avut posibilitate sa stam 2-3 zile aici. Dar o revenire nu e niciodata imposibila, asadar am pus orasul capitala Scotiei pe lista cu "ne vom intoarce".

Primul obiectiv a fost Ediburgh Castle si partea veche a orasului. Nu am alocat timp si vizitarii pe interior al castelului, dar sunt sigura ca ar fi meritat. Orasul vechi insa e fermecator, acolo am descoperit si o biserica transformata in bar-restaurant, pe care insa nu am reusit sa o fotografiez in interior. Din exterior arata exact ca o biserica veche, mare si frumoasa...noi am intrat in ea cu gandul sa mai vedem o biserica frumoasa...ce ne-a surprins au fost usile de sticla de la intrare...si apoi interiorul :)).

Urmatoarea tinta a fost Parlamentul Scotian, unul din cele mai noi parlamente europene(daca nu cel mai nou) care implineste anul acesta 12 ani de existenta. Vizita e gratuita, se poate face cu ghid daca doresti, se viziteaza Sala plenului(sau cum s-o fi numind :)) si exista multe explicatii pentru turisti. Exista o cafenea unde se poate manca ceva frugal si bea o cafea excelenta dar si un magazin de suveniruri. Intre timp a iesit si soarele si Scotia ne-a daruit o ultima zi calda si insorita. :)

Din pacate timpul nu ne-a permis mai multe, mai ochisem un castel frumos vis-a-vis de Parlament, cateva cladiri vechi sus pe un deal, un alt deal pe care se putea urca si de unde panorama cred ca era superba...dar toate astea au ramas pentru "next time".

Seara am juns la Londra, unde am innoptat la cel mai horor hotel din toate calatoriile noastre. Dar despre asta, in postul urmator.

Scotia-slalom printre ploi. In munti, distileria

Scotia incepuse se ne fie draga, in ciuda ploilor care cadeau uneori cand ne era lumea mai draga. Dar daca ar fi sa facem bilantul, am avut noroc. In sensul ca de multe ori era soare exact cand aveam nevoie de el, sa stam pe afara si sa vedem frumuseti si ploaia incepea ori cand intram undeva ori cand ne urcam in masina si plecam spre alte locuri frumoase.

Ziua incepe cu micul dejun servit de gazda noastra. Alaturi de familia de ieri care e la fel de dezamagita de ploile care i-au tinut departe de golful pe care venisera sa il practice, am mai avut parteneri de masa o familie mai in varsta. Ea foarte volubila si curioasa, ne pune intrebari, ne lauda engleza. Conversam despre frumusetea locurilor, despre veveritele nazdravane de afara si gazda le povesteste cum e iarna la ei. Parca povestea despre iernile noastre din ultimii doi ani: zapada mare cat casa, nedusa 6 luni...partenerei de discutii, doamna mai in varsta, i se pare fascinant dar ne spune ca ea nu ar putea trai asa. Vine din sudul Marii Britanii unde 2-3 cm de zapada creaza adevarat haos in circulatie si in viata cotidiana.

Ne facem bagajele, ne luam la revedere de la gazda primtoare si plecam la drum. Tinta finala a zilei este Edinborough dar pana atunci vrem sa mergem in munti, ca doar suntem in mijlocul Parcului National Cairngorm si sa vizitam o distilarie. Mie mi s-a pus pata ca vreau sa vizitez Balmoral, e cumva in drum, fara prea mare ocolis. Sa vedem ce iese din toate planurile noastre...

Prima oprire e la baza muntelui Cairn Gorm pe care vrem sa urcam. Peisajul pana acolo e superb dar din cauza ploii care cade torential, nu reusesc sa fac nici o fotografie. Ne intrebam cum e sus...daca ploua si acolo...Lasam masina in parcare si ne indreptam spre funicular, care ne va duce pana sus. E special, citim despre el in brosurile care sunt oferite gratis.

Ajunsi sus suntem "debordati" intr-o incapere mare, un muzeu interesant despre munti, viata in rezervatie, greutatile intampinate de muncitori la constructia funicularului si ca pana in iunie in anumiti ani se poate schia...Suntem de asemenea sfatuiti sa nu trecem mai departe de platforma speciala de unde putem admira peisajul si chiar ni se atrage serios atentia ca sunt amenzi pentru cei care incalca regula. Singura conditie ca sa poti sa te plimbi prin rezervatie este sa ai un ghid cu tine, o persoana ghid mai precis.

Urcam si noi pe terasa dar deja vazusem ca e ceata si ploua marunt. Tot peisajul e "blocat" de ceata, macar vazusem frumos din funicular pana am intrat in ea...Ne delectam prin Shop at the top cumparand suveniruri si asteptam sa coboare funicularul. Jos ne plimbam putin prin"gradina botanica" de la baza funicularului care ne este recomandata de catre personalul din funicular. Intram si in Camera obscura unde putem sa studiem muntii cu o camera speciala, dar nu vedem mare lucru din cauza cetii...

Ploaia marunta se inteteste si suntem nevoiti sa ne urcam in masina. Traseul de aici e putin incert, nu stim la care distilarie sa mergem, Ovi vrea la una speciala dar nu o gasim pe harta si nici GPS-ul nu pare sa ne ajute prea mult. Pana la urma ne hotaram sa plecam spre Balmoral si pe drum vom vedea ce distilarii gasim, trecem doar prin "imparatia" lor. Nu trece mult si apar...cladiri mari si frumoase, cu furnale imense din care ies aburi si fum. Ne oprim la una dintre ele, era inchisa...deh e duminica, vizitatorii sa astepte! :)

Pe drum gasim localitati parca din povesti. Pe un camp gasim si niste highlands cows si ne oprim sa ii fotografiem.

Norocul ne face insa cu ochiul si un indicator spre distilaria mult dorita de Ovi ne apare in fata: Glenfiddich. O urmam si ajungem la ea. Vizita e gratuita, dureaza cam 50 de minute si se face in cateva limbi: engleza, germana, franceza. Incepe intr-o sala mica de cinema unde ti se prezinta istoria familiei Grant (dada, vestitul wiskey Grant's e un produs al lor) si cum au ajuns ei sa construiasca si mentina cea mai vestita distilerie din lume (asa am aflat noi acolo). Ghida noastra e o fata tanara, nu pare sa aiba mai mult de 20 de ani, e simpatica si dragutza, ne raspunde la intrebari cu placere. Ni se explica cum se da wiskey-ului gustul aparte pe care il are, cum butoaiele sunt facute de mesterii lor speciali, apoi afumate intr-un mod cu totul special...pentru a i se da arome diferite, wiskey-ul este tinut in butoaie in care a fost tinut bourbon american si cherry spaniol. Fiecare butoi este numerotat si marcat cu anul in care a fost produs.

Turul se incheie cu degustarea a trei feluri vestite de Glenfiddich de 12, 15 si 18 ani, ni se explica cum trebuie degustat si ce arome trebuie sa simtim. Mai ca simt ce trebuie :)) si incepe sa imi placa wiskey-ul(da, nu imi placea deloc gustul pana atunci). Pacat ca nu am cu cine ma confrunta la arome, Ovi conduce si nu poate degusta bunatatile...cu noi in grup mai sunt doi barbati, tata si fiu, originari din Uzbekistan. Tatal spune ca el nu simte nici o aroma, ca gusturile sunt la fel...

Pe perete e o reclama frumoasa, imi aduc aminte ca acelasi text l-am vazut si la intrare in distilerie, scris din plante colorate: "one day you will" . Nu intelegeam ce inseamna, iar barbatul din uzbekistan curios din fire, a intrebat. Amuzamentul a fost maxim...ghida l-a intrebat daca a simtit aromele diferite ale celor trei variante de wiskey. Raspunsul lui a fost negativ, iar ghida a continuat: ONE DAY YOU WILL!!! :)))

Sigur ca nu am parasit locul fara o vizita la magazinul distileriei, imbogatiti cu o frumoasa sticla Glenfiddich plina cu alcoolul aromat!

Urmatorul punct pe traseu era Balmoral. Era deja tarziu, sperantele sa il mai prindem deschis erau mici, cunoscand antecedentele. Si asa a fost. Tot ce am vazut a fost poarta inchisa de la intrare, castelul nu se vedea de padurea deasa in care era ascuns. Am plecat dezamagiti inca o data de programul imposibil al locurilor turistice scotiene.

Ne-am consolat cu peisajele superbe, pacat de ploile care nu conteneau si intunecau tot in calea lor...

Seara am ajuns la Edinburgh, mai aveam o zi de Scotia...si ca sa stingem wiskey-ul scotian, am servit o...bere scotiana. Dupa mine, cea mai buna din lume! ;)

Va urma!