luni, 22 august 2011

Scotia-slalom printre ploi. In munti, distileria

Scotia incepuse se ne fie draga, in ciuda ploilor care cadeau uneori cand ne era lumea mai draga. Dar daca ar fi sa facem bilantul, am avut noroc. In sensul ca de multe ori era soare exact cand aveam nevoie de el, sa stam pe afara si sa vedem frumuseti si ploaia incepea ori cand intram undeva ori cand ne urcam in masina si plecam spre alte locuri frumoase.

Ziua incepe cu micul dejun servit de gazda noastra. Alaturi de familia de ieri care e la fel de dezamagita de ploile care i-au tinut departe de golful pe care venisera sa il practice, am mai avut parteneri de masa o familie mai in varsta. Ea foarte volubila si curioasa, ne pune intrebari, ne lauda engleza. Conversam despre frumusetea locurilor, despre veveritele nazdravane de afara si gazda le povesteste cum e iarna la ei. Parca povestea despre iernile noastre din ultimii doi ani: zapada mare cat casa, nedusa 6 luni...partenerei de discutii, doamna mai in varsta, i se pare fascinant dar ne spune ca ea nu ar putea trai asa. Vine din sudul Marii Britanii unde 2-3 cm de zapada creaza adevarat haos in circulatie si in viata cotidiana.

Ne facem bagajele, ne luam la revedere de la gazda primtoare si plecam la drum. Tinta finala a zilei este Edinborough dar pana atunci vrem sa mergem in munti, ca doar suntem in mijlocul Parcului National Cairngorm si sa vizitam o distilarie. Mie mi s-a pus pata ca vreau sa vizitez Balmoral, e cumva in drum, fara prea mare ocolis. Sa vedem ce iese din toate planurile noastre...

Prima oprire e la baza muntelui Cairn Gorm pe care vrem sa urcam. Peisajul pana acolo e superb dar din cauza ploii care cade torential, nu reusesc sa fac nici o fotografie. Ne intrebam cum e sus...daca ploua si acolo...Lasam masina in parcare si ne indreptam spre funicular, care ne va duce pana sus. E special, citim despre el in brosurile care sunt oferite gratis.



Ajunsi sus suntem "debordati" intr-o incapere mare, un muzeu interesant despre munti, viata in rezervatie, greutatile intampinate de muncitori la constructia funicularului si ca pana in iunie in anumiti ani se poate schia...Suntem de asemenea sfatuiti sa nu trecem mai departe de platforma speciala de unde putem admira peisajul si chiar ni se atrage serios atentia ca sunt amenzi pentru cei care incalca regula. Singura conditie ca sa poti sa te plimbi prin rezervatie este sa ai un ghid cu tine, o persoana ghid mai precis.
Urcam si noi pe terasa dar deja vazusem ca e ceata si ploua marunt. Tot peisajul e "blocat" de ceata, macar vazusem frumos din funicular pana am intrat in ea...Ne delectam prin Shop at the top cumparand suveniruri si asteptam sa coboare funicularul. Jos ne plimbam putin prin"gradina botanica" de la baza funicularului care ne este recomandata de catre personalul din funicular. Intram si in Camera obscura unde putem sa studiem muntii cu o camera speciala, dar nu vedem mare lucru din cauza cetii...













Ploaia marunta se inteteste si suntem nevoiti sa ne urcam in masina. Traseul de aici e putin incert, nu stim la care distilarie sa mergem, Ovi vrea la una speciala dar nu o gasim pe harta si nici GPS-ul nu pare sa ne ajute prea mult. Pana la urma ne hotaram sa plecam spre Balmoral si pe drum vom vedea ce distilarii gasim, trecem doar prin "imparatia" lor. Nu trece mult si apar...cladiri mari si frumoase, cu furnale imense din care ies aburi si fum. Ne oprim la una dintre ele, era inchisa...deh e duminica, vizitatorii sa astepte! :)
Pe drum gasim localitati parca din povesti. Pe un camp gasim si niste highlands cows si ne oprim sa ii fotografiem.





Norocul ne face insa cu ochiul si un indicator spre distilaria mult dorita de Ovi ne apare in fata: Glenfiddich. O urmam si ajungem la ea. Vizita e gratuita, dureaza cam 50 de minute si se face in cateva limbi: engleza, germana, franceza. Incepe intr-o sala mica de cinema unde ti se prezinta istoria familiei Grant (dada, vestitul wiskey Grant's e un produs al lor) si cum au ajuns ei sa construiasca si mentina cea mai vestita distilerie din lume (asa am aflat noi acolo). Ghida noastra e o fata tanara, nu pare sa aiba mai mult de 20 de ani, e simpatica si dragutza, ne raspunde la intrebari cu placere. Ni se explica cum se da wiskey-ului gustul aparte pe care il are, cum butoaiele sunt facute de mesterii lor speciali, apoi afumate intr-un mod cu totul special...pentru a i se da arome diferite, wiskey-ul este tinut in butoaie in care a fost tinut bourbon american si cherry spaniol. Fiecare butoi este numerotat si marcat cu anul in care a fost produs.










Turul se incheie cu degustarea a trei feluri vestite de Glenfiddich de 12, 15 si 18 ani, ni se explica cum trebuie degustat si ce arome trebuie sa simtim. Mai ca simt ce trebuie :)) si incepe sa imi placa wiskey-ul(da, nu imi placea deloc gustul pana atunci). Pacat ca nu am cu cine ma confrunta la arome, Ovi conduce si nu poate degusta bunatatile...cu noi in grup mai sunt doi barbati, tata si fiu, originari din Uzbekistan. Tatal spune ca el nu simte nici o aroma, ca gusturile sunt la fel...
Pe perete e o reclama frumoasa, imi aduc aminte ca acelasi text l-am vazut si la intrare in distilerie, scris din plante colorate: "one day you will" . Nu intelegeam ce inseamna, iar barbatul din uzbekistan curios din fire, a intrebat. Amuzamentul a fost maxim...ghida l-a intrebat daca a simtit aromele diferite ale celor trei variante de wiskey. Raspunsul lui a fost negativ, iar ghida a continuat: ONE DAY YOU WILL!!! :)))



Sigur ca nu am parasit locul fara o vizita la magazinul distileriei, imbogatiti cu o frumoasa sticla Glenfiddich plina cu alcoolul aromat!

Urmatorul punct pe traseu era Balmoral. Era deja tarziu, sperantele sa il mai prindem deschis erau mici, cunoscand antecedentele. Si asa a fost. Tot ce am vazut a fost poarta inchisa de la intrare, castelul nu se vedea de padurea deasa in care era ascuns. Am plecat dezamagiti inca o data de programul imposibil al locurilor turistice scotiene.

Ne-am consolat cu peisajele superbe, pacat de ploile care nu conteneau si intunecau tot in calea lor...








Seara am ajuns la Edinburgh, mai aveam o zi de Scotia...si ca sa stingem wiskey-ul scotian, am servit o...bere scotiana. Dupa mine, cea mai buna din lume! ;)


Va urma!

2 comentarii:

iulia spunea...

One day you will :)))

Ioana spunea...

N-am fost la distilerie, dar na, trebuia sa mai ramana ceva si pentru data viitoare, nu? :-)