sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Tara mea de glorii, tara mea de dor-Pestera Scarisoara

Cu siguranta cea mai frumoasa si aventuroasa excursie, din mai multe puncte de vedere, a fost cea pe care am facut-o la Pestera Scarisoara. Am incercat in 2 randuri sa ajungem acolo. Prima data am esuat...socotisem ca cei 250 km pana la Garda de Sus, localitatea de unde se ajunge la pestera ii putem face in 3,5-4 ore...dar cum socoteala de acasa stiti cum e...am facut vreo 5 si am ajuns taman la ora 16.30 in Garda. Stiam ca intrarea ultimului tur in pestera este la ora 17 si ca nu avem cum ajunge, asa ca ne-am intors acasa. A doua oara insa ne-am pregatit si in loc de ora 16.30, am ajuns pe la 14. Jos, in Garda...cine sa stie ce ne astepta...o parcare neamenajata "adapostea" cateva masini ale celor care stiau probabil ce drum e spre pestera. Noi nestiutori ca si multi altii...am zis ca putem urca si in 10 minute(pentru 5 km) suntem sus. Pana la un moment dat am putut intr-adevar. Si altii la fel...dar e un punct acolo pe drum unde multe masini care incercasera ca si noi s-au dat batuti. Si toti voiau inapoi...deodata! A fost cumplit pana am reusit sa dam inapoi masina si sa o lasam asa cam aiurea, ca de altfel si altii ca noi, undeva intr-un loc mai ferit de pe drum. Si de acolo am luat-o la picior...nu stiam ce ne asteapta, cat drum avem de facut. TOTI faceau ca si noi...isi abandonau masinile care pe unde puteau si o porneau pieptis spre culme. Timp aveam, cica intr-o ora ajungi sus...hmmmm da...dar nu cu un copil de 3 ani jumate :). Silvia era ca si de fiecare data cu noi, Diana insa nu. Toti ne depaseau si deja incepeam sa ne ingrijoram ca nu vom ajunge la pestera in timp util...cateva masini ARO pline cu lume au trecut pe langa noi umplandu-ne de praf...drumul e un drum de munte, macinat de siroaiele de apa care curg in urma ploilor, impracticabil pentru masinile joase si in unele locuri chiar ibngust. Unii cu Logan s-au incumetat, altii cu masini de teren si cativa localnici care faceau drumul pentru turisti, contra cost desigur, cu vechile ARO-uri.
Am ajuns cu 20 de minute inainte de ultima intrare in pestera, am luat bilete si am asteptat putin sa se faca ora 17...si am coborat spre pestera. Un drum pe scari abrupte si alunecoase, partial metalice, apoi direct pe pamant inghetat, cu o singura balustrada de care poti sa te tii, pe alocuri chiar si aceasta lipseste. Eu am tinut-o pe Silvia cu o mana, era mai mult suspendata in aer pentru ca nu isi putea tine echilibru. Eu coboram treapta cu treapta cu toata greutatea pe un picior...mi-era o frica teribila sa nu cad. Am ajuns cu bine jos, hopul cel mare a fost insa la intrarea in pestera unde nu exista nici o balustrada si e o portiune cu gheata si foarte alunecoasa. Acolo chiar nu mi-a placut...
Zona e destul de paraginita si neintretinuta. Daca doresti toaleta, doar copacii din padure iti pot fi de folos :). Lumea zice ca nu se vrea zona turistica, ca nu i se face reclama tocmai pentru ca mai multi turisti ar insemna topirea ghetii care e si asa in pericol... Dar mai e mult pana departe...


Pe masura ce cobori spre pestera se face tot mai frig...daca sus sunt 25 de grade...jos sunt 0. Vizita dureaza 10-15 minute in pestera, numarul de vizitatori/tur e limitat, luminile nu au voie sa fie aprinse decat 10 minute/jumatate de ora. Toate acestea pentru a nu se topi gheata. Dar tot efortul merita din plin! E o experienta minunata, extraordinara. Pestera e ceva deosebit intr-adevar.

Dar nu numai ea...peisajele acolo sunt scoase parca din povesti...povesti din copilaria fiecaruia, cu carari de munte, case de lemn si vacutze care pasc pe pasuni de munte. La coborare a fost infinit mai usor, o adevarata placere sa admiri pomii infloriti la sfarsit de aprilie, pe apus de soare si sa culegi flori pe carari de munte.
Si daca pana atunci avusesem nevoie de confirmari, cum ca putem merge cu Silvia la drumuri lungi si anevoioase, a fost prima confirmare ca ccc copilul nostru e pregatit de asa ceva. Si de atunci confirmarile au tot venit....;).



Imaginile artistice sunt aici ....cum va ziceam zona e de un potential extraordinar.

.

3 comentarii:

APRIL spunea...

Ca de fiecare data frumos ai grait.Mi-as dori sa vad si eu locurile acelea,impreuna cu familia mea.Multumesc pt linistea pe care mi-o aduci in suflet.

salmi spunea...

Multumesc din suflet pentru vorbele frumoase. Iti doresc sa ajungi pe acolo, merita efortul.

hoinariromani spunea...

Prin intermediul articolului tau am ajuns si eu la Pestera Scarisoara.
Sper ca anul acesta sa o vizitam si noi...avem asamulte obiective pe lista....off timpul nu mai ajunge.