miercuri, 7 ianuarie 2009
marți, 6 ianuarie 2009
Londra-ziua a doua si Revelionul
Nu ne-am facut planuri exacte despre ceea ce aveam sa vizitam in Londra. Am stabilit niste obiective, dar stiam ca nu avem timp sa le vedem pe toate. Totusi prima zi a fost plina si am reusit sa acoperim mult din ceea ce ne propusesem. De pe drum vorbisem ca vrem neaparat sa vedem British Museum, Ovi se uitase pe net si cum in 1 ianuarie era inchis, singura zi ramasa pentru vizitat era 31 decembrie. Silvia a fost cu caminul la muzeul din Visby, unde sunt cateva schelete de vikingi si a ramas cu gandul ca muzeele sunt frumoase. Asa ca a sarit in sus de bucurie cand a auzit ca vrem la muzeu. Noi si mai incantati de incantarea ei, i-am spus ca la muzeul la care mergem vom vedea mumii...si de aici o intreaga serie de intrebari si lectii de istorie si anatomie :).
Dimineata insa am vazut la tv ca pe Oxford Street, celebra artera comerciala din Londra, sunt reduceri la tzoale cu pana la 70%, si desi nu-mi plac cumparaturile, ideea nu-mi dadea pace...asa ca am planificat macar o ora inainte de muzeu," o trecere in revista a catorva magazine. Zis si facut! Autobusul rosu si etajat, in care tanti ii dadea inainte cu textul: "one-five-nine to...Marble Arch" :) avea sa treaca taman pe Oxford Street. Mda...ne-a luat ochii inainte sa ne ia banii :). Am coborat la capat si am luat-o inapoi per pedes pe celebra deja strada Oxford. Reduceri ca reduceri...da' luuuuuume luuuuuume sa te calci pe picioare. Asa ca am luat la "ochi" cateva firme cunoscute si am intrat sa vedem ce si cum. Intai am ajuns intr-o cladire imensa, nu ca numele firmei ne spunea ceva- Selfridges (deh, recunosc cu mana pe inima ca nu le am cu shoppingul!, sunt sigura ca multora dintre voi le spune multe...)- ci manati mai mult de cladirea impunatoare. Stiam ca trebuie sa fie ceva nemaivazut si nemaiauzit :). Si asa a fost...nu ca am fi cumparat ceva de acolo, preturile dadeau putin pe afara si marfa nu mi se parea pe masura, dar mi-am clatit ochii cu rochii de seara care faceau care mai de care cu ochiul damelor bine, care venisera inainte cu cateva ore de momentul dintre ani, sa-si cumpere cate ceva. Silvia spunea intr-una: "mami, aici e ca un cosmar :)" pana ne-am lamurit: ornamentele de la scarile rulante erau globuri sparte si cioburi de globuri...era chiar un cosmar :). Ovi a considerat ca e magazin de fitze, ca dai bani pe firme si nu pe ce ai nevoie de fapt. Si da, are dreptate...dar ce te faci cand te cheama Madonna sau Spice Girls si nu poti sa intri pur si simplu intr-un butik de la periferia Londrei si sa iti iei tzoale, nu? Chiar ma gandeam cum ar fi sa dau nas in nas cu vreo vedeta locala, insa n-am avut norocul :). Ok, gata cu gretzoshagurile de fitze londoneze, mergem si noi la magazine de oameni normali :)...un GAP si un H&M-primul pentru ca m-am indragostit de el in SUA si al doilea de curiozitate ce marfa au in afara Suediei. Silvia isi cerea drepturile de "mie ce-mi cumparati?" asa ca GAP-ul a fost singurul loc de unde am luat cate ceva fetelor. Marfa ieftina, pentru buzunarele noastre :).
Gata, iesiti din iuresul cumparaturilor, ne dezmeticim unde suntem si cum trebuie sa ajungem la muzeu. Nu e complicat, dar o babutza (binevoitoare ea de fapt) ne indruma gresit. Noroc ca stau si cujet si imi dau seama ca nu e asa cum ne-a zis ea...ne intoarcem si luam busul corespunzator.
British Museum te coplesteste inainte sa intri, ca apoi sa te lase mut de-a dreptul. Nu stie de unde sa incepi,m cele 5 ore pe care le avem la dispozitie, de fapt mai putine pentru ca in timpul acesta trebuie sa luam si pranzul, nu sunt deloc suficinete pentru intreg muzeul. Luam o harta, stabilim prioritatile (trebuie sa precizez ca intrarea in muzeu e gratis, hartile la fel...ghidurile audio si cateva expozitii temporare se platesc insa) si o pornim la explorat. Silvia e incantata, alearga de la un exponat la altul, pune intrebari, unele
simple altele ne dau peste cap :).
La mumii e in extaz, nu mai conteneste sa ne uimeasca cu intrebari de genul: "faraonii se spalau pe dinti? Ca uite ce dinti frumosi aveau?" Asta era la cateva schelete care pentru ea erau tot...faraoni :). Facem o pauza de pranz, mancam pe o strada din apropiere la un bufet thai...mancare cat poti duce si gustoasa. Ne intoarcem in muzeu pentru inca o ora si trebuie sa plecam...nu stim nici noi incotro...e dupamasa inainte de revelion, ne propusesem sa vedem artificiile de la London Eye, insa nu stim daca e realizabil.
Mai avem vreo 2 ore socotim noi, pana sa ne indreptam spre punctul zero al Londrei. O pauza ne prinde bine...o cafea si o ciocolata calda, o poveste la o masa inghesuita intr-un Starbucks plin de lume care sta si mananca, citeste sau bea cafea. Parca timpul s-a oprit in loc pentru toti, fara case, restaurante si mese care sa ne astepte. Turisti de profesie, toti asteptam sa treaca timpul ca sa putem indura cateva ore afara in frig pentru 10 minute de focuri pe cer. :))
Catre ora 20, am luat busul si am poposit in Westminster cu directia clara malul Tamisei, vis-a-vis de London Eye. Lumea buluc deja, rauri de oameni se indreptau spre aceeasi directie. Politisti si oameni de ordine gramada, pregatiti cu garduri de metal sa inchida zona ca sa nu se supraaglomereze. Ne-am increzut in experienta lor de atatia ani si am zis ca nu are ce sa se intample...bine ca nu am citit despre alte orase mari si incidentele de acolo...cu siguranta stateam cat mai departe de aglomeratie. Nu stiu daca in Londra au fost incidente in acea noapte, nu am citit si auzit nimic...lumea a fost pasnica si multi se minunau ca eram cu copilul dupa noi. Nu ca ar fi fost singurul, multi erau si mai mititei. Vreo 2 ore ne-am plimbat pe strada imensa, in sus si in jos. La un moment dat n-am mai putut de spate si picioare si ne-am asezat. Pe jos, pe o bordura(cu greu mai gaseai un loc liber). Noroc cu plasele cu cateva haine cumparate dimineata, am avut si pe ce sta :). Ne-am gasit mai tarziu un loc cat de cat cu vizibilitate, aproape toata strada e plina de copaci inalti, ceea ce fac ca roata sa o vezi printre crengi. Locul s-a dovedit a fi super, am avut muzica si in cele 2 ore ramase am dansat tot timpul. Radio BBC2 ne-a intretinut si au avut un DJ meserias. Era o discoteca adevarata in aer liber cu proiectii pe un ecran imens de langa roata, facut dintr-un...bloc.
Din cauza miscarii si a aglomeratiei, n-am simtit deloc frigul...numai spatele si picioarele ne dureau. Silvia s-a distrat ce s-a distrat si pe la ora 23 a vrut in brate...si a adormit. Greu, foarte greu a trecut ultima ora, am facut cu schimbul cu Ovi si am tinut-o, a fost o ora luuuunga. Sa dansezi cu peste 20 de kg in brate e ceva, nu? :)
Cand insa a inceput numaratoarea inversa si au izbucnit artificiile, am uitat de tot...superbe. Stiam de la TV din anii precedenti cat pot fi de frumoase, dar cand esti acolo si le vezi cu ochii tai, parca esti pe alta lume. Bine ai venit 2009!!!!!
Nu stiam absolut nimic ce ne asteapta dupa ce spectacolul de artificii a luat sfarsit...toata lumea a fost dirijata spre o singura directie, lume ordonata si rabdatoare. Am iesit cu bine din aglomeratie si am ajuns int-un loc de unde nu stiam incotro sa o luam...Silvia atarna greu la Ovi in brate si ne-am asezat din nou, pe bordura. In jurul nostru plin de tineri...beti...un peisaj dezolant, in ciuda faptului ca era Revelionul. Comparativ cu ei, adultii au fost exemplari. :)
Ne-am hotarat ca singura solutie pe care o aveam era sa luam trenul catre hotel, nu stiam pe unde circula busul avand in vedere ca multe strazi erau inchise. Metroul era inchis si el, am constatat cand am ajuns la statie. Asadar pe jos, fara alegere, pana la statia Victoria de unde luam trenul. Intre timp pe Silvia am preluat-o eu si dupa cativa zeci de metri am fost nevoita sa o pun jos, nu mai puteam. Asa ca saracutza, vrand nevrand a umblat ca un robotzel si a tacut malc. Si-a revenit pe drum si cand am ajuns in statia de tren, am constatat ca aveam un singur tren catre zona noastra, dar la o alta statie. Habar nu aveam pe unde vine, cum ajungem de acolo la hotel, dar intre variantele: dormit in gara sau bajbaind dupa hotel, am ales varianta a 2-a. Trenul plin de lume...aici toti civilizati, chiar si tinerii pareau ca isi mai revenisera din betii :). Am ajuns in statia si eram pierduti...incotro sa o luam. Noroc cu placutele salvatoare, am gasit o directie catre zona in care trebuia sa ajungem, am gasit strada aceea mare Streatham de pe care ajungeam la hotel...dar cat de departe eram habar nu aveam...si am mers...vreme de vreo 30-40 de minute cand am vazut autobusul "nostru" ca intoarce, era capatul liniei si statia la cativa pasi. Eram salvati...in 5 minute am ajuns la straduta care duce la hotel si la ora 2.30 eram acolo...
Un Revelion de neuitat desigur, fara rochie de seara si pantofi cu toc, fara masa festiva si sampanie in pahare, de fapt fara sampanie...desi am avut de gand sa luam cu noi si sa o bem afara. Dar cand ne-am dat seama ce ne asteapta am renuntat si bine am facut. Nu stiu cum aratam 2 parinti ametiti de aburii sampaniei carand un copil dupa noi...sau oare ar fi trecut mai pe nesimtite? :)).
Am mai avut noi un Revelion asemanator, in anul intrarii Romaniei in UE noi am sarbatorit la Munchen. Doar adultii. Si ne-am permis si sampania pe strada :). Dar asta e o alta poveste...
Un Revelion cu un copil de 5 ani care s-a dovedit inca o data mai rezistent decat noi, a rabdat totul mai bine ca noi adultii, a umblat mult si nu s-a plans deloc. Nu stiu cum am fi carat-o daca era cazul...asa insa ne-a dat ea lectii noua.
Mai aveam o singura zi in Londra...si apoi drumul inapoi.
Dimineata insa am vazut la tv ca pe Oxford Street, celebra artera comerciala din Londra, sunt reduceri la tzoale cu pana la 70%, si desi nu-mi plac cumparaturile, ideea nu-mi dadea pace...asa ca am planificat macar o ora inainte de muzeu," o trecere in revista a catorva magazine. Zis si facut! Autobusul rosu si etajat, in care tanti ii dadea inainte cu textul: "one-five-nine to...Marble Arch" :) avea sa treaca taman pe Oxford Street. Mda...ne-a luat ochii inainte sa ne ia banii :). Am coborat la capat si am luat-o inapoi per pedes pe celebra deja strada Oxford. Reduceri ca reduceri...da' luuuuuume luuuuuume sa te calci pe picioare. Asa ca am luat la "ochi" cateva firme cunoscute si am intrat sa vedem ce si cum. Intai am ajuns intr-o cladire imensa, nu ca numele firmei ne spunea ceva- Selfridges (deh, recunosc cu mana pe inima ca nu le am cu shoppingul!, sunt sigura ca multora dintre voi le spune multe...)- ci manati mai mult de cladirea impunatoare. Stiam ca trebuie sa fie ceva nemaivazut si nemaiauzit :). Si asa a fost...nu ca am fi cumparat ceva de acolo, preturile dadeau putin pe afara si marfa nu mi se parea pe masura, dar mi-am clatit ochii cu rochii de seara care faceau care mai de care cu ochiul damelor bine, care venisera inainte cu cateva ore de momentul dintre ani, sa-si cumpere cate ceva. Silvia spunea intr-una: "mami, aici e ca un cosmar :)" pana ne-am lamurit: ornamentele de la scarile rulante erau globuri sparte si cioburi de globuri...era chiar un cosmar :). Ovi a considerat ca e magazin de fitze, ca dai bani pe firme si nu pe ce ai nevoie de fapt. Si da, are dreptate...dar ce te faci cand te cheama Madonna sau Spice Girls si nu poti sa intri pur si simplu intr-un butik de la periferia Londrei si sa iti iei tzoale, nu? Chiar ma gandeam cum ar fi sa dau nas in nas cu vreo vedeta locala, insa n-am avut norocul :). Ok, gata cu gretzoshagurile de fitze londoneze, mergem si noi la magazine de oameni normali :)...un GAP si un H&M-primul pentru ca m-am indragostit de el in SUA si al doilea de curiozitate ce marfa au in afara Suediei. Silvia isi cerea drepturile de "mie ce-mi cumparati?" asa ca GAP-ul a fost singurul loc de unde am luat cate ceva fetelor. Marfa ieftina, pentru buzunarele noastre :).
Gata, iesiti din iuresul cumparaturilor, ne dezmeticim unde suntem si cum trebuie sa ajungem la muzeu. Nu e complicat, dar o babutza (binevoitoare ea de fapt) ne indruma gresit. Noroc ca stau si cujet si imi dau seama ca nu e asa cum ne-a zis ea...ne intoarcem si luam busul corespunzator.
British Museum te coplesteste inainte sa intri, ca apoi sa te lase mut de-a dreptul. Nu stie de unde sa incepi,m cele 5 ore pe care le avem la dispozitie, de fapt mai putine pentru ca in timpul acesta trebuie sa luam si pranzul, nu sunt deloc suficinete pentru intreg muzeul. Luam o harta, stabilim prioritatile (trebuie sa precizez ca intrarea in muzeu e gratis, hartile la fel...ghidurile audio si cateva expozitii temporare se platesc insa) si o pornim la explorat. Silvia e incantata, alearga de la un exponat la altul, pune intrebari, unele
simple altele ne dau peste cap :).
La mumii e in extaz, nu mai conteneste sa ne uimeasca cu intrebari de genul: "faraonii se spalau pe dinti? Ca uite ce dinti frumosi aveau?" Asta era la cateva schelete care pentru ea erau tot...faraoni :). Facem o pauza de pranz, mancam pe o strada din apropiere la un bufet thai...mancare cat poti duce si gustoasa. Ne intoarcem in muzeu pentru inca o ora si trebuie sa plecam...nu stim nici noi incotro...e dupamasa inainte de revelion, ne propusesem sa vedem artificiile de la London Eye, insa nu stim daca e realizabil.Mai avem vreo 2 ore socotim noi, pana sa ne indreptam spre punctul zero al Londrei. O pauza ne prinde bine...o cafea si o ciocolata calda, o poveste la o masa inghesuita intr-un Starbucks plin de lume care sta si mananca, citeste sau bea cafea. Parca timpul s-a oprit in loc pentru toti, fara case, restaurante si mese care sa ne astepte. Turisti de profesie, toti asteptam sa treaca timpul ca sa putem indura cateva ore afara in frig pentru 10 minute de focuri pe cer. :))
Catre ora 20, am luat busul si am poposit in Westminster cu directia clara malul Tamisei, vis-a-vis de London Eye. Lumea buluc deja, rauri de oameni se indreptau spre aceeasi directie. Politisti si oameni de ordine gramada, pregatiti cu garduri de metal sa inchida zona ca sa nu se supraaglomereze. Ne-am increzut in experienta lor de atatia ani si am zis ca nu are ce sa se intample...bine ca nu am citit despre alte orase mari si incidentele de acolo...cu siguranta stateam cat mai departe de aglomeratie. Nu stiu daca in Londra au fost incidente in acea noapte, nu am citit si auzit nimic...lumea a fost pasnica si multi se minunau ca eram cu copilul dupa noi. Nu ca ar fi fost singurul, multi erau si mai mititei. Vreo 2 ore ne-am plimbat pe strada imensa, in sus si in jos. La un moment dat n-am mai putut de spate si picioare si ne-am asezat. Pe jos, pe o bordura(cu greu mai gaseai un loc liber). Noroc cu plasele cu cateva haine cumparate dimineata, am avut si pe ce sta :). Ne-am gasit mai tarziu un loc cat de cat cu vizibilitate, aproape toata strada e plina de copaci inalti, ceea ce fac ca roata sa o vezi printre crengi. Locul s-a dovedit a fi super, am avut muzica si in cele 2 ore ramase am dansat tot timpul. Radio BBC2 ne-a intretinut si au avut un DJ meserias. Era o discoteca adevarata in aer liber cu proiectii pe un ecran imens de langa roata, facut dintr-un...bloc.
Din cauza miscarii si a aglomeratiei, n-am simtit deloc frigul...numai spatele si picioarele ne dureau. Silvia s-a distrat ce s-a distrat si pe la ora 23 a vrut in brate...si a adormit. Greu, foarte greu a trecut ultima ora, am facut cu schimbul cu Ovi si am tinut-o, a fost o ora luuuunga. Sa dansezi cu peste 20 de kg in brate e ceva, nu? :)
Cand insa a inceput numaratoarea inversa si au izbucnit artificiile, am uitat de tot...superbe. Stiam de la TV din anii precedenti cat pot fi de frumoase, dar cand esti acolo si le vezi cu ochii tai, parca esti pe alta lume. Bine ai venit 2009!!!!!
Nu stiam absolut nimic ce ne asteapta dupa ce spectacolul de artificii a luat sfarsit...toata lumea a fost dirijata spre o singura directie, lume ordonata si rabdatoare. Am iesit cu bine din aglomeratie si am ajuns int-un loc de unde nu stiam incotro sa o luam...Silvia atarna greu la Ovi in brate si ne-am asezat din nou, pe bordura. In jurul nostru plin de tineri...beti...un peisaj dezolant, in ciuda faptului ca era Revelionul. Comparativ cu ei, adultii au fost exemplari. :)
Ne-am hotarat ca singura solutie pe care o aveam era sa luam trenul catre hotel, nu stiam pe unde circula busul avand in vedere ca multe strazi erau inchise. Metroul era inchis si el, am constatat cand am ajuns la statie. Asadar pe jos, fara alegere, pana la statia Victoria de unde luam trenul. Intre timp pe Silvia am preluat-o eu si dupa cativa zeci de metri am fost nevoita sa o pun jos, nu mai puteam. Asa ca saracutza, vrand nevrand a umblat ca un robotzel si a tacut malc. Si-a revenit pe drum si cand am ajuns in statia de tren, am constatat ca aveam un singur tren catre zona noastra, dar la o alta statie. Habar nu aveam pe unde vine, cum ajungem de acolo la hotel, dar intre variantele: dormit in gara sau bajbaind dupa hotel, am ales varianta a 2-a. Trenul plin de lume...aici toti civilizati, chiar si tinerii pareau ca isi mai revenisera din betii :). Am ajuns in statia si eram pierduti...incotro sa o luam. Noroc cu placutele salvatoare, am gasit o directie catre zona in care trebuia sa ajungem, am gasit strada aceea mare Streatham de pe care ajungeam la hotel...dar cat de departe eram habar nu aveam...si am mers...vreme de vreo 30-40 de minute cand am vazut autobusul "nostru" ca intoarce, era capatul liniei si statia la cativa pasi. Eram salvati...in 5 minute am ajuns la straduta care duce la hotel si la ora 2.30 eram acolo...
Un Revelion de neuitat desigur, fara rochie de seara si pantofi cu toc, fara masa festiva si sampanie in pahare, de fapt fara sampanie...desi am avut de gand sa luam cu noi si sa o bem afara. Dar cand ne-am dat seama ce ne asteapta am renuntat si bine am facut. Nu stiu cum aratam 2 parinti ametiti de aburii sampaniei carand un copil dupa noi...sau oare ar fi trecut mai pe nesimtite? :)).
Am mai avut noi un Revelion asemanator, in anul intrarii Romaniei in UE noi am sarbatorit la Munchen. Doar adultii. Si ne-am permis si sampania pe strada :). Dar asta e o alta poveste...
Un Revelion cu un copil de 5 ani care s-a dovedit inca o data mai rezistent decat noi, a rabdat totul mai bine ca noi adultii, a umblat mult si nu s-a plans deloc. Nu stiu cum am fi carat-o daca era cazul...asa insa ne-a dat ea lectii noua.
Mai aveam o singura zi in Londra...si apoi drumul inapoi.
luni, 5 ianuarie 2009
Londra-prima zi
Dupa indelungi cautari pe net, am decis impreuna cu Ovi sa rezervam 4 nopti la hotelul Leigham Court o veche resedinta a Lordului Leigham, o cladire victoriana frumoasa care a intrunit si in realitate conditiile expuse pe site. Am fost multumiti de servicii, mancare si cazare.
Ceea ce n-am stiut insa si am aflat la fata locului, in seara in care am ajuns si am iesit pe Streatham street sa mancam, este ca hotelul e situat intr-un cartier de negri. Ca tot turistul, am circulat fara ganduri negre si chiar am constatat ca totul a fost mai mult decat OK. Nu eram singurii albi in zona, iar daca la inceput am fost putin speriati de vecinatate, asta a fost numai pentru ca nu eram obisnuiti. Asa ca am luat niste pui pane si cartofi "to go", asta se practica cel mai mult in zona si am mancat in camera. Prima seara londoneza a trecut, am adormit ca niste prunci chiar si noi adultii, coplesiti de atata drum si noutati.
Dimineata a venit repede, am mancat un full english breakfast pe care l-am repetat si in celelalte 3 dimineti. Un carnacior englezesc, o bucata de bacon prajit, 2 ochiuri si o mancarica de fasole boabe...imi saliveaza si acum papilele :). Cu paine prajita, ceai si dulceata si o cafea fara de care nu putem pleca nicaieri. Cum era clar de la bun inceput ca nu aveam de gand sa circulam cu masina in oras, am intrebat la hotel ce posibilitati avem sa ajungem in centru. Receptionerul ne-a recomandat autobusul, acela rosu si etajat :), am primit o harta si indicatiile de rigoare. Un card de la un magazin situat pe coltul strazii care costa 5.90 lire si e valabil o zi pe absolut toate mijloacele de transport. Pentru Silvia n-am avut nevoie, ea a circulat gratis. Am lasat-o pe Silvia sa aleaga mijlocul de transport: tren sau autobus. Asa ca am mers in fiecare zi cu autobusul, obligatoriu la etaj :).
Silviei i-a placut la nebunie, a constatat ca desi toti soferii erau barbati, totusi autobusul avea voce de femeie :). Fiecare statie era anuntata de o voce feminina. Autobusul face cam 30 de minute pana in Westminster si vreo 45-50 pana la capatul liniei, in Marble Arch-un loc de unde poti ajunge in Hyde Park sau pe celebra strada comeciala Oxford Street.
In prima zi am coborat in Westminster si am vazut Parlamentul, Big Ben, London Eye. Londra ne-a rasfatat cu o prima zi cu mult soare si desi era rece, era placut.
Al doilea punct pe lista zilei a fost schimbarea garzii la palatul Buckingam. Insa ne-am ratacit pe niste stradute in Westminster si am ajuns taman cand soldatii carau nu stiu ce suporturi. Am ratat! Dar poze am reusit sa fac, la un soldat care batea pasul pe loc. O fi fost de frig? :)
Mai departe am trecut in parculetzul care ducea spre Trafalgar Square si unde Silvia a fost incantata sa hraneasca gastele, sa alerge dupa veverite, sa admiram pelicanii si sa ramanem cu gura cascata la cativa pomi infloriti in decembrie.
Ajunsi in Trafalgar Square am avut parte de o noua surpriza. Un spectacol in aer liber sustinut de cateva licee americane. Seara la stiri aveam sa aflam ca acesti elevi vor sustine un mars in ziua de Anul Nou prin centrul Londrei, ceea ce am vazut noi fiind "invitatia".
Frigul si foamea ne-au patruns, era deja dupamasa. In Londra nu ai nici o problema sa gasesti un loc unde sa mananci. Toate strazile abunda de restaurante de toate felurile. Ne-am invartit putin pana ne-am hotarat ce fel de mancare sa incercam in acea prima zi. Am ajuns la Centrul Japonez unde am mancat foarte bine. Daca cineva isi inchipuie ca e scump sa mananci in buricul targului, ei bine se inseala. Masa noastra a cosatat 23 de lire. N-am exagerat, am mancat normal. Si nu sushi, pentru ca nu ne place. Dar aveai ce alege, din belsug. Apoi am trecut strada si am intrat intr-un Starbucks. E plin de ele, la fiecare suta de metri :). Au cafea excelenta si desert la fel, la preturi mai mult decat decente. Ambianta, muzica, iti vine sa lenevesti acolo.
Seara s-a lasat asupra orasului, dar promenada noastra nu a ajuns inca la final. Am coborat la metrou si am plecat putin mai departe pe malul Tamisei, la Tower of London, Tower bridge si panorama minunata de noapte asupra orasului. Am ajuns si la Teatrul lui Shakespeare, ne-am plimbat pe Promenada Reginei si am incheiat seara cu succes traversand Tamisa pe podul pietonal si admirand bradul luminat din fata catedralei Saint Paul.
Am luat din nou metroul spre statia de autobus, apoi autobusul pana pe strada pomenita mai sus si luat cina la Subway.
Prima zi pentru Silvia a fost mai obositoare. Incapatanata cum e, n-a vrut sa se imbrace dimineata cu ceva mai gros, asa ca am incarcat rucsacelul cu haine si cand n-a mai putut de frig, inghetata la maini, a acceptat in sfarsit un pulovar in plus si fular la gat. A fost putin maraita, voia la hotel la desene animate :), se saturase sa vada cladiri, insa s-a inviorat cu pelicanul si veveritele, si-a potolit foamea si apoi placerea cu o ciocolata calda, asa ca a mai rezistat eroic pana am ajuns la hotel...pe la ora 22.
.
Ceea ce n-am stiut insa si am aflat la fata locului, in seara in care am ajuns si am iesit pe Streatham street sa mancam, este ca hotelul e situat intr-un cartier de negri. Ca tot turistul, am circulat fara ganduri negre si chiar am constatat ca totul a fost mai mult decat OK. Nu eram singurii albi in zona, iar daca la inceput am fost putin speriati de vecinatate, asta a fost numai pentru ca nu eram obisnuiti. Asa ca am luat niste pui pane si cartofi "to go", asta se practica cel mai mult in zona si am mancat in camera. Prima seara londoneza a trecut, am adormit ca niste prunci chiar si noi adultii, coplesiti de atata drum si noutati.
Dimineata a venit repede, am mancat un full english breakfast pe care l-am repetat si in celelalte 3 dimineti. Un carnacior englezesc, o bucata de bacon prajit, 2 ochiuri si o mancarica de fasole boabe...imi saliveaza si acum papilele :). Cu paine prajita, ceai si dulceata si o cafea fara de care nu putem pleca nicaieri. Cum era clar de la bun inceput ca nu aveam de gand sa circulam cu masina in oras, am intrebat la hotel ce posibilitati avem sa ajungem in centru. Receptionerul ne-a recomandat autobusul, acela rosu si etajat :), am primit o harta si indicatiile de rigoare. Un card de la un magazin situat pe coltul strazii care costa 5.90 lire si e valabil o zi pe absolut toate mijloacele de transport. Pentru Silvia n-am avut nevoie, ea a circulat gratis. Am lasat-o pe Silvia sa aleaga mijlocul de transport: tren sau autobus. Asa ca am mers in fiecare zi cu autobusul, obligatoriu la etaj :).
Silviei i-a placut la nebunie, a constatat ca desi toti soferii erau barbati, totusi autobusul avea voce de femeie :). Fiecare statie era anuntata de o voce feminina. Autobusul face cam 30 de minute pana in Westminster si vreo 45-50 pana la capatul liniei, in Marble Arch-un loc de unde poti ajunge in Hyde Park sau pe celebra strada comeciala Oxford Street.
In prima zi am coborat in Westminster si am vazut Parlamentul, Big Ben, London Eye. Londra ne-a rasfatat cu o prima zi cu mult soare si desi era rece, era placut.
Al doilea punct pe lista zilei a fost schimbarea garzii la palatul Buckingam. Insa ne-am ratacit pe niste stradute in Westminster si am ajuns taman cand soldatii carau nu stiu ce suporturi. Am ratat! Dar poze am reusit sa fac, la un soldat care batea pasul pe loc. O fi fost de frig? :)
Mai departe am trecut in parculetzul care ducea spre Trafalgar Square si unde Silvia a fost incantata sa hraneasca gastele, sa alerge dupa veverite, sa admiram pelicanii si sa ramanem cu gura cascata la cativa pomi infloriti in decembrie.
Ajunsi in Trafalgar Square am avut parte de o noua surpriza. Un spectacol in aer liber sustinut de cateva licee americane. Seara la stiri aveam sa aflam ca acesti elevi vor sustine un mars in ziua de Anul Nou prin centrul Londrei, ceea ce am vazut noi fiind "invitatia".
Frigul si foamea ne-au patruns, era deja dupamasa. In Londra nu ai nici o problema sa gasesti un loc unde sa mananci. Toate strazile abunda de restaurante de toate felurile. Ne-am invartit putin pana ne-am hotarat ce fel de mancare sa incercam in acea prima zi. Am ajuns la Centrul Japonez unde am mancat foarte bine. Daca cineva isi inchipuie ca e scump sa mananci in buricul targului, ei bine se inseala. Masa noastra a cosatat 23 de lire. N-am exagerat, am mancat normal. Si nu sushi, pentru ca nu ne place. Dar aveai ce alege, din belsug. Apoi am trecut strada si am intrat intr-un Starbucks. E plin de ele, la fiecare suta de metri :). Au cafea excelenta si desert la fel, la preturi mai mult decat decente. Ambianta, muzica, iti vine sa lenevesti acolo.
Seara s-a lasat asupra orasului, dar promenada noastra nu a ajuns inca la final. Am coborat la metrou si am plecat putin mai departe pe malul Tamisei, la Tower of London, Tower bridge si panorama minunata de noapte asupra orasului. Am ajuns si la Teatrul lui Shakespeare, ne-am plimbat pe Promenada Reginei si am incheiat seara cu succes traversand Tamisa pe podul pietonal si admirand bradul luminat din fata catedralei Saint Paul.
Am luat din nou metroul spre statia de autobus, apoi autobusul pana pe strada pomenita mai sus si luat cina la Subway.
Prima zi pentru Silvia a fost mai obositoare. Incapatanata cum e, n-a vrut sa se imbrace dimineata cu ceva mai gros, asa ca am incarcat rucsacelul cu haine si cand n-a mai putut de frig, inghetata la maini, a acceptat in sfarsit un pulovar in plus si fular la gat. A fost putin maraita, voia la hotel la desene animate :), se saturase sa vada cladiri, insa s-a inviorat cu pelicanul si veveritele, si-a potolit foamea si apoi placerea cu o ciocolata calda, asa ca a mai rezistat eroic pana am ajuns la hotel...pe la ora 22.
.
Londra-drumul pana acolo
Gandul ca vrem sa vizitam Londra a venit asa...brusc. Anul trecut(2008) a fost un an sarac in vizite. Asta pentru ca vacanta de vara ne-am petrecut-o in Romania cu probleme administative, apoi am revenit pe insula unde am avut litoral, plaja, mare si n-am simtit nevoia sa mergem undeva. Chiar daca am fi vrut de fapt, nu am fi putut, Ovi nu mai avea concediu. Cum suntem amandoi cu microbu' :)), cochetam cu ideea de a merge de Revelion undeva...mai intai ne-am gandit la Paris, un vis vechi inca nerealizat. La Londra recunosc ca nu ma gandisem cu "tarie", mi se parea ceva mai greu de atins. Insa Ovi a fost mai hotarat ca mine si a "batut" netul in lung si in lat. Salvarea a venit de le criza mondiala :), nu radeti...lira engleza a cazut mult si uite asa am ajuns sa ne dam seama ca e o ocazie buna sa vedem Londra. De Revelion, ca tot voiam sa plecam undeva...
De obicei ne planificam drumurile cu atentie, socotim intre 700-1200 de km pe zi(desi a devenit cam obositor atata drum, dar pana acum asa am facut) si rezervam popasurile in localitati. Nu suntem pretentiosi, un Etap sau Ibis ne e suficient cat sa ne reincarcam bateriile cateva ore si sa pornim mai departe. Anul asta insa a fost putin deosebit. Trebuia sa tinem cont si de orarul feriboturilor de si spre insula, care iarna sunt reduse la minim. Desi drumul nostru ducea spre sud, noi am mers in nord ca sa coboram pe sosea. Asta din motive de feribot. Am socotit, am invartit si am ajuns la concluzia ca avem nevoie de 2 zile la dus si 3 la intors, tot din motive de orar de feribot. Popasuri la dus: Etap hotel in Bremen. Popasuri la intors: Etap hotel in Flensburg(nordul Germaniei, la 5 km de Danemarca) si Ibis hotel in Nyköping, o localitate la 100 de km de Nynäshamn, portul de unde luam feribotul spre Gotland. Drum dus intors: Suedia de la mijloc la sud, Danemarca, Germania de la nord la vest, Olanda, Belgia, Franta si Marea Britanie.
Am plecat intr-o zi de 28 dec., dupa indelungi indoieli daca e bine sa facem in aceste momente calatoria. Zile in sir am studiat prognoze meteo, ne temeam de zapada si inzapeziri undeva pe drum. Cum totul parea sa fie OK, am zis ca plecam. Insa inainte de Craciun m-am imbolnavit. Am bolit cateva zile, am fost nevoita sa iau antibiotic si asta mi-a dat peste cap digestia. Cand credeam ca toate planurile noastre sunt pe duca, brusc cu o zi inainte de plecare mi-am revenit. Nu e prima data cand ideea ca plec undeva ma mobilizeaza. Asa ca seara am facut bagajele, iar dimineata ne-am imabarcat in caii putere, apoi pe feribot si am pornit la drum. Ne asteptau 2000 de km in fata, i-am facut in ore bune, cu pauze, astfel ca am ajuns la Bremen(dupa 1200 de km) pe la 2 noaptea.
Cand calatoresti cu un copil de 5 ani, te gandesti ca nu poti face asa drum lung intr-una. Insa noi mai avem un noroc. Un copil care de la 8 luni facea drumuri de 700-800 de km intr-o zi, in Ro. Cu cateva opriri de rigoare pentru toaleta si mancat. In rest, somn in masina, jocuri, discutii, rasete, muzica si peisaj. E un copil care nu stie de rau de masina si pur si simplu adora sa mearga cu masina. Asta nu inseamna ca nu avem parte de intrebarile de rigoare: cand ajungem, daca va fi noapte, la ce hotel vom dormi, etc. Insa la ora de somn, adoarme fara probleme in scaunul de masina, se trezeste mai nou cand ajungem(inainte dormea dusa si o caram in camera unde isi continua somnul) si e curioasa mereu de hotel. A ajuns sa recunoasca care e Etap si care e Ibis :)) si sa isi dea cu parerea asupra camerelor.
In Bremen am avut nesansa sa primim o camera in care se fumase teribil, nu era fum insa un miros puternic si persistent de tigara, care pentru noi nefumatorii a fost destul de greu de suportat. Cum in Germania Etap-urile sunt fara receptie peste noapte si camera iti e oferita de un calculator, a trebuit sa ne multumim ca avem unde dormi. Dimineata am mancat(mereu ne luam mic dejun pentru ca suntem dependenti de el si de cafeaua de dimineata fara de care suntem zombi) iar Silviei au ajuns sa-i placa cateva feluri de mancare de la Etap :). Am plecat mai departe spre Olanda, Belgia, Franta si Marea Britanie. Trei dintre aceste tari in premiera pentru noi. Am mai fost doar in Franta, insa in sud la Nisa. Toate bune si frumoase...ajungem la Calais unde trecem prin vestitul tunel spre Marea Britanie.
Recunosc ignoranta, n-am citit nimic despre tunelul care trece pe sub Canalul Manecii si mi-l inchipuiam un tunel ca toate altele: cu sosea prin care trec masinile pe rotile lor. Surpriza cea mare a fost cand am vrut sa platim, ne-am asezat frumos la casa cu card unde ni se cere numarul de rezervare...pas! N-avem! Rezervare? Ce rezervare ca sa treci un tunel? N-avem ce face, nu mai putem intoarce pentru ca in spate asteapta masini, Ovi apasa butonul pentru ajutor unde ne raspunde in franceza un barbat. Ovi il intreaba daca vorbeste engleza, cam greu dar ni se raspunde ca incearca. Mda, trebuia sa facem rezervare pe net, daca nu am facut-o ni se elibereaza un cod cu care sa iesim inapoi spre case si sa mergem la casa cu personal sa primim bilet. Ok, ne descurcam si ajungem la casa...unde ca sa traversam o data avem de paltit 228 de euro!!!! Huh, e un pret, nu? Tipul ne intreaba cand ne intoarcem si ni se spune ca daca venim in termen de 5 zile inapoi(YES!) si rezervam intoarcerea, avem de platit numai 225 de euro. Ok, e bine asa... La ce ora facem rezervarea? Ora? Pai la ce ora? Stim noi asta? in fine, ne socotim pe moment, si Ovi zice ora 12(ora MB). Mie mi se pare tare tarziu, avem mult drum de facut inapoi, dar are si el dreptate...nu avem cum ajunge mai devreme. Asa ca ramane ora 12 pentru inapoi.
Pentru cei care citesc aici, rezervari online pentru eurotunel se fac simplu si usor aici. Atat ca trebuie sa stiti foarte bine ora la care ajungeti...
Mergem mai in fata, ne asteapta ofiterii francezi, ne verifica putin-le-am parut suspecti cu pasapoarte romanesti si masina cu numar suedez. Se uita si in portbagaj, verifica ceva pe acolo, se uita la cauciucurile masinii care sunt cu "dopuri" de metal, cauciucuri de iarna obligatorii aici in Suedia si mai mult decat necesare astea cu "dopuri" pe Gotland, pentru ca drumurile sunt cu zapada, nu se arunca sare si chiar daca ploua, poate noaptea sa inghete si se face polei. In fine, ne lasa sa trecem. Suntem indrumati catre niste "linii" de masini in asteptare, citim ca imbarcarea se face cu 15 minute inainte de ora plecarii. Tot nu suntem lamuriti in ce ne imbarcam, cum urmeaza sa trecem dincolo. Citim pe cartonul pe care l-am primit pe post de bilet: trecerea Canalului e perfect ecologica, trebuie sa oprim motorul masinii in timpul traversarii, sa tragem frana de mana si sa fie masina in viteza 1. Nu avem voie sa fumam, sa facem poze cu blitz si sa stam intre masini. Sa avem geamurile lasate jos pana la jumatate, de preferat sa stam in masini. Totusi...cum urmeaza sa trecem? In fine, ne imbarcam. In vagoane...:)). Da, e un tren electric in care urca masinile, de aceea trebuie rezervare din timp, cu ora...acum e totul clar. Traversarea dureaza 45 de minute, e ca o calatorie cu trenul, dar nu vezi nimic afara, e bezna totala.
Dupa cum bine banuiti, emotiile si surprizele nu s-au terminat aici...coboram din tren pe sosea si aici totul e invers :)). A durat putin, pana s-a prins Ovi ca banda din stanga e banda lenta, ca depasesti pe partea dreapta...dar am mers bine. Am ajuns in Londra pe la ora 21 la ei, nu stiam foarte bine unde e strada cu hotelul. Cu harta in mana, asa cum ghiciti nu avem GPS asta pentru ca inca nu m-am plictisit sa studiez drumuri si harti, e chiar o placere. Am mers mult pe drumul pe care stiam ca trebuie sa o luam la dreapta pe straduta "noastra". Totul era ca nu stiam cand apare stradutza...nu stiu cum am vazut-o, un noroc chior. Asa ca am ajuns bine, ne-am cazat si pentru ca eram flamanzi, am iesit in recunoastere pe strada.
Aventura va continua...
De obicei ne planificam drumurile cu atentie, socotim intre 700-1200 de km pe zi(desi a devenit cam obositor atata drum, dar pana acum asa am facut) si rezervam popasurile in localitati. Nu suntem pretentiosi, un Etap sau Ibis ne e suficient cat sa ne reincarcam bateriile cateva ore si sa pornim mai departe. Anul asta insa a fost putin deosebit. Trebuia sa tinem cont si de orarul feriboturilor de si spre insula, care iarna sunt reduse la minim. Desi drumul nostru ducea spre sud, noi am mers in nord ca sa coboram pe sosea. Asta din motive de feribot. Am socotit, am invartit si am ajuns la concluzia ca avem nevoie de 2 zile la dus si 3 la intors, tot din motive de orar de feribot. Popasuri la dus: Etap hotel in Bremen. Popasuri la intors: Etap hotel in Flensburg(nordul Germaniei, la 5 km de Danemarca) si Ibis hotel in Nyköping, o localitate la 100 de km de Nynäshamn, portul de unde luam feribotul spre Gotland. Drum dus intors: Suedia de la mijloc la sud, Danemarca, Germania de la nord la vest, Olanda, Belgia, Franta si Marea Britanie.
Am plecat intr-o zi de 28 dec., dupa indelungi indoieli daca e bine sa facem in aceste momente calatoria. Zile in sir am studiat prognoze meteo, ne temeam de zapada si inzapeziri undeva pe drum. Cum totul parea sa fie OK, am zis ca plecam. Insa inainte de Craciun m-am imbolnavit. Am bolit cateva zile, am fost nevoita sa iau antibiotic si asta mi-a dat peste cap digestia. Cand credeam ca toate planurile noastre sunt pe duca, brusc cu o zi inainte de plecare mi-am revenit. Nu e prima data cand ideea ca plec undeva ma mobilizeaza. Asa ca seara am facut bagajele, iar dimineata ne-am imabarcat in caii putere, apoi pe feribot si am pornit la drum. Ne asteptau 2000 de km in fata, i-am facut in ore bune, cu pauze, astfel ca am ajuns la Bremen(dupa 1200 de km) pe la 2 noaptea.
Cand calatoresti cu un copil de 5 ani, te gandesti ca nu poti face asa drum lung intr-una. Insa noi mai avem un noroc. Un copil care de la 8 luni facea drumuri de 700-800 de km intr-o zi, in Ro. Cu cateva opriri de rigoare pentru toaleta si mancat. In rest, somn in masina, jocuri, discutii, rasete, muzica si peisaj. E un copil care nu stie de rau de masina si pur si simplu adora sa mearga cu masina. Asta nu inseamna ca nu avem parte de intrebarile de rigoare: cand ajungem, daca va fi noapte, la ce hotel vom dormi, etc. Insa la ora de somn, adoarme fara probleme in scaunul de masina, se trezeste mai nou cand ajungem(inainte dormea dusa si o caram in camera unde isi continua somnul) si e curioasa mereu de hotel. A ajuns sa recunoasca care e Etap si care e Ibis :)) si sa isi dea cu parerea asupra camerelor.
In Bremen am avut nesansa sa primim o camera in care se fumase teribil, nu era fum insa un miros puternic si persistent de tigara, care pentru noi nefumatorii a fost destul de greu de suportat. Cum in Germania Etap-urile sunt fara receptie peste noapte si camera iti e oferita de un calculator, a trebuit sa ne multumim ca avem unde dormi. Dimineata am mancat(mereu ne luam mic dejun pentru ca suntem dependenti de el si de cafeaua de dimineata fara de care suntem zombi) iar Silviei au ajuns sa-i placa cateva feluri de mancare de la Etap :). Am plecat mai departe spre Olanda, Belgia, Franta si Marea Britanie. Trei dintre aceste tari in premiera pentru noi. Am mai fost doar in Franta, insa in sud la Nisa. Toate bune si frumoase...ajungem la Calais unde trecem prin vestitul tunel spre Marea Britanie.
Recunosc ignoranta, n-am citit nimic despre tunelul care trece pe sub Canalul Manecii si mi-l inchipuiam un tunel ca toate altele: cu sosea prin care trec masinile pe rotile lor. Surpriza cea mare a fost cand am vrut sa platim, ne-am asezat frumos la casa cu card unde ni se cere numarul de rezervare...pas! N-avem! Rezervare? Ce rezervare ca sa treci un tunel? N-avem ce face, nu mai putem intoarce pentru ca in spate asteapta masini, Ovi apasa butonul pentru ajutor unde ne raspunde in franceza un barbat. Ovi il intreaba daca vorbeste engleza, cam greu dar ni se raspunde ca incearca. Mda, trebuia sa facem rezervare pe net, daca nu am facut-o ni se elibereaza un cod cu care sa iesim inapoi spre case si sa mergem la casa cu personal sa primim bilet. Ok, ne descurcam si ajungem la casa...unde ca sa traversam o data avem de paltit 228 de euro!!!! Huh, e un pret, nu? Tipul ne intreaba cand ne intoarcem si ni se spune ca daca venim in termen de 5 zile inapoi(YES!) si rezervam intoarcerea, avem de platit numai 225 de euro. Ok, e bine asa... La ce ora facem rezervarea? Ora? Pai la ce ora? Stim noi asta? in fine, ne socotim pe moment, si Ovi zice ora 12(ora MB). Mie mi se pare tare tarziu, avem mult drum de facut inapoi, dar are si el dreptate...nu avem cum ajunge mai devreme. Asa ca ramane ora 12 pentru inapoi.
Pentru cei care citesc aici, rezervari online pentru eurotunel se fac simplu si usor aici. Atat ca trebuie sa stiti foarte bine ora la care ajungeti...
Mergem mai in fata, ne asteapta ofiterii francezi, ne verifica putin-le-am parut suspecti cu pasapoarte romanesti si masina cu numar suedez. Se uita si in portbagaj, verifica ceva pe acolo, se uita la cauciucurile masinii care sunt cu "dopuri" de metal, cauciucuri de iarna obligatorii aici in Suedia si mai mult decat necesare astea cu "dopuri" pe Gotland, pentru ca drumurile sunt cu zapada, nu se arunca sare si chiar daca ploua, poate noaptea sa inghete si se face polei. In fine, ne lasa sa trecem. Suntem indrumati catre niste "linii" de masini in asteptare, citim ca imbarcarea se face cu 15 minute inainte de ora plecarii. Tot nu suntem lamuriti in ce ne imbarcam, cum urmeaza sa trecem dincolo. Citim pe cartonul pe care l-am primit pe post de bilet: trecerea Canalului e perfect ecologica, trebuie sa oprim motorul masinii in timpul traversarii, sa tragem frana de mana si sa fie masina in viteza 1. Nu avem voie sa fumam, sa facem poze cu blitz si sa stam intre masini. Sa avem geamurile lasate jos pana la jumatate, de preferat sa stam in masini. Totusi...cum urmeaza sa trecem? In fine, ne imbarcam. In vagoane...:)). Da, e un tren electric in care urca masinile, de aceea trebuie rezervare din timp, cu ora...acum e totul clar. Traversarea dureaza 45 de minute, e ca o calatorie cu trenul, dar nu vezi nimic afara, e bezna totala.
Dupa cum bine banuiti, emotiile si surprizele nu s-au terminat aici...coboram din tren pe sosea si aici totul e invers :)). A durat putin, pana s-a prins Ovi ca banda din stanga e banda lenta, ca depasesti pe partea dreapta...dar am mers bine. Am ajuns in Londra pe la ora 21 la ei, nu stiam foarte bine unde e strada cu hotelul. Cu harta in mana, asa cum ghiciti nu avem GPS asta pentru ca inca nu m-am plictisit sa studiez drumuri si harti, e chiar o placere. Am mers mult pe drumul pe care stiam ca trebuie sa o luam la dreapta pe straduta "noastra". Totul era ca nu stiam cand apare stradutza...nu stiu cum am vazut-o, un noroc chior. Asa ca am ajuns bine, ne-am cazat si pentru ca eram flamanzi, am iesit in recunoastere pe strada.
Aventura va continua...
duminică, 4 ianuarie 2009
calator de profesie
In mod sigur daca ar fi sa imi aleg o "meserie" noua, aceea ar fi CALATOR. Da, stiu...daca as avea bani si nu ar trebui sa muncesc ca sa traiesc. Insa atunci cand iti intra microbul calatoriei sub piele, nu ai ce face...doar sa il alimentezi ca sa traiasca si sa-ti ceara tot mai mult si mai mult, locuri noi si nemaivazute de ochii proprii. Ma consider norocoasa, am reusit sa vad in cativa ani multe tari, capitale, orase si zone turistice care mi-au ajuns si ramas in suflet pentru totdeauna. Nu stiu daca exista un loc dintre cele vazute despre care sa spun ca nu mi-a placut.
Am sa incerc in acest blog sa trec in revista locuri vazute, locuri minunate, impresii personale si cateva fotografii. Stiu ca atunci cand plecam la drum, imi place sa citesc ce au scris altii despre locurile spre care vrem sa ne indreptam si noi. Poate povestile mele vor fi de folos cuiva, macar orientativ. Sau poate mai mult.
Am sa incerc in acest blog sa trec in revista locuri vazute, locuri minunate, impresii personale si cateva fotografii. Stiu ca atunci cand plecam la drum, imi place sa citesc ce au scris altii despre locurile spre care vrem sa ne indreptam si noi. Poate povestile mele vor fi de folos cuiva, macar orientativ. Sau poate mai mult.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)