Europa-tur 2004

Prima vacanta in vest, prima iesire mai la vest de Budapesta...s-a intamplat in vara lui 2004 si am avut noroc de un sponsor drag, pentru cazarea la hotelurile la care am stat. Totul a pornit de la o idee si a fost materializat dupa luuuungi dezbateri asupra traseului si a locurilor in care sa ne oprim. Dezbaterile au durat timp de 3 saptamani seara de seara, cand cu harta in mana si cu netul la dispozitie am cautat trasee, hoteluri, am masurat kilometri pe care ii putem parcurge in fiecare zi. Ideea a plecat de la o vacanta pe un litoral italian si am ales Rimini. Biletul l-am luat de la o agentie bucuresteana pe net, o agentie care a fost serioasa si serviciile au fost ireprosabile. Se numeste Besttourism si sper ca au ramas de-a lungul anilor la fel de seriosi. Dar cum ideea plecarii era calatoria cu masina, am hotarat ca merita sa vedem si cateva locuri interesante.

Deliberarile au hotarat de comun acord traseul: SM-Viena-Innsbruck-Torino-Milano-Nisa-Monte Carlo-Pissa-Florenta-Roma-Rimini-Venetia-SM

Plecarea a fost intr-o zi de sfarsit iulie. Un concediu pentru 2 persoane, fetele fiind una prea mica pentru asa o calatorie(Silvia avea numai 10 luni) si alta fara drept de iesire din tara, din motive obiective pe care nu are rost sa le mentionez aici. Prima zi, o calatorie de 600 de km urmand sa innoptam la hotelul Tourotel Mariahilf in Viena . Un drum pe care l-am facut cu o curiozitate nemaipomenita iar ajunsi in capitala Austriei am declarat-o orasul cel mai frumos din lume :)) desi pana atunci nu vazusem tare multe. In timp insa, s-a dovedit a fi cat de cat adevarat, de acest oras ne-am indragostit si ca atare ne-am reintors de dragul lui(si al nostru), cu mama si cu copiii inca de 2 ori, ca sa ne petrecem cate un we plimbandu-ne pe strazi, stradute, parcuri si sa respiram aer curat. Curios pentru noi cum intr-un oras atat de mare, in plin centrul lui, puteai respira aer mult mai curat ca in plin centrul orasului din care veneam noi. Viena a devenit de atunci oaza noastra de relaxare si locul unde ne-am plimbat pentru prima data in vara lui 2004 mana in mana respirand aerul "libertatii" ;).
Seara am facut o plimbare pe bulevardul unde se afla hotelul-Maria Hilferstarsse, am mancat o felie de pizza si am admirat cladirile din Hofburg pe apus de soare. Ziua urmatoare era planificata in Viena pana dupamasa si apoi drumul pana la Innsbruck. Clasicul traseu prin Viena: plimbare in Hofburg, vizita prin castelul Schönbrun si prin parcul imens, o vizita scurta la palatul Belvedere care era deja inchis si drumul la Innsbruck.



Un drum "rapitor" cu Alpii in fata, un drum parca scos din basme. Am ajuns cand era deja seara si imprejurimile erau in bezna. Am dormit la Tourotel Breinössl taman in buricul targului. Dimineata cand soarele ne-a batut in geam am vazut ca orasul este situat la poalele muntilor...o frumusete!


Pentru ca voiam neaparat sa trecem si prin Elvetia, am luat micul dejun si am pornit la drum. Aveam un ocol de facut prin Elvetia si peisajele ne-au furat de-a dreptul.



Idilic si incantator, drumul ne-a dus la St. Moritz oaza de frumusete si curatenie din mijlocul Alpilor.


Seara am ajuns la Torino dar cu lectiile mai putin invatate...hotelul nu era in oras ci intr-o suburbie. Noi fara explicatiile de rigoare fara de care acum nu mai plecam, luate de pe net... Dupa ce ne-am invartit vreo 2 ore disperati intreband pe unii si pe altii, primind indicatii anapoda si iar revenind in oras ca sa reluam indicatoarele, am gasit in fine unul spre localitatea mult dorita. Am gasit in final si hotelul, franti si obositi de cautari.


Dimineata am plecat spre Milano, unde am zabovit pret de cateva ore. Ne-am plimbat mai mult pe langa Scala si Dom si prin Galleria Vittorio Emanuele II unde am admirat si noi Gucci si Vuitoanele. Stralucire si eleganta italiana.


Urmatoarea oprire, dupa un drum la fel de spectaculos ca prin Elvetia, a fost Nisa. Am ajuns pe lumina inca si dupa ce ne-am cazat am plecat sa cunoastem locurile. Apa putin cam rece, plaja pietroasa…dar eram acolo, pe Coasta de Azur ! Am vazut apusul soarelui la Nisa si apoi am plecat sa vedem Monte Carlo pe noapte…o minunatie ! Aveam sa-l vedem ziua urmatoare pe lumina si sa vizitam Muzeul Oceanografic ale carui baze au fost puse de Printul Albert I si al carui director a fost chiar Jacques-Yves Cousteau.





Un drum lung ne astepta in fata si pentru ca am zabovit prea mult la Monte Carlo, de care nu ne venea sa ne despartim, am ajuns seara la Pisa si desi n-am mai urcat in turn, ne-am multumit sa admiram locurile.


La Florenta am ajuns noaptea si am fost impresionati de oras...mai mult pentru ca in centrul istoric era greu de ajuns cu masina si harta mea imi indica hotelul aproape de centru...a trebuit insa sa ne intoarcem undeva mai la marginea orasului si sa gasim alt drum care sa ne duca la hotel. Ziua urmatoare a fost Florenta...mult prea putin pentru cat am fi vrut sa vedem, peste tot la intrari in muzee cozi, la David a lui Michelangelo in mod special, asa ca ne-am multumit cu imitatia din aer liber si cu plimbarea prin centrul istoric, plin de turisti. O ploaie ne-a racorit pe Ponte Vecchio si am luat drumul Romei. Pe autostrada, desigur...dupa ce ne-am lamurit ca pe drum normal ne apuca "maine" sa ajungem.


La Roma am ajuns pe inserat, hotelul era la marginea orasului si l-am gasit repede. Dar curiosi cum suntem, am luat masinutza si am facut un tur de noapte prin oras...ne-a impresionat. Aveam 2 zile aici, insuficiente si ele, aveam sa declaram la sfarsit. Prima zi a fost Collosseum si Forumul Roman, pe o caldura de 40 de grade... Apoi am mai batut la pas cateva locuri istorice: Columna lui Traian, Monumentul Vittorio Emanuele, Capitoliul, Fontana di Trevi, Piata Spania...



Ziua a 2-a am rezervat-o Vaticanului. Din pacate nu am verificat inainte programul Capelei Sixtine si am vizitat prima data Basilica San Pietro. Cand am iesit de acolo, Capela era deja inchisa...San Pietro e impresionanta si numai gandul ca Papa Ioan Paul era acolo undeva in apropiere si ca multi mari artisti italieni au lucrat acolo sute de ani, era suficient ca sa te simti mic-mic...


Roma a fost ultima oprire inainte de Rimini, unde ne-am odihnit o saptamana. Aveam in spate multe amintiri deja, ne gandeam ca mai avem Venetia si urma sa mergem iar acasa...frumusetile ramaneau undeva in amintiri, in fotografii si acum pe o foaie virtuala.
Rimini e o statiune tinereasca, plina de baruri si discoteci. Contrastant insa, e si o statiune pentru familisti. Atatia copii nu vazusem pana atunci nicaieri, copii mici, bebelusi...abia apoi m-am obisnuit ca vesticii merg cu copiii de la cateva saptamani peste tot...aproape ca ne-a parut rau ca nu i-am luat cu noi si pe ai nostri. Nu-i nimic, a fost invatatura de minte...mai apoi am fost si noi cu ei peste tot, mai ales cu Silvia...
Hotelul care ne-a cazat o saptamana a fost mai mult decat OK, a completat frumos vacanta...iar mancarea italieneasca e delicioasa!
Din pacate nu prea stiam cu ce se mananca parcurile de distractii, aquaparcurile si desi vazusem pliante si reclame, noi am stat numai la plaja si la mare...deh, meteahna din copilarie.
Cele 7 zile au trecut repede, Rimini ne-a lasat cu o impresie boema, tinereasca si placuta.


De aici e foarte aproape, cca 20 de km, San Marino-tara piticilor, cum i-am spus noi. E un loc unde simti ca totul e la picioarele tale, un loc splendid. Iar pentru cei carora le place shoppingul, e locul ideal. E o piata artizanala in aer liber, plin de produse lucrate manual...o adevarata placere. Iar turnurile si zidul "cetatii" te face sa te simti o printesa sau un print plimbandu-se prin palatele sale...:).


Drumul mai departe ne-a dus la Venetia, cu o oprire scurta in Ravenna.


In Venetia ne-a cucerit tot. Incepand cu parcarea imensa dinainte de a intra in oras, unde esti nevoit sa iti lasi masina si unde te costa cam mult acest lucru.Absolut totul e mult mai scump decat in orice alt oras italian. Am luat unul din vaporasele care joaca rol de autobuz si am ajuns pe inserat in statia cea mai apropiata de hotel. Cred ca ne-am invartit pret de aproape o ora pana am gasit hotelul, trecusem de cateva ori pe langa el, dar e cumva pitit in spatele Teatrului La Fenice si il scapasem. Desi aveam programat numai o zi in Venetia, cand s-a facut seara si ne-am dat seama ca nu vazusem decat Piata San Marco si Palatul Dogilor, ca avem inca multe de descoperit in orasul de pe apa, am prelungit sederea cu inca o zi si o noapte. Din fericire camera "noastra" era disponibila si n-am avut probleme.


Inapoi spre casa...am trecut prin Slovacia si Ungaria, am innoptat la Budapesta si a 2-a zi am ajuns in SM, dupa aproape 3 saptamani de "galop" prin Europa. Stiu, au ramas muuuulte multe de vazut, de descoperit, de savurat, ne-am promis in majoritatea locurilor ca vom reveni si am reusit doar in Budapesta si Viena...Dar vom ajunge si in alte locuri dragi intr-o zi, sa le revedem.

PS. Fotografiile sunt poze de vacanta...la ora aceea ma ocupam doar cu atat ;).

Tara mea de glorii, tara mea de dor-Cheile Turzii

Am trecut de multe ori pe langa Cheile Turzii, in drumul de la Cluj spre sudul tarii. E o dragoste veche, veche de cand eram copil si mergeam la bunicii mei care pe acele vremuri locuiau la Turda. Nu, nu stiam atunci de locul asta minunat, dar stiam de la tata ca ar fi vrut sa il revada. El traise in Turda si fusese pe acolo...Si mi-a ramas asa in amintirile copilariei. De pe drumul mai sus amintit se vad Cheile, de cate ori treceam pe acolo spuneam la unison eu si Ovi: trebuie sa ajungem o data sa le vedem. Si am facut-o, vara trecuta intr-o zi fierbinte de iulie, in concediul de vara.
Drumul de acces e destul de rau, pentru noi care eram cu o masinutza destul de joasa, gropile din sosea si apoi de pe drumul pietruit ne-au dat putin de furca. Nu insa intr-atat incat sa regretam drumul.
Peisajul e superb, se poate traversa prin chei si ajunge in partea cealalata a muntilor. E un drum de vreo 6-7 km, pe care cei obisnuiti cu mersul pe o cararuie ingusta de o persoana, sapata in piatra, cu incaltari adecvate, sunt sigura ca il pot face. Exista o taxa de intrare in rezervatie, dar merita din plin pentru linistea, peisajul si starea sufleteasca pe care ti le dau acele locuri. Noi am parcurs probabil jumatate din traseu, nu stiu exact. Am admirat zecile de alpinisti mai mult sau mai putin profesionisti, stancile semete si raul Hasdate de-a lungul caruia urci sau cobori pe cararuia sapata in piatra. Cateva poduri de lemn traverseaza raul, atunci cand cararea isi schimba "pozitia" de-a stanga sau de-a dreapta vaii.

Locul e plin de turisti, am inatlnit si maghiari, foarte multi dar si de alte natii. Locul inaintea intrarii in rezervatie, unde am lasat masina, e un loc unde poti sa-ti instalezi cortul, sa faci un gratar si sa iti parchezi masina, pe iarba bineinteles. Pe malul raului. Asta daca iti place aglomeratia. Putin mai sus exista un restaurant mai "la botul calului" unde am poposit si noi sa ne refacem energia inainte sa o luam la picior in explorarea cheilor.

In tot cazul, ziua a fost una de neuitat, am savurat din plin o parte din frumusetile Romaniei. Merita din plin!






.

Slovacia si Polonia

Atat cat am vazut din ele...

In Slovacia am ajuns prima data in septembrie 2006 la laudele unui coleg de-al lui Ovi despre o statiune de schi din Tatra: Tatranska Lomnica situata in Tatra inalta.

Drumul pana acolo trece pe langa un castel patrimoniu UNESCO pe care nu am reusit sa-l vizitam din lipsa de timp, din pacate: Castelul Spis .


In Tatranska Lomnica am innoptat si am facut cunostinta cu locurile acelea superbe.
Strbske Pleso e o alta statiune in Tatra inalta unde am urcat atunci cu telescaunul, pentru ca urcarea cu telecabina din Tatranska Lomnica era inchisa pe motiv de vreme nefavorabila. Privelistea de sus e superba, statiunea e frumoasa, aflata langa un lac glaciar si sunt sigura ca e un loc atractiv si vara la fel ca si iarna. Sunt piste pentru sarituri cu schiurile si aici se organizeaza concursuri nationale si internationale.
Zona a fost afectata insa in noiembrie 2004 de unul dintre cele mai mari dezastre naturale din zona. O furtuna puternica a distrus o mare parte a padurilor. Urmele dezastrului se vad si astazi:


Cand am fost noi nu era inca zapada, dar frumusetile locurilor ne-a lasat cu rasuflarea taiata si ne-am promis ca vom reveni.



Am facut-o in primavara lui 2007 intr-un we prelungit, la venirea din Cracovia, Polonia. Ideea de a merge in Cracovia a fost a lui Ovi care era curios sa vada Auschwitzul.
Prima zi am dedicat-o Auschvitzului. Fiind exact de Pastele catolic acolo, era singura zi disponibila. Muzeul fostului lagar e impresionant. Inima mi-a fost cat un purice, frica pe care au simtit-o cei exterminati in locurile acelea am simtit-o si eu, dar sunt convinsa ca numai a mia parte. Tot ceea ce citisem despre cei care au supravietzuit si toate filmele vazute au iesit acum la suprafata...e un loc unde simti ca esti atat de mic si neputincios...


E un loc unde lacrimile iti dau la tot pasul, unde simti ca trebuie sa fii bun cu semenii tai, un loc unde cred ca oricat de insensibil ai fi, sufletul ti se inmoaie...

Cracovia e un oras boem...l-am vazut intr-o zi de aprilie, numai pe din afara. Palatul Wawel era inchis, pe motive de sarbatori pascale asa ca l-am vazut si admirat de la exterior. Am avut astfel timp sa ne plimbam mai mult prin oras si sa-i savuram frumusetea.









La intoarcere am innoptat in muntii Tatra, in locul acela superb in care va spuneam la inceputul postarii ca ne-am promis ca ne vom intoarce. Aici era inca zapada, lumea urca la schi si de data asta am urcat si noi sa admiram zapada de sus, de pe acoperisul lumii...
De data asta am urcat din Tatranska Lemnica la Skalnate Pleso, statia de sosire a schiorilor. Sus pe platou este un observator astronomic vestit. De aici poti urca in statia de plecare pentru schi cu telescaunul si pana sus de tot la Lomnicky Stit unul dintre cele mai inalte varfuri din Tatra si cel mai vizitat. Aici voiam si noi sa ajungem, insa conditiile meteo nu ne-au permis. Am stat sus la Skalnate Pleso vreo 2 ore, eram deja stresati ca nu mai ajungem acasa...pana la urma au dat drumul telecabinei sa coboare, incet incet. Vantul era tare puternic si legana tare cabinele fiind periculos sa lase pasagerii sa urce/coboare. Am ratat asadar frumusete de peisaj de la peste 2600 de m, dar e un motiv in plus sa mai ajungem acolo.
Sper sa va fi facut pofta celor iubitori de munte, schi, dar nu numai, sa ajungeti in acele locuri. Cazarea noi am facut-o pe internet, fara probleme, am stat in 2 hotele diferite. Conditiile sunt bune, mancarea la fel. Drum bun si va astept cu impresii!

Tara mea de glorii, tara mea de dor-Sibiu

Am fost prin Sibiu in mai multe randuri. In trecere, cu masina. Si am fost odata, acum 13 ani(ce vremuri memorabile!) la un curs, pe vremea cand lucram la Protectia Mediului. Atunci nu prea am avut timp sa colind orasul, am stat 2 zile si am avut cursuri de dimineata pana seara.
De-a lungul anilor ne-am gandit de multe ori(cu sotul si fetele) sa ajungem acolo. Era unul dinte orasele romanesti despre care stiam ca e frumos.

In vara lui 2007, venind din concediul de vara, am hotarat. Ne oprim in Sibiu cateva ore, sa il vedem. Macar pe din afara, pentru ca timp de muzee nu aveam, cu toate ca am fi vrut sa vizitam macar Palatul Brukental . Poate cu alta ocazie.
Orasul care in acel an a fost alaturi de Luxemburg, capitala euopeana a culturii ne-a impresionat. Am fost in Piata Mare, ne-am plimbat pe stradutze curate cu terase la tot pasul, am patruns in orasul medieval putin cam darapanat si am ajuns la Biserica Lutherana. Ne-am odihnit la o terasa si am plecat incantati de orasul romanesc.






Ca de obicei, cateva fotografii artistice sunt aici .

.