Prima intalnire cu Italia si Roma a fost in 2004. Am scris despre asta aici. Atunci, ca si acum, am aruncat un banut in Fontana di Trevi ca sa ne intoarcem. Am revenit in Roma anul acesta pentru ca acum 9 ani nu apucasem sa vedem Capela Sixtina. Acum, Silvia e insotitorul nostru permanent in concedii. Atunci avea abia 10 luni si a ramas acasa. Oricum nu si-ar fi amintit mare lucru :). Iar anul acesta a fost dorinta ei sa ajungem in Italia si la Roma. Sa vada Colosseumul. Ceea ce a facut :).
Concediul de anul acesta l-am organizat putin altfel decat in alti ani, avand in vedere drumul lung pe care il aveam de parcurs. In planuri intrau Roma, Napoli, Vezuviu si Pompei, iar la final Sicilia. Au fost multe alternative intre care am oscilat. Mai bine zis Ovi, caci el a organizat si concediul de anul asta, singurel, eu fiind ocupata cu scoala si lucrarea de diploma. Problema era ca noi inainte mergeam in Ro si de acolo plecam in Italia, iar de acolo inapoi acasa. Varianta care a ramas a fost sa mergem cu masina noastra in Ro, sa o lasam in Budapesta de unde sa zburam la Roma, sa inchiriem masina acolo si sa facem drumul prin Italia, sa zburam inapoi Roma-Budapesta, sa luam masina si sa venim acasa. Desi am fost pe drumuri in masina multe, mult prea multe zile. Dar a avut si avantajele sale.
Masina primita a fost un Fiat 500L, pe motorina, o masina cam mare pentru parcarile italiene. Am simtit nevoia de o masina mai mica si in Napoli si pe alte drumuri italiene. Data viitoare o sa stim. :) Prima data cand fusesem in Italia, o aveam pe Ibi a noastra, Seat Ibiza care s-a portivit cu calibrele italiene.
Despre Roma sunt multe de spus. In primul rand (le iau in ordine cronologica) ca am mancat cea mai buna prima pizza adevarata, italiana. La o pizzerie de cartier, langa hotelul la care am stat. O pizzerie tinuta de o familie de italieni, intrau oamenii venind de la munca sa isi ia mancarea de seara acasa. Super pizza, super ne-am inteles cu oamenii care nu stiau decat italiana. Seara am mers in oras, am parcat masina pe o straduta si ne-am dus la Fontana di Trevi si apoi la Piazza di Spagna. Locuri pe care le stiam din prima calatorie, de data asta le-a vazut si Silvia, desi cam plictisita.
Ziua a doua a fost rezervata Capelei Sixtine. In prima nostra vizita, am ratat-o pentru ca dimineata cand am ajuns era coada foarte mare si n-am stat. Fara sa socotim ca era vineri, ca se inchidea la ora 12. Am mers sa vedem Basilica Sf. Petru zicand ca poate dupamasa nu mai e atata lume la Muzeul Vatican. Da, era inchis dupa cele 5 ore petrecute in Basilica. Anul asta, ca sa nu mai ratam, am rezervat bilete pe internet. Mai scumpe cu 4 euro de bilet, dar am intrat la sigur. Cu ceva emotii, caci am ajuns cu o jumatate de ora mai tarziu decat eram planificati. N-au fost insa probleme. Deh, traficul din Roma, lipsa locurilor de parcare de langa statia de metrou (de data asta n-am fost cu masina decat de la hotel la statia de metrou, dar a fost destula bataie de cap si asta..stiam de aglomeratie in centru, dar nici la periferie nu era altfel), problemele sa iti cumperi bilete de la automate (revin asupra subiectului) ne-au intarziat.
Despre automatele de bilete. Nu in toate statiile exista personal care vinde bilete. In statia in care ne-am urcat noi (Subaugusta pentru cunoscatori) erau numai automate. Care nu acceptau card. In fapt, in foarte multe locuri in Italia, unde ne-am fi asteptat sa fie posibila plata cu card, nu se putea plati decat cash. In fine, aveam o bancnota de 50 de euro. Pe masina scria ca accepta bancnote de 10, 20 si 50 de euro. Insa in orice fel plasam bancnota in masina, o respingea si ne scria un text in italiana pe care nu-l intelegeam. Nu era text in engleza. Nimeni pe cine sa intrebam. Noroc cu un italian amabil care ne-a vazut ca suntem nedumeriti si incepeam deja sa ne stresam stiind ca timpul trece. Ne-a explicat in putina engleza ce o stia, amestecata cu italiana ce o intelegeam noi, ca aparatul ne spune ca nu are sa ne dea rest de la bancnota. Loc sa schimbi bancnota, ioc! A trebuit sa urcam pe strada, sa cumparam apa de la o pizzerie unde nu aveau sa ne dea rest. A fost amabil tipul insa si a mers el undeva alauturi sa schimbe bancnota. Asa am reusit sa ne luam bilete de metrou. :)
Muzeul Vatican e foarte frumos. Insa foarte lung, mult prea mult pentru telul la care vor toti sa ajunga. In primele incaperi e interesant. Operele lui Rafael, tapiteriile vestite si apoi sculpturile moderne sunt de mare valoare. Urmeaza apoi multe culoare, foarte frumos pictate si aranjate fara doar si poate, care pentru noi au fost in plus pe acolo. Insa Capela Sixtina merita tot drumul. E ceva ce iti ia respiratia, e ceva ce iti face pielea de gaina. Mai ales ca am vazut atatea emisiuni la tv despre cum a lucrat Michelangelo. Iar acum, restaurata, arata minunat! Sa va luati audioghid la intrare, merita din plin. Nu numai pentru Capela, dar si pentru restul muzeului.
Dupa ce am pranzit la restaurantul muzeului o bucata de pizza nu la fel de delicioasa ca cea din cartierul de langa hotel, am mers la Colosseum. Frumos, impresionant, la fel cum il stiam. :) Plimbarea pe jos pe langa Forumul Roman, Columna lui Traian si Monumentul Vittorio Emanuelle II, culminata de o inghetata, o "vero gelato italiano" a incheiat ziua cu succes. Chiar si copilul plictisit a spus ca totusi ziua s-a incheiat placut :).
Mi-au placut mult strazile cu portocali plini de fructe. Si mi-a parut extrem de rau ca nu am putut sa mananc o portocala direct de la sursa, proaspata. Erau mult prea sus sa ajungem la ele. :)
Roma e aglomerata, e plina de viata, e adrenalina, e frumusete, e ceva care te atrage acolo ca un magnet. E frumos in plina zi, cu soare stralucitor. E frumos seara, cand terasele sunt pline si strazile animate la fel ca si ziua.
Inca ceva despre Alitalia, compania de zbor cu care am zburat Budapesta-Roma dus intors. Stiam dintr-o vacanta anterioara, cand zburasem cu ei la Madrid, au fost doua bagaje ratacite atunci. Eram cu familia extinsa, unul din bagaje fusese a matusii mele si alta a surorii mele daca bine imi amintesc. Acum insa, am patit-o iar. Singurii din tot avionul, una din cele trei valize nu a ajuns la Roma. Am facut reclamatie, ne-au anuntat in aceeasi seara ca valiza e in aeroport si speram ca a doua zi sa o primim. Ne-a spus si receptinera ca au sunat si ca vor trimite valiza a doua zi. Surpriza! A venit abia a treia zi, eram deja pe picior de plecare spre Napoli. Cel mai nasol a fost ca ambele truse cu necessair-urile, si a mea si a lui Ovi, erau in acea valiza, plus sampoane, gel de dus, haine etc. Am primit de la aeroport cate o trusa cu pasta de dinti, perie de dinti, deodorant, dar nu erau ale noastre...Mi-au lipsit creioanele de ochi, cremele si peria de dinti. Doua zile am umblat nemachiata, Silvia inca nu e la varsta la care sa umble cu creioane de ochi la ea . Am regratat asta. :)
Iar acum o parte din multele fotografii facute in numai doua zile. In cateva poze o sa o vedeti pe Silvia cum incearca sa se ascunda. Nu a vrut in ruptul capului sa stea la pozat. :)
Revin cu continuarea!
7 comentarii:
Am un dor de ducă la Roma! Frumoasă povestea. Cu Silvia trebuie să inversezi rolurile, ea fotograf și voi în fotografie. Aștept continuarea.
Da, am mai incercat si asta. Nu prea vrea, cu rugaminiti avem fotografii cu noi doi...
Uite, pentru Vatican , Capela sixtina, basilica Sf Petru m-as duce si eu la Roma. Si Coloseumul of course
Dar de unde ati scos biletele rezervate pe internet?
Chiar de la basilica? (merita sa dai 4 euro in plus ca sa nu stai mult la coada aceea)
E la fel in Paris numai ca oricat am citit eu, trebuia sa merg la nu stiu ce agentie ca sa-mi scot biletul in avans pt Louvre de exemplu. Si fiind singura (al meu avea de lucru nu timp de vizitat muzee) nu m-am mai aventurat sa ma duc nu stiu unde dupa bilete. Desi in cazul meu ar fi fost mai ieftine cu 2 euro , poate pt faptul ca nu le iei direct de la muzeu
Frumoasa vacanta!
Hapi, nu la Basilica am fost cu bilete rezervate, la Basilica fusesem acum 9 ani, anul asta am fost numai in curtea basilicii. Era coada mare la intrare, nu am incercat sa intram, dar nu voiam.
Am fost la Musei Vaticani, au site pe net unde rezervi biletele. Aici e si Capela Sixtina. Le cumperi la intrare, dar trebuie sa arati rezervarea (am scos-o la imprimanta de acasa) ca sa te lase sa intri, e coada separata pentru cei cu bilete rezervate. Anul asta nu era asa coada mare ca si acum 9 ani :). Dar n-am stat deloc, doar 2-3 persoane cat erau la casa de bilete.
Roma e superba, nu e de comparat cu nimic. Mai ales daca iti place istoria si ruinele :).
Roma e chiar singurul oras, după părerea mea, despre care nu e un cliseu să spui că este "un adevărat muzeu în aer liber"... Fabulos oraș :)
De ce denigrezi copilul ? Am vazut trei poze in care a pozat ca un fotomodel! ;)
Bia asa e, e un oras fabulos, i-am gasit aceeasi frumusete si acum ca si cu 9 ani in urma!
K3loo, dar numai cand vrea ea! :)
Trimiteți un comentariu