calatorului ii sade bine cu drumul

Bye Scotia. Marea Britanie-Stonhenge

2011-08-24T16:29:00.008+02:00

Periplul scotian s-a terminat, cel britanic continua inca o zi, o zi rezervata special unui loc in care nu am ajuns data trecuta: Stonehenge.

Cum va spuneam, am innoptat in Londra la hotelul Alfred Hitchcock pe care sincer, NU il recomand. E prima data cand fac asta, dar hotelul acesta a fost cel mai nasol din toate aventurile noastre hoteliere. Nu am mai avut noapte atat de galagioasa ca aceasta, cand chiar aveam nevoie de liniste si somn...acum am citit si cateva review-uri si intr-un review din 2009! am gasit scris asta:

"No soundproofing at all, sounded like we were in the middle of the noisy road outside, the broken window probably didnt help. Plus the emergency services all congregate outside during the night waiting for calls and then speed off with their sirens blaring."

De aici.

Pe scurt: am ajuns noaptea la 23, receptia era inca deschisa conform datelor de pe net, pana la 23.30(patisem in Berlin o data ca nu verificasem pana la ce ora e deschisa receptia seara, am ajuns dupa ora inchiderii-am constatat asta ulterior, atunci nu stiam de ce e inchisa-si nu ne-am mai putut caza...am umblat o ora prin Berlin in cautare de hotel...am avut noroc pana la urma, deja ne vedeam dormind in masina). Am fost cazati, totul OK pana am ajuns in camera si am constatat ca e catre strada, o strada foarte circulata si ca totul se auzea ca...afara. Motivele: unul din geamuri care nu se inchidea bine si un altul spart( un ochi de geam din doua, dar care lasa zgomotul sa treaca)...galagia era teribila, mult peste limita admisa in timpul zilei, dar cand omul vrea sa mai si doarma... Nu, nu pot spune ca am dormit in noaptea respectiva, nici eu nici Ovi. Silvia insa, desi ea dormea in patul cel mai aproape de geamul care nu se putea inchide, a dormit neintoarsa...ce bine e sa fii copil!

Am reclamat geamurile cu probleme receptionistei, a venit si a incercat si ea sa inchida geamul, a zis ca nu are nicio camera libera sa ne mute, ca va spune patronului...pe noi nu ne incalzea deloc, voiam sa dormim dar la ora asa tarzie unde sa mai incerci sa mergi, plus ca deja platisem...

Curios ca am gasit comentariul din 2009 si pana acum patronul nu a aflat de problema galagiei, a geamului spart, etc. Oricum, recomandarea mea este sa nu alegeti hotelul. Cu parere de rau o spun, pentru ca acolo lucreaza o romanca...sigur ca ea e doar angajata si imi pare rau ca stric eventuala clientela(noroc ca blogul meu nu e foarte popular :)).

Asadar dupa o noapte nedormita, am luat micul dejun intre vorbe romanesti si am plecat prin Londra cu masina. Ceea ce nu facusem data trecuta, dar deh, acum dupa atatia mii de km condusi pe "cealalta" parte a drumului, eram obisnuiti. Am admirat toate locurile faimoase londoneze pe care data trecuta le vazusem la pas(London Eye, Big Ben, Westminster Abbey, Palatul unde tocmai se schimba garda si era buluc de turisti, Hide Park) ca sa ajungem in final la faimosul Harrods. :)) Da, stiu...curiozitatea de a vedea extravaganta si opulenta la ea acasa nu ne dadea pace...si am vazut-o. Ne-am permis totusi sa cumparam ciocolata si ceai, toate cu vestita marca pe ele, asadar am mancat Harrods si ne vom incalzi cu licoarea Harrods la iarna :).

In rest am cascat ochii(si gurile) la lucrurile dar si la preturile de acolo, mai ales la decoratiuni interioare, sufragerii si dining-uri. Nu am facut multe fotografii, iar Silvia si-a dorit sa fie fotografiata cu mascotele care erau de altfel de vanzare. Am admirat si rochii de seara, Silvia alegandu-si una pentru cand va primi premiul...Oscar :).

Am parasit Londra cu parere de rau, am mai fi stat in locurile acelea minunate...dar voiam sa vedem Stonhenge si vaporul ne astepta deseara in Dover sa ne transporte inapoi pe continent...

Stonhenge e un loc parca desprins de realitate, locuri pe care nimeni nu stie cum si de ce au fost construite, sunt doar presupuneri. Fascinant, as concluziona si cu asta va las sa vedeti fotografiile si va recomand cu caldura sa mergeti acolo. Cu un ghid audio inclus in pret(am gasit inclusiv in suedeza, a fost super pentru Silvia caci a inteles si ea ce e acolo si de ce sa nu recunosc, suedeza e mai accesibila si pentru noi atunci cand nu e la concurenta cu limba romana) am avut un tur minunat. Merita!

De aici nu mai am multe de spus. Concediul se apropia de sfarsit, drumul ne va duce inapoi spre Suedia, ne era dor de casa...Va mai urma un post despre un loc frumos din Romania pe care l-am vizitat inainte de a pleca spre Scotia.

Visam deja la urmatorul concediu, nu avem planuri inca, dar urmeaza...

Scotia-slalom printre ploi. Edinburgh

2011-08-23T09:52:00.012+02:00

Noaptea in Ediburgh am petrecut-o la hotel Premier-Inn. Un hotel nu ieftin dar rezonabil, am dormit in liniste, departe de zgomotul strazii, obositi dupa drumul lung din ziua anterioara.

Ultima zi in Scotia nu se arata cu nimic mai prejos decat precedentele. Nori gramada, ploaie marunta...deja eram obisnuiti. Dar si cu faptul ca in Scotia ziua nu se cunoaste de dimineata :).

Aveam cateva ore la dispozitie pentru Edinburgh si stiam de la bun inceput ca vom regreta ca nu am avut posibilitate sa stam 2-3 zile aici. Dar o revenire nu e niciodata imposibila, asadar am pus orasul capitala Scotiei pe lista cu "ne vom intoarce".

Primul obiectiv a fost Ediburgh Castle si partea veche a orasului. Nu am alocat timp si vizitarii pe interior al castelului, dar sunt sigura ca ar fi meritat. Orasul vechi insa e fermecator, acolo am descoperit si o biserica transformata in bar-restaurant, pe care insa nu am reusit sa o fotografiez in interior. Din exterior arata exact ca o biserica veche, mare si frumoasa...noi am intrat in ea cu gandul sa mai vedem o biserica frumoasa...ce ne-a surprins au fost usile de sticla de la intrare...si apoi interiorul :)).

Urmatoarea tinta a fost Parlamentul Scotian, unul din cele mai noi parlamente europene(daca nu cel mai nou) care implineste anul acesta 12 ani de existenta. Vizita e gratuita, se poate face cu ghid daca doresti, se viziteaza Sala plenului(sau cum s-o fi numind :)) si exista multe explicatii pentru turisti. Exista o cafenea unde se poate manca ceva frugal si bea o cafea excelenta dar si un magazin de suveniruri. Intre timp a iesit si soarele si Scotia ne-a daruit o ultima zi calda si insorita. :)

Din pacate timpul nu ne-a permis mai multe, mai ochisem un castel frumos vis-a-vis de Parlament, cateva cladiri vechi sus pe un deal, un alt deal pe care se putea urca si de unde panorama cred ca era superba...dar toate astea au ramas pentru "next time".

Seara am juns la Londra, unde am innoptat la cel mai horor hotel din toate calatoriile noastre. Dar despre asta, in postul urmator.

Scotia-slalom printre ploi. In munti, distileria

2011-08-22T11:28:00.015+02:00

Scotia incepuse se ne fie draga, in ciuda ploilor care cadeau uneori cand ne era lumea mai draga. Dar daca ar fi sa facem bilantul, am avut noroc. In sensul ca de multe ori era soare exact cand aveam nevoie de el, sa stam pe afara si sa vedem frumuseti si ploaia incepea ori cand intram undeva ori cand ne urcam in masina si plecam spre alte locuri frumoase.

Ziua incepe cu micul dejun servit de gazda noastra. Alaturi de familia de ieri care e la fel de dezamagita de ploile care i-au tinut departe de golful pe care venisera sa il practice, am mai avut parteneri de masa o familie mai in varsta. Ea foarte volubila si curioasa, ne pune intrebari, ne lauda engleza. Conversam despre frumusetea locurilor, despre veveritele nazdravane de afara si gazda le povesteste cum e iarna la ei. Parca povestea despre iernile noastre din ultimii doi ani: zapada mare cat casa, nedusa 6 luni...partenerei de discutii, doamna mai in varsta, i se pare fascinant dar ne spune ca ea nu ar putea trai asa. Vine din sudul Marii Britanii unde 2-3 cm de zapada creaza adevarat haos in circulatie si in viata cotidiana.

Ne facem bagajele, ne luam la revedere de la gazda primtoare si plecam la drum. Tinta finala a zilei este Edinborough dar pana atunci vrem sa mergem in munti, ca doar suntem in mijlocul Parcului National Cairngorm si sa vizitam o distilarie. Mie mi s-a pus pata ca vreau sa vizitez Balmoral, e cumva in drum, fara prea mare ocolis. Sa vedem ce iese din toate planurile noastre...

Prima oprire e la baza muntelui Cairn Gorm pe care vrem sa urcam. Peisajul pana acolo e superb dar din cauza ploii care cade torential, nu reusesc sa fac nici o fotografie. Ne intrebam cum e sus...daca ploua si acolo...Lasam masina in parcare si ne indreptam spre funicular, care ne va duce pana sus. E special, citim despre el in brosurile care sunt oferite gratis.

Ajunsi sus suntem "debordati" intr-o incapere mare, un muzeu interesant despre munti, viata in rezervatie, greutatile intampinate de muncitori la constructia funicularului si ca pana in iunie in anumiti ani se poate schia...Suntem de asemenea sfatuiti sa nu trecem mai departe de platforma speciala de unde putem admira peisajul si chiar ni se atrage serios atentia ca sunt amenzi pentru cei care incalca regula. Singura conditie ca sa poti sa te plimbi prin rezervatie este sa ai un ghid cu tine, o persoana ghid mai precis.

Urcam si noi pe terasa dar deja vazusem ca e ceata si ploua marunt. Tot peisajul e "blocat" de ceata, macar vazusem frumos din funicular pana am intrat in ea...Ne delectam prin Shop at the top cumparand suveniruri si asteptam sa coboare funicularul. Jos ne plimbam putin prin"gradina botanica" de la baza funicularului care ne este recomandata de catre personalul din funicular. Intram si in Camera obscura unde putem sa studiem muntii cu o camera speciala, dar nu vedem mare lucru din cauza cetii...

Ploaia marunta se inteteste si suntem nevoiti sa ne urcam in masina. Traseul de aici e putin incert, nu stim la care distilarie sa mergem, Ovi vrea la una speciala dar nu o gasim pe harta si nici GPS-ul nu pare sa ne ajute prea mult. Pana la urma ne hotaram sa plecam spre Balmoral si pe drum vom vedea ce distilarii gasim, trecem doar prin "imparatia" lor. Nu trece mult si apar...cladiri mari si frumoase, cu furnale imense din care ies aburi si fum. Ne oprim la una dintre ele, era inchisa...deh e duminica, vizitatorii sa astepte! :)

Pe drum gasim localitati parca din povesti. Pe un camp gasim si niste highlands cows si ne oprim sa ii fotografiem.

Norocul ne face insa cu ochiul si un indicator spre distilaria mult dorita de Ovi ne apare in fata: Glenfiddich. O urmam si ajungem la ea. Vizita e gratuita, dureaza cam 50 de minute si se face in cateva limbi: engleza, germana, franceza. Incepe intr-o sala mica de cinema unde ti se prezinta istoria familiei Grant (dada, vestitul wiskey Grant's e un produs al lor) si cum au ajuns ei sa construiasca si mentina cea mai vestita distilerie din lume (asa am aflat noi acolo). Ghida noastra e o fata tanara, nu pare sa aiba mai mult de 20 de ani, e simpatica si dragutza, ne raspunde la intrebari cu placere. Ni se explica cum se da wiskey-ului gustul aparte pe care il are, cum butoaiele sunt facute de mesterii lor speciali, apoi afumate intr-un mod cu totul special...pentru a i se da arome diferite, wiskey-ul este tinut in butoaie in care a fost tinut bourbon american si cherry spaniol. Fiecare butoi este numerotat si marcat cu anul in care a fost produs.

Turul se incheie cu degustarea a trei feluri vestite de Glenfiddich de 12, 15 si 18 ani, ni se explica cum trebuie degustat si ce arome trebuie sa simtim. Mai ca simt ce trebuie :)) si incepe sa imi placa wiskey-ul(da, nu imi placea deloc gustul pana atunci). Pacat ca nu am cu cine ma confrunta la arome, Ovi conduce si nu poate degusta bunatatile...cu noi in grup mai sunt doi barbati, tata si fiu, originari din Uzbekistan. Tatal spune ca el nu simte nici o aroma, ca gusturile sunt la fel...

Pe perete e o reclama frumoasa, imi aduc aminte ca acelasi text l-am vazut si la intrare in distilerie, scris din plante colorate: "one day you will" . Nu intelegeam ce inseamna, iar barbatul din uzbekistan curios din fire, a intrebat. Amuzamentul a fost maxim...ghida l-a intrebat daca a simtit aromele diferite ale celor trei variante de wiskey. Raspunsul lui a fost negativ, iar ghida a continuat: ONE DAY YOU WILL!!! :)))

Sigur ca nu am parasit locul fara o vizita la magazinul distileriei, imbogatiti cu o frumoasa sticla Glenfiddich plina cu alcoolul aromat!

Urmatorul punct pe traseu era Balmoral. Era deja tarziu, sperantele sa il mai prindem deschis erau mici, cunoscand antecedentele. Si asa a fost. Tot ce am vazut a fost poarta inchisa de la intrare, castelul nu se vedea de padurea deasa in care era ascuns. Am plecat dezamagiti inca o data de programul imposibil al locurilor turistice scotiene.

Ne-am consolat cu peisajele superbe, pacat de ploile care nu conteneau si intunecau tot in calea lor...

Seara am ajuns la Edinburgh, mai aveam o zi de Scotia...si ca sa stingem wiskey-ul scotian, am servit o...bere scotiana. Dupa mine, cea mai buna din lume! ;)

Va urma!

Scotia-slalom printre ploi. In cautarea lui Nessie

2011-08-14T17:47:00.014+02:00

Dupa ce ziua anterioara ne daduse ceva sperante de soare, dimineata care a urmat ne-a taiat tot avantul. O ploaie marunta si deasa, de toamna tarzie cadea si o ceata usoara parea sa ne arate ca soarele s-a suparat de tot. Insa veti vedea in fotografii ca a mai dat pe la noi, chiar daca intimidat intr-una de ploi. Astfel ca slalomul continua...

Gazda noastra, o britanica get-beget, mica si grasutza dar plina de viata, ne-a intampinat in camera de jos unde ni se spusese ca ne serveste masa. O masa ovala, cu 7 scaune din care 3 am ocupat noi, ne faceau sa credem ca vom avea companie la masa. Ceea ce s-a si intamplat cat de curand. Un cuplu in jur de 50 de ani ne-a tinut companie la micul dejun. Cum noi vorbeam romaneste, nu am dialogat. Am servit un mic dejun gustos, mie imi place micul dejun englezesc si mi se facuse dor de bacon cu ou-ochi si beans :) asa cum mancasem in Londra. Camera unde serveam masa se deschidea catre o terasa inchisa, unde se putea servi cafeaua(era cam racoare insa, nu cred ca au fost mai mult de 16 grade acolo in munti...) iar geamurile dadeau intr-o curte unde era plin de tuburi cu mancare pentru pasarele, dar pe langa pasarele erau si vreo 3-4 veverite care serveau si ele micul dejun. Toata discutia pana la urma s-a indreptat catre gradina casei iar gazda ne spunea cu mandrie ca traieste ca in padure, desi de partea cealalta trecea drumul. Era pe undeva pe la tara(aveam sa vedem mai tarziu cand am plecat sa vedem zona), aer curat si loc linistit, cumva idilic.

Gazda s-a interesat pe unde voiam sa mergem in acea zi, cuplul a raspuns ca isi vor incerca din nou norocul la golf, caci cu o zi inainte nu putusera juca din cauza ploii. Aveam sa aflam dimineata urmatoare ca nu avusesera noroc de vreme mai buna si ca erau dezamagiti de concediul lor care era dedicat 100% golfului.

Noi aveam in plan sa ajungem la Loch Ness, iar Silvia avea in plan sa gaseasca monstrul. Macar atat, daca peste fantome care bantuie castelele nu dadusem...

Mirarea descoperirii lacului a fost dupa un drum cu peisaj cu dealuri golase, aveam sa descoperim apoi ca acesta e peisajul Highland, frumos si aparte, aducand a Norvegia. Daca nu stiati, lacul vine la pachet cu castelul Urquhart situat intr-o pozitie excelenta pe malul lacului. Vremea a tinut cu noi si am avut soare cat timp am vizitat ruinele, ne-am cocotat in turn si am admirat privelistea minunata ce se deschide asupra lacului dar si asupra ruinelor. In departare norii dadeau tarcoale si abia am ajuns inapoi la magazinul restaurant ca ploaia torentiala si-a facut datoria. :) Am asteptat sa se potoleasca admirand lucrurile expuse si cumparand suveniruri. Cel mai mult mi-au placut diferitele combinatii de tartan si modurile in care acesta era vandut: brelocuri, placute cu nume de clanuri si tartanul aferent, fulare, caciuli, cravate, ciorapi de dama, pulovere si bineinteles...kilturi. Din pacate jucarii Nessie nu aveau dar trecusem pe langa un complex mare care promitea si jucarii. Silvia voia cu disperare un Nessie de jucarie. Am facut cale intoarsa si am oprit sa bucuram (si) copilul. Jucarii de toate felurile, neaparat verzi, in diferite variatiuni. Unul dintre ele mi-a placut si l-as fi cumparat daca eram eu copil :). Avea brodat pe piept HAPPY NESS :)).

Foamea ne dadea ghes, era ora pranzului si in ideea ca intr-un oras care pe harta parea destul de mare vom gasi restaurante la alegere, am plecat spre Inverness. Am ajuns intr-un oras spectaculos, mi-ar fi placut sa il vizitam dar din pacate ploaia nu m-a lasat sa fac nici macar o fotografie. Am tras la cea mai apropiata parcare din zona unde ochisem cateva locuri de mancat si cum Silvia voia pizza am ales Bella Italia unde am fost serviti de o italianca, ne-a urat Bon apetito si ne-a salutat cu Ciao! :) Cu parere de rau am plecat din Inverness si am admirat orasul din masina. Acum ma uit la fotografii pe net, visand cu ochii deschisi. O frumusete de oras!

Din Inverness am plecat spre nord, voiam sa vedem partea de coasta, locurile, nu aveam o tinta anume. Totul era deja inchis, ploua marunt, soarele ne mai bucura din cand in cand dintre nori... Era lumina pana pe la ora 22 si era pacat sa nu profitam. Am trecut poduri frumoase, unele pe un singur sens cu semne de atentionare ceva de genul "din fata iti poata aparea brusc o masina, pe sensul de mers".

Drumul ne-a dus pe langa un castel, la acea ora nu stiam nimic de el. Am vazut un indicator: Dunrobin Castle si cum intrarea era spectaculoasa(din aceea impozanta, ca la castelele locuite, din filme) si nu era paza, intrare, nimic...am intrat si noi pe aleea strajuita de copaci inalti(stiti filmele acelea, nu?). Drumul a facut o deschidere impresionanta si in fata noastra statea un castel superb. Nu am rezistat si desi ploaia inca stropea usurel si castelul parea inchis vizitatorilor(deh, era trecut de ora 17...) am vazut ca cineva(un barbat, turist curios ca si noi) a intrat in curte, poarta era deschisa. Hop si noi! Curtea era superba, castelul fiind undeva la inaltime am avut o priveliste extraordinara. Parcul(caci era mai mult parc decat curte) se termina in mare...era de vis! Dar va las sa vedeti si voi.

Pe drum locuri salbatice, pline de verde cu petice albe sau pete maro, nenumarate. Nu cred ca am vazut pe undeva atatea oi si vaci pe campuri cum am vazut in partea aceasta a Scotiei.

De aici ne-am continuat drumul tot spre nord, in cautarea unei vestigii istorice Carn Liath , in apropiere de Brora. Brora este cel mai nordic loc in Scotia unde am ajuns si daca timpul ne-ar fi permis am mai fi mers...din pacate ziua se sfarsea si urmatoarea era ziua in care plecam spre Edinborough. Nu fara vizitele si opririle de rigoare, cele planificate fiind fara succes si cele neplanificate cu atat mai gustate. Dar sa nu anticipam. :))

Pe drumul de intoarcere am admirat un spectacol unic de nori si lumina...

Ajunsi inapoi in casa care ne gazduia, am facut bilantul zilei purtand la gat fularul cu model de tartan achizitionat ca amintire...si am dormit visand la ziua ce ne astepta. Pentru ca ne placea in Scotia, in ciuda ploilor care se cam impotriveau planurilor noastre...

Va urma!

Scotia-slalom printre ploi. Glasgow partea 3. Inveraray Castle

2011-08-13T17:58:00.011+02:00

Dimineata celei de-a treia zile in Glasgow s-a aratat cu totul altfel decat primele doua. Era un soare stralucitor...si chiar daca cerul era acoperit de nori, de data asta erau nori fara ploaie. Sau cel putin asa pareau...Am incarcat bagajele in masina si precum planuisem cu o zi inainte am plecat sa vedem Riverside Museum si The Tall Ship. Riverside Museum adaposteste Muzeul Scotian al transporturilor si este amplasat in cea mai noua cladire muzeistica, cu un design modern si total aparte. Foarte interesanta si amenajarea interioara, e un muzeu pe care merita sa il vizitati daca aveti de gand sa vizitati Glasgow. Intrarea e libera, se plateste insa pentru vizitarea The Tall Ship. Doar sa aveti monede pentru parcare, costa 1 lira pentru trei ore, suficiente pentru vizita.

Tot ce stiam despre ziua ce o mai aveam in fata era ca urma sa innoptam in Highlands mai precis in Cairngorms National Park si mai precis la The Pines Country House, un BB in Duthil. Pana acolo faceam trei ore si era abia ora pranzului. Trebuia sa mai vizitam ceva pe traseu...Mie imi facuse cu ochiul un castel din apropiere de Galsgow, era putin ocolis pana la el dar nu in asa masura incat sa nu ne putem permite. Ceea ce m-a atras pe mine cand am citit in pliant despre castel era ca era locuit, de catre o familie tanara, un duce de varsta mea cu trei copii mici. Mi se parea ceva irezistibil sa vad un castel al unui duce in viata. Asa ca zis si facut, am plecat spre Inveraray Castle al Ducelui de Argyll, seful clanului Campbell. Ce atragator...

Alegerea a fost una reusita, castelul e splendid, bine intretinut iar muzeul contine colectii personale si te simti ca intr-o casa, plina de fotografii si de lucruri personale. Descoperi genealogia si istoria familiei dar si viata ducelui cel tanar, ajuns de curand sa conduca clanul Campell dupa moartea acum zece ani a tatalui sau. Pentru ca in castel fotografierea a fost interzisa, va las in compania fotografiilor de pe site . Cu mentiunea speciala sa nu ocoliti micul restaurant unde puteti pranzi sau doar bea o cafea si lua o gustare. Cica anumite prajituri ar fi facute personal de ducesa batrana, mama ducelui actual ;). Stiu, sunt o romantica incurabila...

In timp ce vizitam castelul si mancam pranzul a tras o ploaie zdravana. Norii s-au scuturat rapid, soarele a fost printre picaturi dar deja ne obisnuisem. Nu mai plouase demult! :))

Am mai apucat inainte de inchidere(deja venisera gardienii in control sa nu ramana vizitatori fermecati de frumusetea locului) sa vizitam gradina frumoasa care e ingrijita personal de ducesa(din cate am citit in ghid). Fotografiile sunt mai sus.

Am ajuns seara la gazda noastra din urmatoarele doua nopti, care ne astepta, tocmai la timp pentru a completa doleantele pentru micul dejun de a doua zi si a ne uita putin prin pliantele gasite in holul casei. Maine vom ajunge intr-un loc special. Stati pe aproape...:).

Scotia-slalom printre ploi. Glasgow partea 2

2011-08-08T12:01:00.001+02:00

Ziua a doua in Glasgow nu se arata mai promitatoare decat prima. Planurile erau sa vizitamCatedrala Glasgow dar ploaia ne cam dadea batai de cap. Ne hotaram pana la urma sa o luam pe jos, mai mult picura decat ploua si cerul avea uneori si culori de albastru si alb nu numai gri. In plus ne placuse atat de mult experienta de seara trecuta cu plimbarea prin centrul vechi iar drumul pana la catedrala era tot pe acolo si mai departe. Nu am regretat deloc, printre ploi si soare am ajuns dupa vreo 40 de minute la catedrala, o splendoare de catedrala veche si in plus o curte cu morminte foarte vechi, de prin sec.18 si 19. Locul din jurul catedralei e plin de cladiri vechi si frumoase, printre altele acolo isi duce veacul si cea mai veche cladire din oras.

Ni se facuse foame, ajunsesm in nou in centru si ne gandeam sa testam un pub. Undeva langa un mall canta un tanar la cimpoi si desi ploaia si-a facut programul de 10 minute, el a continuat sa cante...Toata zona rasuna melodios in acordurile cimpoiului, nu ne mai venea sa plecam...

Am gasit un pub si ne-am zis sa incercam dar am iesit repede...chelnerita ne-a anuntat ca nu e permis copiilor, ceea ce nu scria nicaieri. Asadar am expus copilul la cateva minute de pub(interzis) fara sa stim...bine ca nu au sunat politia :)). Mai incolo insa, am gasit un alt pub care culmea: avea loc special pentru familii cu copii, unde am primit si noi o masa. Deci exceptiile se poarta si in Scotia! :) Lucky us!

Cerul parea sa se lumineze tot mai mult. Am ajuns la masina si ne-am hotarat sa vizitam Muzeul Transportului, cel mai nou deschis in acest an(adica mutat intr-o cladire nou nouta si foarte moderna) Riverside Museum. Dar programul foarte aparte al muzeelor scotiene ne-a fost potrivnic, in plus imposibilitatea de a plati cu card parcarea(din nou si din nou!). Vizitarea muzeului era libera, se platea numai pentru vizitarea corabiei si am fi avut o ora la dispozitie sa vedem muzeul. Dar pentru ca la parcare trebuia platit si noi am mers din nou cu lectia neinvatata si fara bani cash, iar in zona nu era tipenie de bancomat, am hotarat sa mergem a doua zi dimineata inainte de plecare. Fie vorba intre noi, nu am regretat...o data pentru ca am putut sa ne plimbam in afara orasului si apoi pentru ca o ora era clar prea putin pentru muzeu.

Asadar era ora 16.30 si nu stiam ce sa facem pana seara...Ovi dorea sa vada marea i am lasat GPS-ul sa ne duca intr-acolo...am gasit locuri superbe si din aproape in aproape, cu harta in mana am ajuns sa descoperim locurile. Am ajuns asadar pe malul marii in Largs, apoi inArdrossan si am vazut de departe insula Arran, am ajuns la Kilmarnock cu gandul sa vizitam Monumentul Burns(stiti voi, poetul...). Din cauza GPS-ului neupdatat dar si a lipsei de indicatoare, am ajuns la gara si se pare ca am ratat ce cautam, dar am gasit un altul mai mic intr-un satuc. Am vazut si ruinele unui castel care fusese frumos in tinerete :) Auchans Castle. La sfarsitul zilei am ajuns la cel mai bine pastrat viaduct din lume. Vizitasem de fapt regiuneaAyrshire.

Va urma!

Scotia-slalom printre ploi. Glasgow partea 1

2011-08-04T09:45:00.017+02:00

Scotia-o tara ploioasa, nu e doar proverbial. E purul adevar si cine isi imagineaza ca poate vedea Scotia fara ploi, sa-si ia gandul! Cineva spunea ca in Scotia trebuie sa ai mereu umbrela la tine cand pleci din casa, chiar daca afara straluceste soarele. Si avea dreptate. Ploua rapid, 10 minute, pentru ca apoi soarele sa straluceasca...pentru 10 minute. Si iar sa ploua...o ritmicitate care e oarecum plictisitoare(iaaaar ploooouaaaa!!!!) si daca nu esti inarmat sa o infrunti(fizic si psihic), concediul iti va parea o corvoada.

Asadar ne-am cazat in Glasgow, central, la hotel IBIS. Ne-am aprovizionat de la receptie cu pliante care mai de care mai promitatoare incercand sa trasam succint cele doua zile pe care le programasem in oras. De acasa stabilisem doar ca vrem sa ajungem la Glasgow Science Centercare parea promitatoar pentru adulti si copii deopotriva. Restul era la libera alegere, loco. Dupa studierea pliantelor am concluzionat ca merita vazut orasul dintr-un Sightseeing hopp-on/hopp-off, ceea ce si planificam pentru a doua zi. Scapam astfel de stresul condusului in aglomeratia orasului, se potrivea perfect pentru ca ne lasa si lua de la Science Center iar apoi puteam ajunge in alte locuri pe care doream sa le vedem...

Dar cum stiti deja vorba, "socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ", dimineata ne intampina cu o ploaie care nu pare sa vrea sa dea inapoi. Cer gri si rapaiala serioasa. Ovi trebuia sa mute masina intr-o parcare, o lasasem in fata hotelului si de la 8 dimineata trebuia platit. Insa in Scotia nu e ca in Suedia unde la parcarile automate poti plati cu card(de asta am suferit in tot concediul, pentru ca mereu "ne prindea" parcarea fara monede la noi...) si singura varianta de plata cu cardul erau parcarile mari, nu pe strada, unde acceptau si card. Ploua atat de tare incat a ajuns "murat" la hotel, desi parcarea nu era departe...Am hotarat sa luam micul dejun si daca ploaia se mai opreste, mergem la statia de hopp-on/hopp-off, era la cateva strazi distanta. Ghinionul insa era de partea noastra, ploaia nu se oprise nici dupa micul dejun si crezand ca asa va fi toata ziua(dar ne-am inselat si ne-a parut rau pana la urma ca nu ne-am urmat dorinta) am ales totusi varianta masina. Nu fara peripetii caci tanti GPS nu avea in "cap" Science Center. Am ajuns la ea cautand din aproape in aproape o strada pe care o cunostea si ne-a ghidat asa.

Science Center nu s-a dezmintit si am avut cateva ore de relaxare si distractie. In plus, am ales sa vedem un film 3D la cinema-ul centrului: Transformers 3.

Ceea ce ne-a surprins a fost faptul ca la ora 17 toate muzeele inchid. Am vrut sa vedem si un muzeu in dupamasa aceea dar nu mai aveam cand. Desi afara era tot innorat si cum va spuneam soarele se arata pentru 10 minute printre picaturi de ploaie, am lasat masina in parcare si am pornit pe jos, cu harta in mana, prin centrul vechi al orasului sa-l exploram. Iata ce am vazut:

Seara am incheiat-o tradandu-i pe scotieni si delectandu-ne cu o bere irlandeza :). Dar va veni si revansa...

Va urma!

vacanta 2011-putin prin Oxford

2011-08-01T18:56:00.010+02:00

Intreabarea a venit destul de devreme, atunci cand era timp de gandit, planificat, rezervat. Undeva prin martie, aprilie...

-Unde vrei sa petrecem concediul vara asta?

-Nu stiu, am spus...si nici timp sa ma gandesc acum nu am. Unde ma duci, e foarte bine, va fi ceva surprinzator.

Eram prinsa in febra navetei, a cursurilor si laboratoarelor, a examenelor...cand sa ma mai gandesc si la concediu? Asa ca totul a ramas pe umerii lui, iar alegerea aveam sa o aflu mai tarziu, precum si planificarea in linii mari a concediului de vara: SCOTIA! Aveam sa vedem Scotia, sa ajungem in munti, sa cautam monstrul din Loch Ness si sa vedem castele(bantuite de fantome cum visa Silvia).

Planificarea era sa plecam spre Scotia dupa 12 zile de concediu in tara natala sid e acolo sa revenim acasa. Nu va voi plictisi cu amanunte despre drum, va voi spune doar ca a durat 3 zile din Satu Mare in Glasgow si ca am innoptat in Regensburg in Germania si in Dunkuerque in Franta. Din acest ultim oras-port am luat feribotul spre Dover, cu DFDS Sealines. (Dupa cum vedeti am renuntat la eurotunel pe care l-am incercat o data. Din mai multe motive...primul e sentimentul acela de claustrofobie la care esti supus 50 de minute si apoi pretul care e foarte ridicat. In plus cu feriboturi suntem obisnuiti :). Dar curiozitatea a fost mare prima data, e un "must" sa treci o data in viata prin eurotunel.)

Ne-am trezit devreme, la 8 pleca feribotul, la 7 trebuia sa fim in port, la 6.30 am plecat de la hotel...vaporul mare si frumos, elegant cumva. Durata traversarii e de 2 ore iar cand ajungi catre Dover privelistea ce ti se arata e extraordinara. Acele White cliffs of Dover si castelul care se vede de departe...

Dar toate astea s-au risipit repede...pentru ca avea sa inceapa aventura vietii noastre. 7 zile in Marea Britanie, pentru a doua oara cu masina dar prima data fusesera 80 km pana in Londra si inapoi, din Calais. Fara sa ne mai plimbam cu masina pe altundeva...

Am coborat asadar pe taram britanic si tanti care ne povestea din cutia GPS-ului ne-a avertizat serioasa sa conducem pe partea stanga a drumului...asa am facut si dupa cateva giratorii in care primeam mereu indicatiile pretioase sa nu o luam inspre dreapta, ci mereu spre stanga, am intrat pe autostrada. Aveam de facut aprox 800 km pana in Glasgow si aveam o zi intreaga la dispozitie. Condusul pe partea stanga nu e ciudat pe autostrada, te obisnuiesti repede(zic eu, care nu am fost sofer :)). Mai greu e sa realizezi ca limitele de 50 nu sunt in km ci in mile si sa calculezi cat e asta, sa nu incurci la distante milele simbolizate cu m, cu metri si sa tii minte inainte sa ajungi la hotel sa ai la tine sau sa cumperi un transformator pentru prize. :)

La un moment dat ni s-a facut foame si la un indicator catre un loc de parcare cu mancare am iesit de pe autostrada. Aici a fost putin ciudat, am ajuns pe un drum local, cu intersectii. Parcarea aceea nu era la marginea autostrazii cu la vreo 2-3 km si ajungeam in localitati. A fost piatra de incercare si prima iesire in "lumea" circulatiei britanice. Conlucrarea intre sofer(Ovi) si copilot(eu) a functionat de minune. Eu ii dadeam liber din dreapta, il mai dirijam si aminteam sa nu uite banda, am gasit parcarea care era parcarea la un magazin supermarket. Ne hotaram totusi sa intram, prea eram curiosi sa vedem ce exista in magazine. In plus, stiam ca sunt magazine unde mai gasesti si restaurante, ceva gen mall...dar nu era cazul acestui magazin. Asa ca prima masa britanica am servit-o pe bancheta masinii, am mancat sandwich-uri facute de noi din chiabatta, unt si ham. Ca desert o banana. Si am vrut sa plecam mai departe. Pe drum observasem insa un indicator catre Oxford, nu trebuia sa fie departe. Cerem GPS-ului sa ne spuna cat e si cum nu e departe, ne hotaram sa facem ocolul. Asadar, in dupamasa aceea am vizitat Oxfordul, fara sa intram in amanunte, am vrut sa luam putin pulsul unui oras vechi, am reusit. Ne-am plimbat pe strazi, am respirat istorie si ne-am reintors la masina. Taman cand gardianul parcarii se fataia in jurul masinii noastre, ii facea fotografii si ne dadea amenda. Depasisem cu 10 minute termenul la "pay and display"-urile parcarilor britanice. Incepuse si ploaia, ne-am adapostit si am privit de departe cum nici ploaia nu l-a induplecat pe gardian sa amane amenda. Asadar am plecat din Oxford pe ploaie si cu o hartie pe parbriz care ne anunta ca avem de platit comunitatii oxfordiene 50 lire in decurs de o luna. Daca faceam plata(ceea ce am si facut) in termen de 14 zile, se multumeau si cu 25 de lire. Misto britanicii, nu? :)

In Glasgow am ajuns seara, vorba vine ca era inca lumina, desi era cam pe la ora 22. Dar despre astea si despre cele doua zile jumate petrecute in Glasgow, despre binecunoscutele ploi scotiene, data viitoare.

vacanta 2011-drumul spre Ro. Spis Castle

2011-07-26T17:04:00.002+02:00

Cum v-ati obisnuit probabil, cei care cititi acest blog de la inceput, am facut un nou drum Suedia-Romania cu masina. De fiecare data am ales alta varianta de drum, avem din fericire de unde alege si experimenta. Parerea mea personala este ca varianta aleasa in acest an a fost cea mai lejera. Mai putin de condus cu masina, desi prin zone fara autostrazi(prin Polonia si Slovacia sunt in lucru in zonele respective, posibil ca in cativa ani sa facem doua zile pana acasa :)), am circulat mai lejer, fara stres.

Prima zi chiar a fost lejera, daca nu am fi stat pe insula ci undeva in jumatea sudica a Suediei, prima zi ar fi fost de fapt prima noapte. Asa insa, pentru ca depindem mereu de drumul spre continent de feribot si singurul feribot disponibil ca sa ajungem la ora 19 in Karlskrona, a fost la 7 dimineata. Numai bine pentru cateva ore in Kalmar, menite sa le arat alor mei locuinta mea studenteasca si sa dam o raita in Ikea, sa pranzim si sa plecam mai departe. Practic in prima zi am facut 160 km, distanta din Oskarshamn pana in Karlskrona, daca e sa socotim drumul rulat de masina.

In Karlskrona ne-am urcat pe vaporul Stenaline spre Gdynia in Polonia, vapor pe care am dormit pana dimineata la ora 8 cand vaporul a acostat in portul polonez. Vaporul elegant, imens, plin de calatori, cu restaurante la care iti faceai rezervare inainte si cu dame gatite de cina, cu tocuri inalte si fuste stramte si scurte. Noi am fost doar admiratori. :) Am dat o tura pe la duty free, am vizitat vaporul ca sa vedem si noi cu ce "se mananca" si am mers la culcare. Cabina oarecum stramta pentru 4 persoane dar cu paturi destul de late. Am dormit bine si dimineata ne-am trezit gata de aventurile pe sosele. De acum aveam sa mergem vreo 500 de km pana in Slovacia, unde urma sa innoptam. Am ajuns cu bine, am revazut drumuri cunoscute si locurile dragi din Tatra . De aici si pana acasa era putin, mai putin de 400 km si puteam ajunge dupamasa.

Insa ne-am amintit ca drumul trece pe langa castelul Spis, un loc in care ne doream sa ajungem la un moment dat...

Asadar am ajuns din nou pe noapte in Ro, dar fara regrete, pentru ca am vizitat un loc minunat. In plus, am facut un ocol in Ungaria, la Tokaj de unde am luat renumitul vin de la producatorii locali. Locuri de interes pentru cei ce ajung vreodata prin aceste zone.

top 10 destinatii de calatorie

2011-06-22T11:59:00.010+02:00

Travelbadge a lansat un concurs de care nu pot sta deoparte. E greu, e tare greu sa clasifici intr-un top destinatiile favorite, mai ales ca e un top 10. Cred ca as putea face un top 30 si tot nu mi-ar ajunge :). In topul meu se vor afla destinatii pe acelasi loc pentru simplul fapt ca nu pot lasa deoparte destinatii din aceeasi tara sau pentru ca sunt destinatii care sunt cam pe acelasi loc in preferinte. Veti gasi deopotriva tari sau numai orase, e felul meu in care vad o calatorie, pentru ca nu pot merge de ex. in Egipt si sa nu vad Cairo dar nici sa nu ajung pe litoral, mi se pare ca vin "la pachet".

Asadar iata topul meu:

10. Egipt
Nu numai pentru piramide si Sfinx dar si pentru farmecul si turismul aparte care se face acolo, pentru apele albastre si calde, pline de corali din Marea Rosie. O vacanta in care am imbinat istoria, aventura si frumosul.

9. Thailanda
Din nou nu numai pentru Bangkok dar si pentru farmecul satucului unde am stat 10 zile, Ban Phe. Pentru amabilitatea oamenilor, felul lor simplu de a fi, pentru viata lejera de acolo, pentru frumusetile naturii, pentru mancarea delicioasa si ieftina, pentru relaxarea pe care am avut-o in ciuda vacantei cu probleme.

8. San Marino
Pentru ca e "tara piticilor", pentru ca de acolo de sus se vede de parca ai fi pe acoperisul lumii, pentru ca e relaxant sa te plimbi intre turnuri si sa termini de vizitat o tara in cateva ore. Si pentru ca acolo am vazut in libertate porci spinosi :).

7. Barcelona
Un oras plin de locuri pline de arta si arhitectura, unde la tot pasul descoperi ceva. Pentru ca e un oras in care am simtit arta la ea acasa. Din pacate fotografiile sunt intr-un album la care nu am acces acum. Fotografia de mai jos e luata de pe net.

6. Viena
Pentru ca a fost primul oras occidental pe care l-am vazut in liniste, colindand muzee si strazi incarcate de istorie si frumusete. Si pentru ca e orasul occidental pe care l-am revizitat de cateva ori, cu aceeasi placere de fiecare data.

5. Praga
Pentru ca e singurul oras care mi-a depasit asteptarile. Si desi nu credeam sa depaseasca orase occidentale vestite, totusi a facut-o. Sa fie poate si amintirea mai proaspata...e posibil :). E insa singurul oras vizitat pe ploaie si fara nici un regret ca nu a fost soare. Un oras boem si plin de viata!

4.si 3. Paris si Londra
Pentru ca atat de diferite dar atat de egale in lista mea. Pur si simplu nu incap in lista mea altfel, daca ar fi sa aleg dintre ele, le-as mai vizita in acelasi timp, adica in aceeasi calatorie. Parisul ar avea probabil un plus, Disneyland-ul. Dar Londra ar avea acel aer britanic, inconfundabil si de neegalat.

2. New York
Pentru ca e singurul oras unde nu te poti plimba altfel decat cu capul pe sus, pentru ca oricate zile ai avea de stat aici, tot ramane ceva de vizitat, pentru ca e un amestec de ziduri si verdeata intr-un mod in care numai in NY poti vedea...pentru ca m-a fascinat! Nota 10 pentru iubitorii de orase mari.

1. Norvegia
Pentru ca e natura la ea acasa, pentru ca nicaieri nu am vazut frumuseti naturale mai coplesitoare si "taietoare de rasuflare" decat la fiorduri, pentru ca nici un concediu nu a mai fost asemanator...de nota 10 pentru iubitorii de natura.

Thailanda. Ban Phe

2011-03-28T11:16:00.018+02:00

A patra zi si ultima in Bangkok. Ne-am trezit relaxati, aveam timp berechet sa mancam si sa facem bagajele. Masina care urma sa ne duca la Ban Phe, raiul pe malul marii unde urma sa ne petrecem urmatoarele 10 zile, urma sa vina undeva dupa ora 13.

Am stat dupa ora 12 in loby-ul hotelului, era racoare si placut. Dupa ora 13 nerabdarea ne-a cuprins si am iesit in fata hotelului sa pandim fiecare masina, mica sau mare(nu stiam ce anume vine dupa noi, fusese o tranzactie pe net cu proprietarul casei in care urma sa locuim in Ban Phe, un suedez care la ora vacantei noastre era in Suedia...nu, nu platisem nimic inainte, doar comandasem :)). Stiti desigur senzatia aceea de "vine sau nu vine..." sau "uite, poate e asta..."..."hmmm, nu e...oare sa fie urmatoarea?".

Putin dupa ora 13 o masina gen minibus opreste langa noi si soferul ne intreaba daca mergem la Ban Phe. Uraaaa, masina venise. Am avut cele 10-12 locuri doar pentru noi, am sezut comod, soferul si-a vazut de drum, avea si un ecran pe care rulau videoclipuri si muzica mergea, aerul conditionat la fel...Drumul bun, soferul conducea destul de nebun(ca toti ceilalti din trafic de altfe, cu viteza mare). Dupa vreo 3 ore am ajuns la destinatie. Imi pare rau dar nu este pagina in engleza. Casele din Pinery Park Resort sunt majoritatea proprietate suedeza, iar proprietarii le inchiriaza pe site-uri suedeze. Toti stiu si engleza, daca aveti ganduri sa ajungeti pe acolo, va stau la dispozitie cu site-uri unde gasiti de inchiriat. Noua ni s-a parut ieftin(asta in conditiile in care aici pe Gotland pretul e de trei ori mai mare). Pretul pe o casa cu trei dormitoare, bucatarie, doua bai, terasa, aer conditionat, oscileaza in plin sezon in jur de 200-250 euro pe saptamana. Resortul e pazit, are o piscina comuna, e un mic magazin de urgente inauntru iar thailandeza Pom face si mancare gen fast food la cerere, coace paine si are si internet. Un magazin universal Tesco e relativ aproape cu autobusul(gen camioneta) care circula la fiecare 15-20 de minute dus-intors si costa 20 de bath de persoana.

Noi voiam undeva aproape de Bangkok, nu voiam sa mai facem un zbor. Voiam undeva unde e liniste, nu aglomeratie turistica, voiam sa fim in mijlocul vietii thailandeze. Ban Phe e o localitate mica, un sat pescaresc situat la aproximativ 20 km de Rayong si 40 km de Pataya. E una din perlele locale unde vin orasenii, inclusiv din Bangkok, in we-uri la mare si soare. In rest e liniste si pace...

Sunt locuri frumoase de vizitat in zona-zi de zi de pe plaja vedeam insula Koh Samet la care se ajunge usor din pire-ul din Ban Phe cu feribotul. La cativa zeci de km de Ban Phe se ia un alt feribot cu care se ajunge pe vestita Koh Chang(insula elefantilor). Se merge la shopping in Pataya, sunt restaurante minunate, zone naturale de explorat...insa noi nu am apucat sa facem nimic din ce ne-am propus. A fost doar mare, relaxare, soare...am fost impreuna si atat.

Probabil ca unii au citit deja evenimentul neplacut pe care l-am avut in Ban Phe. Atunci stiti si ca astea nu au "stricat" cu nimic impresia extraordinara pe care ne-a lasat-o locurile dar mai ales oamenii. Dimpotriva, au crescut mult in ochii nostri. Pot sa spun acum ca am trecut prin rai, prin iad si inapoi pe pamant. Nimic nu te aduce mai repede cu picioarele pe pamant decat asta. Dar cand ai in jurul tau Oameni, trecerea e mult mai usoara si raman numai lucrurile bune din tot raul ce a fost. Nu vreau sa spun mai multe, cuvintele sunt de prisos pentru ceea ce inseamna Thailanda in inima mea, cred ca pot spune si in inimile noastre.

Nu voi da mai multe detalii despre locul acela parca desprins din vis, va spun doar ca e atat de usor sa te descurci in Thailanda incat sa nu va fie teama sa explorati locuri nestiute. Pentru cei interesati, sunt aici la capatul comentariilor sau e-mailului si daca veti dori, voi completa postul cu lucruri care va intereseaza.

Ca de obicei, pozele:

Thailanda. Bangkok, ziua trei

2011-03-18T18:28:00.018+01:00

Continuare de la ziua doi.

Ziua trei si ultima pentru vizitat. A patra a fost ziua in care am parasit capitala Thailandei.

Ziua a treia a debutat dupa o noapte ceva mai linistita desi discoteca de afara era la fel de galagioasa. Mi-a venit insa ideea de a le culca pe fete in acelasi pat, erau late toate trei, de doua persoane asa ca au incaput fara probleme.

Era ziua in care puteam sa ne plimbam fara restrictii de directie sau timp asa ca am luat din nou un mic dejun copios si am pornit spre metrou. Facusem planul de la hotel. Urma sa ne dam jos undeva in centrul orasului si de acolo sa mergem pe jos pana la Templul Wat Pho. Socoteala de acasa nu se potriveste insa cu cea din targ, pe harta drumul parea scurt. In realitate aveam sa aflam de la un sofer de tuk-tuk(care ne invitase foarte politicos ca pentru 80 de bath ne duce pe toti in tuk-tuk-ul lui de doua persoane :)) ca sunt vreo...7 km. Am refuzat politicos oferta lui si am ales sa mergem in directia raului Chao Phraya unde stiam ca sunt vaporase care fac transport pe rau gen waterbus. Caldura mare, galagie mare, locuri putin mai putin placute ochiului dar ne simteam bine. Era ceva nou si inedit in acelasi timp, sentimentele de placut amestecat cu ciudat ne cuprindeau. Contrastele erau la tot pasul si ne nedumireau.

La un moment dat am ajuns la o intersectie si nu mai aparea pe harta strada pe care sa o apucam. Eram cu totii gramada pe harta, in fata unui magazin foto si o invarteam in toate directiile da-de da-de reusim sa gasim drumul bun. Femeia din magazin a aparut pe nesimtite langa noi si ne-a intrebat unde vrem sa ajungem. Cand i-am spus ca la rau, ne-a aratat zambind drumul. Am multumit si am zambit. Thailandezii sunt oameni de treaba.

Nu departe de rau trona un hotel de vreo 30 de etaje, un Sheraton. In jurul lui insa...
Am ajuns si la rau, ne-am dumirit ce vaporas trebuie sa luam(sunt vreo patru feluri care difera prin viteza cu care merg, adica in functie de statiile in care opresc) si am luat bilete. Acestea se pot cumpara insa si pe vapor. Am mers cateva stati, vreo 5 parca si am ajuns. Inainte de intrarea in templu, vanzatori de pesti uscati si sarati isi etalau marfa puturoasa :). Pana la urma ne-am obisnuit cu ea, erau pline pietele de asa ceva, e mirosul natural al Thailandei :).

Templul e frumos, se intinde pe o suprafata mare si am avut impresia ca erau mai multe temple in zona. Cea mai impozanta statuie e statuia lui Budha culcat, unde oamenii intra desculti(ca in toate templele de altfel) si e un ritual de apus bani in niste oale care se pare are ceva legatura cu viata vesnica dar nu am inteles pe deplin sensul. Nu prea ne-am dumirit nici in legatura cu cate temple am vizitat, am intrat in ce era atragator, cert e ca am vazut atatea statui ale lui Budha si in atatea pozitii incat pe la ora 13 ne-a coplesit caldura si foamea si am hotarat sa mergem sa mancam. Facusem cu o zi inainte promisiune Silviei sa mergem la Siam Ocean Worlds asa ca am inceput sa luam din nou harta la cercetat si am descoperit ca trebuia sa facem drumul inapoi exact la statia de metrou unde ne dadusem jos dimineata. Nimic mai usor. Am luat metroul de data asta pana la Siam Paragon.

Atentie la biletele de metrou. Se cumpara de la automate cu monede si trebuie sa stii ce zona sa alegi. Daca cumva alegi o zona gresita(mai mica vreau sa spun) si mergi intr-o zona mai mare, atunci cand te dai jos(trebuie si la intrare si la iesire sa taxezi biletul asa ca pastrati-l!) bariera nu se deschide. Am patit-o si nu staim de ce. Luasem pentru toti 4 acelasi tip de bilet, pentru aceeasi zona. Cand sa iesim, mie si Silviei ne arata aparatul ca nu ne lasa dar nu pricepeam de ce. Erau oameni de ordine acolo care ne-au indrumat la un ghiseu si au verificat biletele. Din engleza lor inteligibila am inteles ca platisem pentru zona unu si noi circulasem pana in zona doi unde era mai scump biletul. Foarte ciudat dar nu am mai spus nimic, am platit diferenta si am putut trece. La iesire biletul iti e retinut de aparat. La intrare il primesti inapoi si trebuie sa ai grija de el caci altfel nu poti iesi din statie.

Am pranzit la parterul mall-ului intr-o o zona mare cu restaurante unde ceri mancarea la "tejghea" si unde am auzit pentru prima si ultima data romaneste, erau trei turisti care se consultau intre ei ce sa ia de mancare...sunt atatea feluri incat nu stii ce sa alegi. Apoi am mers la Ocean World unde a fost distractiv. Atractia principala a fost tunelul de sticla prin care vedeai pestii de jos, apoi deasupra mergeai cu o barca cu fundul de sticla si ii vedeai de sus. Dar si mai si au fost bazinele "happy feet-happy fish" apreciate de toti in afara de mine. Ma gadilau pestii aceia de nu puteam suporta, desi am incercat. Am renuntat dupa cateva minute, timpul era de 10 minute :).
Am mai dat apoi o tura la cumparaturi si cascat ochii si am mers la hotel pe acelasi drum ca si cu o seara inainte. Ne parea rau ca plecam, ne-a placut in Bangkok. Dar plecam la mare, abia asteptam!

i

Nu am povestit prea multe despre hotel care era foarte frumos. In afara de restaurantele de care v-am zis, mai era unul chinezesc si unul mexican la care nu am reusit sa mai mergem.
La etajul 5 era o piscina frumoasa in aer liber, unde am inotat in prima seara, aproape de apusul soarelui. O priveliste frumoasa, spre oras si autostrada.
Alaturi de piscina era o sala de fitness si gimnastica de care am profitat eu si Diana tot in prima seara. Toate astea gratuit. Adica inclus in pret :). Nu am fotografii din pacate, dar puteti vedea galeria foto a hotelului.

Va urma!

Thailanda. Bangkok ziua doi

2011-03-10T12:23:00.016+01:00

Continuare de la partea intai

Prima noapte a fost cam chiniuta, schimbarea fusului orar isi spunea cuvantul. La ora la care trebuia sa ne culcam, in Suedia era dupamasa si in plus dormisem doua ore franti de oboseala in dupamasa aceea. Am adormit cu greu, undeva afara era o discoteca pana tarziu in noapte si Diana care avea patul cel mai aproape de geam s-a chinuit toata noaptea neputand sa adoarma. Desi eram la etajul 15 si geamurile pareau a fi bune izolatoare. Era disperata dimineata cand a sunat ceasul ca ea abia a dormit doua ore si nu va rezista toata ziua in oras. Aveam in fata o zi in care ne intalneam cu ghida in loby si urma sa mergem sa vizitam Palatul Regal pentru ca apoi(asa stiam noi) vom fi pe cont propriu si vom explora Bagkokul. Aveam in plan si cumparaturi, desi nu e genul nostru. Dar prea citisem multe despre cat de ieftine sunt produsele in Thailanda incat sa nu ne permitem o jumatate de zi sa facem asta.

Micul dejun copios(chiar exagerat de copios) stil bufet, pot spune ca a fost cel mai bogat mic dejun pe care l-am vazut vreodata la un hotel. In afara de mancarea clasica europeana si americana era si mancare asiatica si indiana. Un "dezastru" pentru ca nu puteai sa mananci tot ce ti-ai fi dorit :). Oricum am avut noroc cu un mic dejun copios, pentru ca banuiam ca pranzul nu va fi la ora 12.

In loby ne astepta ghida, foarte punctuala. Am avut un microbuz numai pentru noi, cu aer conditionat. Ghida draguta, vorbea engleza bine dar mi-a trebuit ceva timp sa ma obisnuiesc cu accentul ei si ei cu al nostru. Lumea ce se deschidea in fata ochilor nostri era una noua. O capitala asiatica, prima pe care o vedeam. Pestrita si in acelasi timp luxoasa. Animata si vesela dar in acelasi timp serioasa. Plina de turisti dar si de localnici. Unii vanzand pe strada in tarabe mici, aglomerate, curatand si ambaland fructe acolo si altii prajind diverse vietati. Unii vanzand apa de la gheata(asta a fost mana cereasca pentru ca la umbra erau 32 de grade). Aglomeratia turistica si localnica ne-a cuprins si pe noi cand am coborat din masina. Eram in sfarsit in realitate.

Pentru o femeie intrarea in Palat se face numai daca are picioarele acoperite pana la o anumita lungime. Exista semne la intrare si eu m-am incadrat cu pantalonii mei trei-sferturi. Diana insa nu si pentru ea am inchiriat un fel de patura care se pune peste talie si e lunga pana la glezne. Mi-ar fi placut si mie :).

Palatul e superb, opulent cum citisem, incarcat de aur si chestii aurite, e un loc unde stai si admiri, uneori mut si uneori orb de aurul stralucitor. O lume inedita pe care merita sa o vezi. Nu pot sa vorbesc prea multe, as risca sa anihilez ghidurile de calatorie existente si nu vreau asta :). Eu sunt o vorbitoare prin fotografii, o sa le las pe ele sa tina loc de ghid:

In Palat exista si un muzeu, in care insa nu e voie sa fotografiezi. Dar merita si el vizitat, e inclus in pret.

Cand credeam ca programul cu ghidusa s-a treminat, primim cu surprindere anuntul ca in oferta intra si o croaziera pe rau-Chao Phraya cu o barca particulara, pe care o vom plati noi. Daca dorim desigur. Oferta ni s-a parut tentanta si am acceptat. Pretul la 1500 bath, 40 de minute pe rau. Pentru noi adultii, a fost minunat. Pentru ele, fetele a fost la inceput cosmar. Cine nu a fost vreodata cu asa ceva, e o barca luuuunga si subture, cu motor in spate, cel care conduce sta in picioare acolo la carma. Ambarcatiunea insa se clatina tare, fata-spate mai ales si la fiecare scuturatura din aceasta, fetele urlau, se strangeau amandoua in mine si plangeau, spunand necontenit ca ele vor inapoi pe mal. :) Ei bine, nu am avut incotro, le-am linistit intr-una ca nu se intampla nimic, ca sunt cu noi si e OK. Erau speriate la culme si imi era mila de ele ca trebuie sa indure asa ceva. Eu am facut poze destul de putine in aceste conditii. Asta pana am ajuns pe un canal unde apele erau mai linistite(pe rau erau valuri multe de la multimea de ambarcatiuni mici si mari) si in plus carmaciul a mai redus viteza putin vazand cat de speriate erau fetele. Pana la urma am ajuns sa radem pe seama sperieturii lor si totul s-a terminat cu "mami, ce frumos a fost!" :) Mai ca mai voiau o tura :).

Ei bine, programul nu s-a treminat. Desi eram flamanzi si fetele nu visau decat pranz, ghidusa ne anunta ca mai avem program :). O fabrica de bijuterii si una de textile, cele mai vestite din Bangkok. Vi se pare cunoscut? La fel era si in Cairo, de unde am cumparat papirusurile. :) Ei bine aici a negociat Ovi la sange un inel al meu, unul al Dianei si o pereche de cercei pentru Silvia, toate din argint foarte frumos lucrate. Iar de la fabrica de textile(vorba vine fabrica, era un magazin de comanda) a fost randul lui Ovi sa-si negocieze trei camasi pe care le-au livrat a doua zi dupamasa la hotel. De aici nu am fotografii, doar de la intrarea in magazinul de bijuterii, unde am izbucnit in ras instantaneu.

Ei bine, sa recapitulam: costul masinii, ghidului, transportul...500 bath. Intrarile la muzeu, barca, bijuteriile si camasile platite de noi, nu mai stiu cat dar din asta un procent sigur era al agentiei, de asta au inclus in excursie. Ghidei i-am mai dat 200 de bath pentru ca a fost draguta. Per total a meritat, chiar daca am avut program dar am facut in timp scurt lucruri multe. Nu le faceam daca eram de capul nostru :).

Dar ziua nu era deloc pe sfarsite. Eram flamanzi si ne saturasem de umblat in oras. Am ales sa ramanem la unul din vestitele mall-uri bangkokeze(daca se spune asa) Siam Paragon. Am mancat, am colindat magazine frumoase, am facut cumparaturi si la sfarsitul zilei am descoperit Siam Ocean World la subsol. Desigur atractia numarul unu pentru Silvia. Cum restul eram satisfacuti :) adica noi adultii am vizitat, adolescenta a facut shopping, trebuia sa facem pe plac si mezinei. Era insa taziu si se inchidea intr-o ora, am preferat sa amanam pe a doua zi. Cam cum a fost restul zilei, vedeti mai jos.

La hotel ne-am intors cu o combinatie sky-train si metrou. La iesirea din mall era o coada imensa la taxiuri, poate ca am fi ajuns mai repede si mai comod dar am vrut sa exeperimentam. Stiam doar unde trebuie sa ne dam jos din metrou, restul am dedus de pe harti. Iar drumul de la statia de metrou la hotel il stiam tot aproximativ, cu o zi inainte il facusem cu microbusul(care circula insa numai pana la ora 18 si acum era 22) care facea legatura intre hotel si acel mall mai mic. Ne-am bazat pe simtul nostru de orientare si nu am dat gres. A fost o aventura frumoasa, mai avem o zi in Bagkok dupa care plecam la malul marii...

Thailanda. Bangkok ziua intai

2011-03-07T17:10:00.010+01:00

Thailanda a devenit destinatia noastra turistica de iarna dupa ce am trecut in revista Mexicul, Costa Rica, Brazilia si alte tari potentiale obiective pe perioada rece si mai ales intunecata din partea nordica a Europei. Poate a influentat faptul ca e destinatia preferata in aceasta perioada a anului a suedezilor si am auzit foarte multe povesti frumoase de vacanta dar in acelasi timp si povesti triste, cand cu cativa ani in urma tara care a pierdut cei mai multi turisti in tazunami a fost Suedia. Stim in jurul nostru oameni care au pierdut persoane dragi si cu toate astea, se intorc an de an in acele locuri, le sunt tare dragi.

Povestea calatoriei noastre incepe asadar undeva in martie 2010 cand cautarile pentru a gasi locurile preferate si zboruri ieftine au inceput. Nu a fost usor, din nou Ovi a fost cel care s-a dedicat cautarilor traseului de drum. Noi ne-am lasat condus de preferintele lui care au devenit si ale noastre dupa ce am studiat pe net tot ce se putea. Asadar au fost 4 zile in Bangkok si 10 zile la Golful Thailandei intr-o zona mai putin cunoscuta turistilor dar locul preferat al bastiasilor: Ban Phe, un sat pescaresc aproape de doua orase mai mari si mai cunoscute: Rayong si Pattaya si cu vedere perfecta la vestita insula Ko Samet.

Inceputul a fost un zbor lung, pe o vreme geroasa de iarna, cu zapada multa in Stockholm dar cu un zbor lung insa lin si placut desi cele 11 ore au parut interminabile. Am ales sa zburam direct Stockholm-Bangkok cu Thai Air. Am ajuns dimineata, obositi dupa drum si schimbarea fusului orar. Pe aeroport ne-am lasat ghidati de indicatoarele care aratau incotro sa te indrepti pentru viza(noi suntem inca numai cetateni romani, deci avem nevoie de viza la intrarea in tara, viza care se da pe aeroport, dar e nevoie de cate o fotografie tip). Am ajuns la locul cu pricina, am primit formulare pe care le-am completat si cu ele in mana ne-am indreptat spre locul unde se afla ghiseele. O coada mare la care stateau indieni, veniti probabil la munca si o alta coada mult mai mica unde erau putini indieni si cativa europeni. O tipa in fata mea m-a intrebat ceva in rusa, direct, ceva ce nu am priceput(nu e prima data cand patesc, in Egipt anul trecut am fost abordata de mai multe ori in rusa...si am doua alternative: ori am eu mutra de rusoaica-ceea ce nu ar fi chiar imposibil, ca am bunica din partea tatalui basarabeanca ori rusii abordeaza pe toti in limba lor crezand ca e limba universala...). La coada asta mai mica se platea ca sa nu stai acolo unde era gratis-la coada mare adica. Asadar pentru 50 de euro pentru toti 4 vizele noastre erau in pasapoarte in aprox. 10 minute si dupa ce am trecut de controlul pasapoartelor iata-ne in aeroportul din Bangkok, prima data pe pamant asiatic(practic a doua oara, caci am mai fost in Turcia asiatica). Am recuperat bagajele, pe toate :) si trebuia sa ajungem la un taxi. Citisem mult despre cum sa nu te lasi pacalit de primul care iti ofera masina la dispozitie, in momentul in care iesi din aeroport, indicatii cum sa cauti taxiurile "oficiale" si cum o domnisoara draguta imbracata intr-o uniforma de agentie ne zambea dulce am intrebat-o pe ea daca stie pe unde ajungem. Ne-a indrumat catre agentia lor unde am primit informatiile necesare despre taxiuri dar si informatii suplimentare despre ce putem face in Bagkok. Am dat curs unei oferte foarte ieftine(500 bath-banii thailandezi) pentru toti 4, cu o masina la dispozitia noastra, pentru a doua zi de la ora 9 pana la 12. Urma sa ne astepte o tanti ghid la hotel in lobby la ora 9. Desigur ca am platit cei 500 de bath atunci pe loc, am primit chitanta-scrisa in engleza si o hartie pe care scria in thai numele hotelului si adresa, sa o aratam soferului de taxi care cica stia numai thai. Am ajuns la iesirea catre taxiuri care erau foarte organizate, soferii stateau la rand si preluau clientii in ordine. Pana soferul ne-a ajutat cu bagajele, Ovi obisnuit ca acum nu conduce el, a dat sa se urce in dreapta sub privirile uimite ale soferului care nu stia ce se intampla. Abia cand Ovi a deschis portiera si a vazut volanul acolo a inteles :). Gestul a starnit rasetele soferilor thailandezi care cu totii vazusera faza, probabil credeau ca vrem sa plecam fara sofer :).

Hotelul ales in peripluul nostru pe net a fost Radisson Hotel Bangkok pe care il gasiti acum sub numele Golden Tulip. La fata locului si dupa cele trei zile de umblat prin Bangkok am ajuns la concluzia ca alegerea nu a fost una tocmai foarte buna. Hotelul desi la standarde de 4 stele, era situat intr-o zona periferica si pentru a umbla cu metroul si skytrain era mult de mers pe jos prin zona cu circulatie mare(un fel de autostrada) unde nu existau semafoare pentru pietoni ci doar pentru masini, era cam aventuros sa traversezi, trebuia sa fii atent sa prinzi un "gol". In plus, seara se adunau caini vagabonzi care ni s-au parut oarecum periculosi, unii latrau si veneau in haita la noi...noroc ca nu am patit nimic. Sigur ca ar fi fost mult mai comod cu un taxi, dar a fost alegerea noastra sa circulam cu mijloacele de transport in comun care pot sa va spun ca sunt foarte bine puse la punct.

In prima zi oboseala ne-a rapus, era si cald, undeva la 30 de grade, pentru noi veniti de la -10 era ceva...am rezistat eroic pana la ora 14 plimbandu-ne la racoare intr-un mall din apropiere si incercand sa vedem cum se ajunge in oras. Fiind prea obositi pentru asa escapada, ne-am intors la hotel si am dormit pana seara pe la 18 cand am hotarat sa mergem sa cinam in hotel. Cel mai interesant dintre cele 4 restaurante existente, cel situat la ultimul etaj al hotelului-etajul 24-era restaurantul thailandez. Un restaurant luxos, mancare buna, dansatoare care se fotografiau cu tine contra cost(pacat ca noi nu am stiut si ca atare nu am avut aparatele la noi...) si in plus panorama Bangkokului in noapte care e superba. Faptul ca am stat la etajul 15 a facut sa avem si noi panorama asupra orasului.

Cateva fotografii facute in aceasta zi si promisiunea ca voi reveni cu continuarea. ;)

Ziua doi.

Paris, ultima parte

2010-09-03T16:44:00.003+02:00

Voi concentra in acest post ziua a patra si apoi pe ultima, a saptea in Paris. Zilele cinci si sase au fost cele din Disney, despre care puteti citi aici.

Pentru ca Silvia a fost destul de acceptabila(ca vizitator copil) vizitand atractii de adulti, am considerat ca trei zile i le vom dedica si ei, nu in totalitate pentru ca nu-i asa, copii suntem si noi! :)

Despre Cité Science am auzit de la altii care au fost cu copiii(si nu numai) in Paris, iar dupa documentarea de pe net am concluzionat ca e un loc unde ii va placea nu numai Silviei ci si noua. E adevarat ca nu am avut timp de foarte multe, am pornit mai tarziu de la hotel, eram cam obositi dupa zilele anterioare si nu am apucat sa mai ajungem, desi am cumparat bilete, la un film cu dinozauri, un film 3D. Am luat bilete doar la Cité des enfants pentru copiii intre 5-12 ani, unde am asteptat o ora pana sa putem intra(in timpul asta am admirat restul cladirii, lumea ce intra la restul activitatilor) si apoi timp de o ora jumate am asistat interactiv la toate activitatile la care am apucat sa ajungem. Timpul e cam scurt si copiii sunt fascinati de tot ce gasesc acolo, noi am fi stat si dublu timp si tot am mai fi avut ce face, cu siguranta. Imi pare rau de film, dar a fost alegerea Silviei(cam grea misiune, dar a ales pana la urma) ca dupa o ora sa nu plecam de acolo si sa renuntam la film. Am mers insa la un film la Cinema Lumière care ne-a incantat. Sunt sigura ca ar fi fost foarte interesant si la Géode si in restul Cité-ului, am lasat ca de obicei loc de revenire, caci nu-i asa, Parisul e pacat sa il vezi doar o data in viata...

Se facuse tarziu, ne era foame si am plecat in apropiere la un restaurant Hippopotamus pe care il "vanam" de multa vreme.

Ultima zi in Paris s-a nimerit sa fie chiar Ziua Nationala a Frantei, 14 iulie. Impropriu spus "s-a nimerit" caci asa am ales noi. Voiam sa fim acolo, sa vedem parada militara pe Champs Elisée, parada avioanelor si sa fim acolo, in multime. Ploaia care s-a pornit imediat dupa micul dejun ne-a stricat planurile. Am vazut avioanele la TV si pe geamul hotelului, apoi parada militara(a fost tare interesant, au defilat tari africane) tot la TV si am plecat cand credeam ca norii s-au mai razbunat in ideea ca prindem ceva de final. Si da, am prins o noua ploaie torentiala :) care ne-a tinut mai departe in masina. Numai bine ca intre doua ploi am reusit sa intram si sa vizitam Domul Invalizilor. Dupamasa s-a inseninat surprinzator. Ne-am intalnit cu o familie de prieteni dragi si am petrecut impreuna la ei acasa si apoi pe malul Marnei intr-o plimbare frumoasa. Seara ne-am luat ramas bun de la Paris trecand prin Gare de Lyon, am cinat o pizza buna si a doua zi am plecat spre casa. Va mai urma un post si cu locurile vazute pe drumul de intoarcere.

PS. Da...stiu ca nu am mancat mancare specific frantuzeasca sau pariziana, dar cu copilul mofturos din dotare care voia ori pizza ori carne de pui la chinezi :) ori mai stiu eu ce...am amanat si asta. Next time!

Paris, ziua a treia

2010-08-26T11:58:00.011+02:00

O noua zi in Paris, o zi pe care am dedicat-o vizitei pe Montmartre, am coborat pana la Moulin Rouge si ne-am plimbat nonsalanti cu copilul de mana pe vestitul Boulevard de Clichy pana in Place Pigalle. (nu, nu a fost expus la nimic iesit din comun, ziua e liniste pe acolo...). Apoi am luat metroul si am mers in La Defense, zona moderna a Parisului unde ne-am odihnit sub le Grande Arche si am admirat fantanile arteziene dansatoare. Si mute :).

Montmartre e vestit atat pentru Sacre Coeur care e speciala intr-adevar dar si pentru faptul ca multi artisti si-au avut rampa de lansare aici. Locul e plin si acum de pictori care isi expun lucrarile, de artisti mai tineri sau mai batrani care fac portrete, de mimi si actori ambulanti care isi exerseaza talentele in fata turistilor, unii dintre ei chiar pe turisti(gen de teatru interactiv-a fost si Ovi in obiectivul unei artiste...). Silvia si-a dorit un portret si am apelat la mana unei artiste care a fost tare draguta, a zambit tot timpul si a laudat-o pe Silvia cat e de rabdatoare. Ce a iesit, vedeti mai jos. Sigur ca locul e plin si de tot felul de smecheri. De ex. am fost "atacate" de doi taietori de portrete(la propriu, iti faceau in 10 secunde un portret din profil din foarfeca, il puneau frumos intr-un plic si te trezeai cu el in mana) care ne-au cerut rapid 50 de euro! A fost un moment penibil, le-am inapoiat portretele si am refuzat sa le platesc, nu le cerusem eu sa imi faca nimic...

Am pranzit la o pizzeria, am baut o cafea mica si tare iar Silvia si-a primit portia de inghetata si am plecat mai departe, nu inainte de a cumpara o harta a zonei ca sa stim pe unde o apucam spre Moulin Rouge. Drumul e unul special, pe stradute foarte frumoase, cu iz frantuzesc si multe magazine, restaurante, cafenele. Langa Moulin Rouge atractia principala e o "gura" in trotuar unde aerul sufla de jos in sus si unde femeile pot poza in "Marilyn Monroe" :).

In rest, pozele vorbesc de la sine...

Paris, ziua a doua

2010-08-25T13:39:00.007+02:00

Cum scriam in postul precedent, am avut o zi supliment in Paris alaturi de celelalte 5 programate. Despre acestea voi vorbi pe rand in posturile ce urmeaza si voi lasa mult fotografiile sa vorbeasca.

Parisul e un oras pe care trebuie sa-l vezi, sa-l simti, sa-l respiri, sa-l iubesti si in acelasi timp sa il urasti. Poate e prea mult spus sa il urasti, dar eu am simtit ca nu il pot iubi pe deplin asa cum as fi vrut. Atunci, acolo. L-am simtit putin prea apasator, prea aglomerat(poate pentru ca am nimerit in aglomeratia turistica), cu o circulatie cam haotica pentru cel nedeprins cu asa ceva. E doar parererea mea, si mai cred ca e necesara si doza aceasta de "neplacut" ca sa il poti iubi, sa poti aprecia ceea ce are frumos si maret, sa simti ca e unic in felul sau. Mai demult consideram capitalele europene cam toate si acelasi lucru, pe vremea cand numai le aratam pe harta. Cand am inceput sa vad la tv despre ele, imaginea a fost aceeasi...capitale europene, toate la un loc. De cand am inceput sa cunosc capitala cu capitala am inteles clar ca fiecare e altceva, ceva unic, aparte, ceva ce numai acolo poti simti. Asa e si Parisul...acum dupa concediu pot sa spun ca m-a sucit, m-a invartit, sentimentele s-au asezat bine de tot si am ramas cu o admiratie profunda fata de Paris. Un alt oras, o alta capitala unde mi-a ramas inima si pot spune ca Parisul e intre capitalele europene favorite.

Dar sa revin la vizita noastra. Dupa ce ziua precedenta am suferit de caldura prin oras, am hotarat sa mergem in a doua zi pariziana, la Louvre. De data asta am capitulat in fata aglomeratiei de pe sosele, am lasat masina frumos in parcarea subterana a hotelului si am plecat cu metroul. O alegere perfecta, era si putin curent si mai racoare in subteran. Ne-au incantat urechile de cateva ori cantareti romani dar cel mai mult m-a impresionat un nene care a cantat la microfon(avea niste boxe cu el) "Drumurile noastre toate"...astuia i-am dat si eu niste banuti...era mai amarat si mai in varsta fata de ceilalti "cantareti".

Seara ne-am racorit picioarele in fantana arteziana din curtea muzeului alaturi de alti zeci de turisti si am luat-o la pas prin Gradinile Tuilleries ca sa sfarsim ziua la un restaurant. Chinezesc din pacate caci restul erau pline ochi si foamea nu a asteptat...

Paris, ziua supliment

2010-08-23T17:35:00.010+02:00

Paris, orasul la care visam de ani de zile. Iata ca am ajuns cu bine seara pe la ora 21.30, GPS-ul si-a facut constiincios treaba si am ajuns la hotel. Partea mai putin buna a fost ca am dat tur de cateva ori in jurul hotelului fara sa gasim un loc de parcare cat sa ne cazam. Hotelul avea parcare subterana dar accesul in ea il obtineai dupa cazare, in fata hotelului era un loc de oprire numai pentru un autobus, cat sa debarce calatori. Pana la urma am lasat masina "ilegal" la intrarea intr-o benzinarie inchisa la acea ora. Mai erau si alti ilegali pe acolo :). La hotel aveam sa aflam cu surpriza ca...ajunsesem cu o zi mai repede! Cazarea noastra incepea de maine seara iar hotelul era plin, nu ne puteau caza acolo. Aveam laptopul, am primit codul de acces la net si in cateva minute aveam rezervata o camera la un alt hotel, pe care nu il recomand pe durata lunga. Asa o noapte merge...desi a fost tare cald in Paris in acele zile si hotelul nu are aer conditionat. Am dormit cam greu din cauza asta, desi eram obositi de drum. Oricum, ne-a salvat de la o noapte pe care nu stiam unde sa o petrecem.

De data asta am facut o planificare sumara a obiectivelor, in sensul ca ne-am planificat obiectivele dar nu si ordinea lor, in ce zile ce obiective, etc. Am lasat pe masura ce treceau zilele, organizarea lor.

Ziua supliment a debutat cu vizita la Notre Dame. Aviz amatorilor la circulat cu masina prin Paris si neobisnuiti cu circulatia prin orase mari...foarte aglomerat, parcarile cele mai bune sunt cele subterane, altfel cu greu se gaseste pe undeva un loc liber. Am lasat si noi masina intr-o parcare subterana undeva langa Palatul Justitiei si Prefectura Politiei si am plecat la pas pe o caldura de peste 35 de grade.

Dupa ce ne-am cazat si am luat pranzul am plecat catre obiectivul numarul unu al Parisului, Turnul Eiffel. Am urcat pana sus sus de tot, am stat la coada la bilete cam o ora, timp in care am povestit, ne-am distrat, am ras...am profitat intr-un cuvant de timpul petrecut impreuna. Privelistea de sus e minunata, am avut noroc de o vreme superba cu vizibilitate maxima. A meritat din plin!

Ziua am terminat-o la Domul Invalizilor care era inchis. E minunat insa si din afara, mai ales pe apus de soare...Vom reveni aici in ultima zi pariziana si vom vizita si interiorul.

Paris, drumul pana acolo - Vaduz si Strasbourg

2010-08-20T14:16:00.013+02:00

Satu Mare-Paris a fost ruta pe care am mers anul acesta in concediu. Din motive romanesti am fost retinuti doua saptamani in tara, desi planificasem putin altfel concediul din aceasta vara si a trebuit sa renuntam la o parte planificata inainte de Paris. Ca o compensare pentru asta, am facut un ocol prin Vaduz si Strasbourg.

Pentru ca pana la Paris sunt 2000 de km, drum pe care il faci in doua zile cu masina daca mergi intins, noi am facut de data asta 3 zile, cu doua nopti pauza, ca sa avem timp de vizitat putin cele doua orase. Prima noapte a fost in Viena, atat de binecunoscuta dar si draga noua. Alpii pe drum dupa Viena sunt la fel de frumosi si de data asta am mers pe un alt drum decat cel cunoscut. La Vaduz, capitala Lichtensteinului am ajuns pe inserat. Locurile sunt frumoase, cu case mari si limba incalcita. :) Desi oficial se vorbeste germana, la radio se vorbea o germana cam ciudata. Tot ce am facut a fost sa vedem castelul princiar, care strajuieste deasupra localitatii. Castelul nu este insa deschis publicului, insa se ajunge exact la intrarea lui unde scrie frumos ca este "domeniu privat" si ca "intrarea este interzisa". L-am admirat de afara, ne-am bucurat de privelistea frumoasa de pe deal si am plecat mai departe.

Am innoptat la Mulhouse in Franta si in ziua urmatoare am oprit la Strasbourg ca sa vizitam Parlamentul European. Un loc intr-adevar impresionant si daca nu aveam copilul cu noi puteam asista si la o sedinta a Parlamentului(in sala au acces parca copiii peste 14 ani doar). Plus ca e limitat numarul de turisti. Oricum, locul e unul maret, impresionant si merita o vizita. Strasbourgul merita si el mai mult decat o vizita la Parlament sunt sigura, noi insa eram constransi de timp(asa credeam, veti vedea la postarea despre Paris :)) si am plecat catre capitala franceza. Va urma!

Tara mea de glorii, tara mea de dor-Busteni, vara 2010

2010-08-07T11:43:00.010+02:00

Singura nostra excursie mai departe de "casa" in vacanta petrecuta in Ro a fost la Busteni. Avusesem mai multe planuri dar datorita timpului scurt, ocupat mai mult cu vizite la rude si prieteni le-am amanat pe alti ani. Busteniul l-am mai vizitat acum trei ani, in vremea in care visam deja la Suedia. Am vrut atunci sa ajungem la Babele si Sfinx dar fiindca indicatoarele sunt total inexistente si moi sau je sau cum vreti sa imi spuneti aveam un fix ca la Babele se urca din Sinaia(fusesem la Babele prin 1991/1992 si cica stiam eu sigur :)) am ajuns la Cota 1400. Deh, frumos si acolo, la vremea aceea ne-au intrigat gunoaiele imprastiate peste tot chiar si acolo sus(fusesem de curand in Tatra Slovaca si ne ramasese in minte curatenia de acolo) dar privelistea e frumoasa. Totusi, voisem sa vedem vestitele pietre modelate de ploi si vant si am pornit vitejeste sa parcurgem cei aproximativ 350 km spre destinatie. Invatati cu fluiditatea circulatiei de pe autostrazi am socotit ca in aproximati 4 ore ar trebui sa fim la Busteni, insa cum am dat de circulatia de pe drumurile romanesti-aglomerate, pline de tiruri si camioane, cu nebuni care intra in depasiri absolut datatoare de infarct, ne-am readus aminte de groaza cu care plecam mereu la drum si am stat cumintei la viteze regulamentare, uneori in urma camioanelor din imposibilitate de a depasi, mergand in coloane la 60-70 la ora...iar drumul ne-a luat in total 8 ore. Dupa cum e vorba "totul e bine cand se termina cu bine" ne-am bucurat ca am ajuns cu bine, chiar daca planurile noastre de a urca in acea dupamasa s-au dat peste cap. Am sperat ca in cei trei ani trecuti de cand incercasem intaia data sa ajungem sus pe munte, problema indicatoarelor catre telecabina se reglase, dar dupa ce am dat un tur in sus si in jos pe strada principala a Busteniului, am renuntat. Cu gandul la o cazare, am cotit pe o strada unde un indicator ne ducea catre Hotel Silva. :)) Da, numele ne-a atras mai ales dupa ce Silvia ne anuntase ca din numele ei de pe indicator lipseste un I :)). Strada se numea a Telecabinei si ne-am spus reciproc ca pe acolo trebuie sa fie telecabina pe undeva.
(Fac o paranteza sa va spun ca acum trei ani am fost cu doua prietene dragi S si M, impreuna cu copiii lor de varste apropiate de a Silviei, la o drumetie la Cascada Urlatoarea, prima noastra escapada pe munti si trecusem pe langa hotelul acesta si pe langa telecabina, dar uitasem. Mi-am adus aminte de tot cand am ajuns la hotel si in zona respectiva si le-am imbratisat in gand pe fetele dragi si copiii lor. Nu stiu daca ele vor citi aici, dar daca da, se vor recunoaste. Va pup!)
Asadar am ajuns la hotel si desi imi aminteam locul, inca nu depistasem telecabina. Hotelul e mare si frumos, nou renovat si destul de scump, desi intre noi fie vorba asa de ieftin nu dormi nicaieri in vest la un hotel de categoria aceasta. Ne-am cazat si ajunsi in camera primul lucru a fost sa mergem pe balcon(receptionista ne spusese ca primim o camera cu vedere la munte) sa admiram muntii, dar mai intai ne-au cazut ochii pe...telecabina! aflata exact in spatele hotelului, ne-a convins ca hotararea de a opri la hotelul asta nu a fost intamplatoare...
Seara a trecut repede, am mancat cea mai buna pizza de multa vreme incoace la o pizzerie aflata imediat cum am coborat pe strada, am aflat si ca telecabina nu circulase in ziua respectiva pe motiv de vant puternic dar ca maine cu siguranta va circula. Stiu ei localnicii ce stiu!

Ziua urmatoare nu se arata cu nimic mai promitatoare: norii invaluiau de buna dimineata culmile muntilor, vantul batea dar pe alocuri soarele se arata dintre nori...Dupa un mic dejun copios servit cu generozitate in sala mare si goala de catre chiar sefa de local, am plecat cu telecabina(care curios pentru vremea de afara, functiona) spre varfurile Bucegilor.
Frumos, chiar daca ceata invaluia totul, chiar daca existenta indicatoarelor in momentul acela cetos era imperios necesara si era sa ne faca sa "pierdem" Sfinxul dar chiar si pe noi prin ceata.

In final, va invit cu drag sa mergeti la Busteni, va doresc sa prindeti vreme buna si sa puteti vedea mai multe decat noi...e un loc special care merita vizitat, amintit, memorat.

Disneyland Paris

2010-07-24T19:41:00.013+02:00

Pentru ca am promis unei persoane dragi sa incep relatarea concediului din aceasta vara cu Disney, iata ca ma tin de cuvant...

E imposibil sa ajungi la Paris, sa ai cel putin un copil in dotare si sa nu aloci cel putin doua zile pentru vizitarea celor doua parcuri: Disneyland si Walt Disney Studios. Sigur ca daca vrei sa aprofunezi si sa ai timp pentru absolut toate atractiile, atunci trebuie alocate mai mult de doua zile. Dar pentru noi au fost suficiente, desi Silvia ar fi vrut de atunci sa ajunga acolo in fiecare zi :). Acum vrea sa faca un Disney pe insula :). I-a placut tare mult si cred ca varsta aceasta, in jur de 6-7 ani e perfecta pentru o vizita in parcurile Disney.

Inca nu am apucat sa scriu despre vizita noastra de acum 5 ani la Disney World Florida, unde am vizitat 4 din cele 6 parcuri existente. Comparativ, Disney din Paris e mai mic si venind de sus in jos(adica vazand prima data Orlando) Disney Paris pare un fratior mic, dar suficient ca sa iti invoce sentimentul acela de frumusete, magie, visare, transpunere in lumea desenor animate si a personajelor Disney atat de indragite deopotriva de cei mici si cei mari. E fascinant sa vezi pe "viu" personajele animate, sa poti da mana cu ele, sa primesti semnaturi si apoi sa te transpui in povestile fiecaruia.

Vizita la Disney nu a fost organizata amanuntit, nu am stat sa facem planuri pe unde mergem prin parcuri, am lasat totul sa fie surpriza la fata locului si nu am nici un regret. A iesit minunat, am avut timp de atractiile importante, de mancat si de odihna pe o banca, am urmarit paradele de zi si de noapte si in prima noapte focurile de artificii.
Am vrut sa luam bilete online dar ne-am trezit prea tarziu si biletele ajungeau prin posta dupa ce noi eram plecati. Totul a ramas ad-hoc si nu stiu daca noi am avut noroc sau pur si simplu asa e mereu(citeam de la altii care au fost sa sunt cozi foarte mari la bilete, ne pregatisem sa fie asa si poate de asta nu am fost dezamagiti :)). Coada la bilete ne-a "luat" 10 minute. Cu harta parcurilor in mana am pornit la explorat. N-am sa va dau amanunte la ce atractii ne-am oprit, asta consider ca e la alegerea fiecaruia.
Cozile in general nu au fost mari, intre 20 si 40 de minute asteptare. Asteptare care e "in mers" si practic nu simti ca stai la coada. Si daca o iei ca pe o relaxare, unde ai timp sa povestesti cu copilul despre ce distractie urmeaza, consider ca e o batalie castigata. In fapt, am mers la Disney nu sa bifam distractii ci sa ne simtim bine, indiferent ca stam la "coada", ca admiram frumusetile din jurul nostru sau ca visam cu ochii deschisi la lumea magica in care am intrat. Dar sa revenim la lucrurile practice. Exista acele fast-pass-uri la aproape toate atractiile. Fast-pass e un bilet pe care il obtii de la automatele aflate in imediata vecinatate a atractiei, sunt gratuite prin "bifarea" biletului de intrare(deci atentie! pastrati biletulde intrare in parc pana la sfarsitul zilei, in cazul in care luati pentru o zi) in automatele respective. In zona automatelor esti anuntat intervalul orar(e de regula 30 de minute) pentru care obtii fast-passul. Noi am renuntat la ele pentru ca ar fi fost tot un dute-vino caci peste o ora, doua trebuia sa revenim la locul de unde luasem fast-passul. Am preferat cum spuneam sa stam la "cozi" si eu spun ca a fost alegerea buna. Intr-un singur loc, unde coada era de "o ora" am luat fast-pass. Am revenit peste doua ore si am avut neplacuta surpriza sa constatam ca toata lumea luase fast-pass :)) si acum era imbulzeala la intrarea aceea :((. Preferam de 1000 de ori sa stam la coada decat la o imbulzeala stil romanesc de "care pe care". Asa ca am stat cat de in spate am putut, ne-am imbulzit si noi ca lumea ne impingea de la spate si am intrat in final, ajungand tot la o coada...e drept ca de doar 10 minute...Asadar sfatul meu ar fi: stati la cozile normale, e mult mai distractiv decat nervii de la imbulzeala.
Mancarea in parcuri e variata, gasesti mancare pe toate gusturile. Pentru cei mai simandicosi sunt restaurante cu servire a la carte, cu preturi pe masura. Dar sunt si restaurante gen fast food cu mancare buna, sau pizza, sau locuri de unde poti cumpara sandwich-uri delicioase, muffins si alte prajiturele sau fructe, la preturi absolut rezonabile. Depinde de ceea ce doresti. Tot ce trebuie este sa consulti harta cu indicatiile de pe ea...

Tips-uri despre cazare nu pot sa dau. Am locuit la un hotel Ibis in Paris si am condus masina in ambele zile, cate 35 de km dus si intors. Dar pot sa va dau un tips despre parcare. Nu mergeti la parcarea parcurilor, unde costa 16 euro pe zi. Urmati indicatoarele catre parcarea Disney Village si parcati la 8 euro pe zi. Plus ca nu e aglomerat...

In rest...mergeti la Disney si distrati-va, traiti frumos prin ochii copiilor magia momentelor de neuitat! Si ce fericire mai mare decat fericirea din ochii copilului tau mai exista?

Porolissum, Moigrad, Salaj

2010-06-28T21:02:00.010+02:00

Daca vreodata aveti drum prin judetul Salaj, va recomand cu caldura sa va abateti de la drumul principal(banuiesc ca Zalaul se afla in drumul multora ca tranzit intre sudul tarii si iesirea spre vest prin Satu Mare), sa o luati spre localitatea Jibou prin Moigrad. La cei numai aproximativ 10 km pe care ii aveti de parcurs, nu veti baga de seama drumul destul de stricat pe care il aveti de parcurs. Ajunsi in Moigrad, sunteti indrumati de un indicator de locul in care sa virati la dreapta(venind dinspre Zalau) si dupa aprox. 3 km va veti afla la intrarea in perimetrul castrului roman Porolissum, unul dintre cele mai mari castre romane existente pe teritoriul Romaniei. Nu veti sti unde e intrarea si ce aveti de facut, decat daca veti opri in dreptul celor doua casute rosii aparute brusc in partea dreapta, unde un barbat foarte amabil si dornic de povesti, va va povesti atat cat veti avea rabdare sa ascultati, despre istoria locului si insemnatatea lui. Dar si despre paragina in care este, paragina in sensul ca tot ce se scoate la iveala, caci se lucreaza in continuare, se acopera la loc. Ideea este de a face harta orasului roman si de a escava din nou la momentul sosirii de fonduri pentru restaurari, fonduri asteptate de mai bine de 20 de ani...
N-am sa ma intind mai mult la vorba, am sa las site-urile la care am facut trimitere sa va spuna mai multe. Eu am sa postez fotografii personale de acolo, va invit cu drag sa vedeti locurile pentru ca sunt superbe(romanii au ales locul pentru ca puteau controla imprejurimile de jur imprejur, fiind locul cel mai inalt din zona) si locurile restaurate pana in 1990.